Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Burna Boy concertează în premieră în România, la UNTOLD 2024

Burna Boy, câștigător al unui premiu Grammy la categoria "Best Global Music Album", va ajunge în această vară pe scena principală a festivalului UNTOLD. Stilul afrobeat a devenit de masă, iar Burna Boy este considerat un reprezentant de succes al acestui gen muzical.

Publicat

pe

Burna Boy la UNTOLD 2024
Burna Boy la UNTOLD 2024 │ FOTO: UNTOLD

Originar din Nigeria, Burna Boy are concerte sold-out pe marile arene ale lumii. Ed Sheeran, Justin Bieber, J Balvin, Stormzy, USHER, Chris Martin, 21 Savage, Jay Cole, Sam Smith, Beyonce, Khalid, Major Lazer, DJ Snake sau Rita Ora sunt doar câteva dintre numele mari cu care Burna Boy a avut colaborări.

Cu ritmurile sale contagioase și influențele diverse, genul afrobeats a devenit rapid un fenomen global. Acest stil muzical vibrant și plin de energie a captivat audiența din întreaga lume. Artiști precum Burna Boy, Wizkid și Davido au fost printre pionierii care au propulsat afrobeats-ul în mainstream-ul muzical internațional. Evenimente sold-out organizate pe cele mai mari stadioane din lume, din Statele Unite, Marea Britanie și Europa, dar și numărul uriaș de ascultări de pe platformele de streaming, peste 15 miliarde, au contribuit la popularitatea explozivă a acestui gen muzical. În iunie 2023, Spotify a numit stilul afrobeats ca unul dintre cele mai influente fenomene muzicale din toate timpurile și a lansat platforma "Afrobeats: Journey of a Billion Streams".

Mai multe despre Burna Boy

Burna Boy a devenit vizibil încă de la lansarea albumului de debut, "L.I.F.E", în 2013, și acesta a fost doar începutul. În 2018, albumul "Outside" a ajuns pe locul #3 în Billboard Reggae, iar în 2019 a câștigat premiul la categoria "Best International Act", în cadrul BET Awards. A fost și anul în care a fost desemnat de Apple Music "Up Next Artist".

Nigerianul a devenit un artist cu expunere la nivel internațional, iar sound-ul său unic i-a adus o nominalizare la cea de-a 62-a ediție a premiilor Grammy pentru albumul "African Giant", la categoria "Best World Music Album". Trofeul a venit un an mai târziu, în 2021. Albumul "Twice as Tall" a fost desemnat favorit și a câștigat premiul "Best World Music Album". Pentru acest material, Burna Boy a colaborat cu Youssou N'Dour, Naughty by Nature și Chris Martin de la Coldplay.

În aprilie 2022, Burna Boy a devenit primul artist de origine nigeriană care a fost headliner la un eveniment sold-out în Madison Square Garden. Câteva luni mai târziu, în ziua când împlinea 31 de ani, artistul a lansat discul "Love, Damini".

În 2023, cântărețul a avut un show live sold-out pe London Stadium, la care au participat 60.000 de oameni. La acest eveniment a lansat hit-ul "Sittin' on Top of the World" cu care își promova cel de-al șaptelea album din carieră, "I Told Them...", cu care a debutat pe locul 1 în UK Albums Chart și a primit un număr record de nominalizări, patru, la cele mai importante categorii ale premiilor Grammy.

UNTOLD se pregătește să-și deschidă porțile universului magic în perioada 8-11 august pentru sutele de mii de fani din întreaga lume, pentru care organizatorii pregătesc noi experiențe memorabile și un lineup impresionant în care sunt incluși DJ de top la nivel global: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet, Lost Frequencies, Purple Disco Machine, Carl Cox, Fisher, Solomun, Black Coffee și mulți alții.

UNTOLD și Visa lansează UNTOLD CREATORS, primul program de mentorship dedicat viitoarei generații de creatori de festival

Inițiativa UNTOLD CREATORS by Visa își propune să ofere tinerilor pasionați de muzică și evenimente o platformă de mentorat și dezvoltare profesională, conectându-i cu experți din industrie și oferindu-le oportunitatea de a-și transforma pasiunea într-o carieră de succes și de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu dinamic. Programul este adresat tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani, pasionați de industria muzicală și de evenimente, și se concentrează pe patru domenii cheie: DJ-ing și producție muzicală, foto și video storytelling, management artistic, comunicare și sponsorizare de festival.

Programul de mentorat va oferi celor 80 de participanți selectați șansa de a participa la workshop-uri intensive, de a lua parte la sesiuni de training alături de experți din domeniu și, în final, de a concura pentru șansa de a se alătura echipei UNTOLD.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 8 august 2024

UNTOLD 2024

Loc
Cluj Arena

Sport & Divertisment

Shakira și Burna Boy au cântat "Dai Dai" în deschiderea FIFA World Cup 2026 - VIDEO

Ceremonia de deschidere a FIFA World Cup 2026 s-a bucurat de un spectacol impresionant. Shakira și Burna Boy au cântat imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal, "Dai Dai", pe scenă urcând, de asemenea, Danny Ocean, J Balvin, Maná și Tyla, printre alții.

