Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Pendulum revine după 10 ani de pauză cu două piese noi: "Nothing for Free", "Driver"

Genul muzical Drum & Bass e departe de popularitatea din 2009 sau 2010, dar iată că revine la viaţă odată cu revenirea pe scena muzicală a celor de la Pendulum. Cândva cel mai mare nume din DNB, băieţii au ieşit din hiatus-ul de un deceniu cu două piese noi, "Nothing for Free" şi "Driver". Le puteţi asculta în articol.

Publicat

pe

Coperta single Pendulum Driver
Coperta single Pendulum Driver │ FOTO: Pendulum

Ambele piese noi s-au auzit într-o formă demo în această primăvară, când au ajuns pe Internet înregistrate de la o emisiune radio. Pendulum a lansat "Nothing For Free" alături de "Driver" sub formă de material double side şi acesta este primul release al grupului din 2010 încoace. Atunci apărea albumul "Immersion", care a inclus hituri ca "Watercolour", dar şi o colaborare neaşteptată cu In Flames. Rob Swire, liderul acestei trupe a declarat că el şi colegii săi lucrează la piese noi de ceva vreme şi abia aşteaptă ca ele să fie ascultate de fani.

Track-urile s-au auzit sub formă de preview la unele dintre concertele din Australia şi Noua Zeelandă dinainte de izolare şi pandemie. Swire s-a reunit cu colegii de trupă Gareth McGrillen şi Paul Harding, iar cei 3 au fost deja anunţaţi ca headlineri la numeroase festivaluri în 2021. Pendulum s-a dizolvat în 2012, deşi fusese un reper în segmentul DNB. În 2016 avea loc o revenire, cu participări la marile festivaluri, dar fanii aşteptau şi ceva material nou, concretizat abia acum.

"Nothing For Free" combină secvenţe EDM cu un crescendo care duce spre un drop mai blând decât la dubstep, şi un bas perfect mixat de artişti. Piesa are şi un videoclip oficial, care face referire la expansiunea pandemiei, la izolare şi la toate spectrele care ne bântuie în ultimele luni. Totul este ilustrat cu un iepuraş, un fel de versiune Cuphead a lui Bugs Bunny. "Driver" e ceva mai animată şi ar fi o piesă ideală pentru coloana sonoră a unui joc "Need for Speed".

Aminteşte de "Blood Sugar" şi are o percuţie mult mai activă, plus un bas care se îmbină perfect cu sintetizatoarele şi o secţiune jungle pe la mijloc. Dacă ne luăm după ultimul album, "Immersion", Pendulum se îndepărta deja de drum&bass-ul clasic şi se apropia de dubstep, EDM, cu influenţe electro şi chiar heavy metal. Rob Swire a fost ocupat între timp şi cu proiectul Knife Party, alături de Gareth McGillan, care a prins un gig uriaş prin ACEL moment din serialul "Breaking Bad" când Walter White îşi etalează noua maşină sport pe piesa "Bonfire".

Aşteptăm să vedem Pendulum şi la noi, în speranţa că nu vor veni doar ca DJ Set, ci ca o trupă, cu tot cu instrumentişti.

Comentează

Concerte & turnee

Pendulum vine în România! Val nou de artişti anunţat pentru Rockstadt Extreme Fest 2024

Crăciunul vine cu surprize plăcute, iar cea de azi e una pentru fanii drum n' bass. Cea mai celebră trupă DNB din lume, Pendulum vine în România şi o va face chiar la Rockstadt Extreme Fest 2024. Tocmai a fost anunţat un val nou de artişti, pe care îl găsiţi detaliat mai jos.

Publicat

pe

Poster Rockstadt Extreme Fest 2024
Poster Rockstadt Extreme Fest 2024 │ FOTO: Rockstadt

Cap de afiş printre noile anunţuri este cu siguranţă Pendulum, trupa australiană de drum n' bass care făcea senzaţie la început de mileniu. Cu toţii am auzit hiturile "Tarantula", "Sugar", colaborarea cu In Flames pe "Self vs Self", dar şi remixul la "Voodoo People" de la Prodigy. În ultimul an artiştii de la antipozi au lansat piesa "Colorfast", dar şi colaborarea cu Bullet For My Valentine "Halo".

Asta după ce în 2020 şi 2021 ne oferiseră piesele "Come Alive" şi "Nothing for Free", plus "Driver", după un deceniu de pauză. Povestea Pendulum părea încheiată prin 2013, dar o parte din membrii săi a făcut muzica sub numele de Knife Party, cu piese auzite inclusiv în serialul "Breaking Bad". Pendulum îşi începea activitatea în 2002 şi a lansat albumele "Hold Your Color", "In Silico" şi "Immersion".

Iată şi celelalte trupe proaspăt anunţate pentru Rockstadt Extreme Fest 2024:

  • Hatebreed
  • Testament
  • Eluveitie
  • Lacuna Coil
  • The Exploited
  • Terror
  • 1000mods
  • Cynic
  • Left to Die

Rockstadt Extreme Fest 2024 se desfăşoară la Cetatea Râşnov, între 31 iulie 2024 şi 4 august 2024. Headlinerii au fost anunţaţi şi includ nume mari, precum Kreator, Amon Amarth, Opeth, Dimmu Borgir, dar şi Paradise Lost. Pasionaţii de death metal vor jubila, ascultând alde Insomnium şi evident Dark Tranquility, care duc torţa mai departe pentru In Flames şi Suidakra.

Mi se pare totuşi că avem parte de mai puţin rock alternativ decât la ediţia din 2023, unde au strălucit pe scenă din Râşnov Sleep Token, Architects şi While She Sleeps. Astptam totuşi să se anunţe şi alte nume. Nu ar strica să vedem un Spiritbox în lineup pentru a face totul perfect.

Citește în continuare

Trending