Publicat

pe

Shakira și Burna Boy cântând "Dai Dai" la FIFA World Cup 2026
Shakira și Burna Boy cântând "Dai Dai" la FIFA World Cup 2026 │ FOTO: Captură YouTube

Ceremonia de deschidere a FIFA World Cup 2026 a avut loc pe 11 iunie la Stadionul Azteca și a avut parte de o producție grandioasă, inspirată de patrimoniul ancestral al Mexicului. Spectacolul a debutat cu o sferă gigantică aurie, care s-a transformat simbolic în trofeul Cupei Mondiale. A urmat un mesaj de bun venit, transmis atât în spaniolă, cât și în engleză.

După partea ceremonială a evenimentului, Maná a urcat pe scenă. Danny Ocean a fost următorul în lineup, apoi Los Ángeles Azules, care au făcut mulțimea să danseze. J Balvin a crescut apoi energia din stadion cântând hitul "Qué Calor".

Momentul de final a fost rezervat pentru Shakira și Burna Boy, care au interpretat imnul oficial FIFA World Cup 2026. "Dai Dai" a adus ceremoniei o puternică influență africană, gest gândit ca un omagiu pentru adversarul Mexicului din meciul de deschidere. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de artificii în culorile steagului mexican — verde, alb și roșu — iluminând cerul de deasupra Mexico City.

VIDEO: Shakira și Burna Boy - "Dai Dai" în deschiderea FIFA World Cup 2026

Piesa "Dai Dai" este inclusă pe albumul FIFA World Cup 2026. Materialul include și piesele lansate anterior - "Lighter" (Jelly Roll and Carín León), "Por Ella" (Los Angeles Azules și Belinda), "Echo" (Daddy Yankee și Shenseea) și "Illuminate" (Jessie Reyez și Elyanna).

Ediția de anul acesta a FIFA World Cup se va bucura de un spectacol similar celui din pauza de la Super Bowl. Pe 19 iulie va avea loc primul show din Pauza Finalei Cupei Mondiale FIFA 2026. Headlinerii FIFA World Cup 2026 sunt Madonna, Shakira și BTS. Evenimentul va avea loc pe Stadionul New Jersey din New York.

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 se desfășoară între 11 iunie și 19 iulie, fiind găzduit de SUA, Canada și Mexic. Sunt 48 de echipe participante și 104 meciuri programate. România nu s-a calificat, fiind eliminată în semifinala barajului de calificare.

Citește în continuare

Sport & Divertisment

Ascultă imnul oficial FIFA World Cup 2026, "Dai Dai", cântat de Shakira și Burna Boy - AUDIO

La 16 ani de la lansarea hitului "Waka Waka (This Time for Africa)", imn al FIFA World Cup 2010, Shakira semnează încă o dată melodia oficială a Campionatului Mondial de Fotbal. La ediția din 2026, Shakira va interpreta noul imn "Dai Dai", înregistrat cu Burna Boy.

Publicat

pe

Shakira și Burna Boy lansează "Dai Dai"
Shakira și Burna Boy lansează "Dai Dai" │ FOTO: Captură YouTube

"Dai Dai" aduce împreună un mix de influențe muzicale și culturale, rezultatul fiind o piesă energică, care poartă amprenta celor doi artiști. Shakira și Burna Boy transmit prin acest single bucuria pe care o aduce fotbalul la nivel mondial, piesa introducând ascultătorul într-o atmosferă de sărbătoare.

"Dai Dai" este imnul oficial FIFA World Cup 2026 și poate fi achiziționat de pe toate platformele. Veniturile din drepturile de autor ale piesei vor sprijini organizația FIFA Global Citizen Education Fund. Acest ONG își propune să strângă 100 de milioane de dolari până la sfârșitul campionatului, pentru a oferi copiilor din întreaga lume acces la educație de calitate și oportunități în fotbal.

AUDIO: Shakira, Burna Boy - "Dai Dai" (imnul oficial FIFA World Cup 2026)

Piesa "Dai Dai" este inclusă pe albumul FIFA World Cup 2026. Materialul include și piesele lansate anterior - "Lighter" (Jelly Roll and Carín León), "Por Ella" (Los Angeles Azules și Belinda), "Echo" (Daddy Yankee și Shenseea) și "Illuminate" (Jessie Reyez și Elyanna). Artiști din diverse genuri și culturi au contribuit la această coloana sonoră care reflectă spiritul global și diversitatea Cupei Mondiale FIFA, aducând fanii împreună prin limbajele universale ale muzicii și fotbalului.

Ediția de anul acesta a FIFA World Cup se va bucura de un spectacol similar celui din pauza de la Super Bowl. Pe 19 iulie va avea loc primul show din Pauza Finalei Cupei Mondiale FIFA 2026, iar lineup-ul este unul pe măsura evenimentului. Headlinerii FIFA World Cup 2026 sunt Madonna, Shakira și BTS. Evenimentul va avea loc pe Stadionul New Jersey din New York.

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 va avea loc între 11 iunie și 19 iulie, fiind găzduit de SUA, Canada și Mexic. Sunt 48 de echipe participante și 104 meciuri programate. România nu s-a calificat, fiind eliminată în semifinala barajului de calificare.

Citește în continuare

Trending