Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir se numără printre artiștii care vor cânta la Unforgettable Festival 2024

Între 13 și 15 septembrie, Romexpo va deveni un areal cosmopolit și va găzdui 12 spectacole memorabile, toate într-un singur weekend de poveste. Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Havasi, Gheorghe Zamfir sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, în cadrul unui eveniment de neratat pentru melomani. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano
Lara Fabian / Gheorghe Zamfir / Al Bano

Lara Fabian, Al Bano și Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Julien Dassin, Gipsy Kings, Garou, Daniel Lavoie, Chiara di Bari, Laura Bretan, Monsserat Marti Caballe, Elena Moșuc, Sorin Francu, sub bagheta maeștrilor dirijori: Daniel Jinga, Giora Linenberg, Alterisio Paoletti, alături de Orchestra Operei Naționale București vor încânta publicul la Unforgettable Festival.

Program Unforgettable Festival 2024:

Al Bano și Romina Power vor interpreta pentru prima oara în România acompaniați simfonic toate hiturile lor: "Felicita", "Liberta", "Sharazan", "Sempre Sempre" și multe altele. Aceștia vor fi acompaniați de maestrul Gheorghe Zamfir, care va fi celebrat într-un recital special, accentuând contribuția sa remarcabilă la muzica internațională.

Vocea inconfundabila de bariton a lui Garou va încânta publicul cu "Sous le vent", "Gitan", "Que le temps" și multe altele. Mai mult, artistul, alături de prietenii săi, Daniel Lavoie și Chiara di Bari, care au făcut parte din distribuția celebrului musical "Notre-Dame de Paris", vor interpreta melodii celebre precum: "Belle", "Tu vas me detruire", "Le temps des cathedrals" etc.

Vocea Larei Fabian se va auzi din nou la București, de data aceasta la Unforgettable Festival. Pe lângă piesele sale celebre, artista va cânta hit-ul "Belle" alături de Garou, Daniel Lavoie și Julien Dassin.

De asemenea, Julien Dassin va interpreta în manieră simfonică și multimedia celebrele cântece ale legendarului său tată, Joe Dassin: "Et si tu n'existais pas", "Salut", "A toi" etc.

Havasi, unul dintre cei mai apreciați pianiști din lume, de o virtuozitate unică, va transpune spectatorii într-o experiență memorabilă, ca o călătorie într-un carusel al emoțiilor, accentuată de cea mai recentă tehnologie în materie de sunet, scenă, lumini și proiecții video. Din compozițiile sale originale amintim: "The Storm", "The City" sau "Prelude|Age of Heroes".

Magnificii Gipsy Kings se vor face remarcați prin ritmurile de rumba și flamenco și vor susține un recital excepțional în care se vor regăsi hit-uri precum "Bamboleo", "Volare", "Baila me" sau "Vamos a bailar".

Un moment special va fi lansarea proiectului Blessed Voices, care reunește sopranele Montserrat Martí Caballé, Laura Bretan și Elena Moșuc într-un tribut emoționant adus marii Montserrat Caballé. Tenorul român Sorin Frâncu va adăuga un plus de rafinament artistic evenimentului, contribuind la momente muzicale deosebite.

Prestigioasa Orchestră a Operei Naționale București va asigura acompaniamentul muzical al festivalului, sub bagheta unor dirijori de renume mondial precum Daniel Jinga, dirijorul principal al orchestrei, Giora Linenberg, cunoscut pentru stilul său dinamic, și Alterisio Paoletti, apreciat pentru colaborările sale internaționale.

Prețuri bilete Unforgettable Festival 2024:

  • Abonamentele pentru festival se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 592 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 13 septembrie 2024

Unforgettable Festival 2024

Loc
Romexpo
Comentează

Concerte & turnee

Ștefan J. Doyle, finalist X Factor 2021, este invitat în concertul Laurei Bretan de la București

Concertul "Crossover the Ocean", susținut de Laura Bretan pe 22 aprilie 2026 la Sala Luceafărul din București, va include un moment cu o puternică încărcătură emoțională: Ștefan J. Doyle, finalist X Factor România 2021, va urca pe scenă și o va acompania pe artista de 24 de ani într-o interpretare cu adevărat specială. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Ștefan J. Doyle în videoclipul piesei "Superman"
Ștefan J. Doyle în videoclipul piesei "Superman" │ FOTO: captură YouTube

La 10 ani de la momentul care a propulsat-o în atenția publicului internațional la America's Got Talent și Românii au Talent, Laura Bretan, artista americană de origine română, marchează o nouă etapă a carierei sale printr-un concert eveniment. Pe 22 aprilie 2026, de la ora 20:00, artista va urca pe scena Sălii Luceafărul pentru spectacolul "Crossover the Ocean". Laura Bretan va fi acompaniată de Orchestra Filarmonicii Pitești, sub bagheta dirijorului Tiberiu-Dragoș Oprea.

De-a lungul carierei sale de până acum, Laura Bretan a urcat pe scenă și a avut colaborări sau apariții speciale alături de artiști internaționali precum Michael Bolton, Il Volo, José Carreras, Il Divo, Lara Fabian, Garou, Al Bano, Matteo Bocelli, Steven Tyler, Toto Cutugno și Ricchi e Poveri, confirmând anvergura unui traseu artistic construit cu talent, disciplină și maturitate scenică.

Ștefan J. Doyle și Laura Bretan promit un moment muzical aparte

Ștefan J. Doyle este unul dintre acei artiști pe care publicul îi reține nu doar pentru voce, ci și pentru autenticitate. Născut la Satu Mare, în România, și adoptat în copilărie de o familie din Irlanda, artistul și-a construit identitatea între două lumi, iar povestea sa a impresionat profund publicul încă din perioada participării sale la X Factor România 2021. Pe scena show-ului, Ștefan și-a întâlnit patru dintre frați și surori, emoționând o țară întreagă și rămânând în memoria colectivă.

În ultimii ani, viața artistului a fost marcată de o încercare majoră. Recent, Ștefan J. Doyle a vorbit public despre diagnosticul de scleroză multiplă, iar revenirea sa în fața publicului capătă, în acest context, o semnificație cu atât mai profundă. Apariția sa la București este expresia unei voințe extraordinare de a rămâne aproape de scenă, de muzică și de oameni. În ciuda luptei dificile pe care o duce cu boala, Ștefan J. Doyle continuă să se exprime artistic la un nivel remarcabil, atât prin voce, cât și la pian, cu sensibilitate, profunzime și un profesionalism autentic.

Ștefan J. Doyle: "Posibilitatea de a cânta împreună cu Laura este un miracol!"

Ștefan s-a declarat încântat de invitația de a urca pe scenă alături de Laura Bretan:

"Nu aveți idee cât de fericit m-ați făcut, după iadul prin care am trecut, posibilitatea de a cânta împreună cu Laura este un miracol!"

Prezența lui Ștefan J. Doyle la concertul Laurei Bretan adaugă serii de 22 aprilie o dimensiune umană rară. Nu este doar un invitat obișnuit și nici despre o simplă apariție, ci un artist care revine pe scenă cu vulnerabilitate, demnitate și curaj. În doar două piese, publicul va avea ocazia să trăiască un moment care depășește granița unui concert și devine o întâlnire reală cu emoția autentică.

"Am fost uimită de talentul și puterea de transmisie artistică și umană a lui Ștefan. Voi încerca tot ce stă în puterea mea pentru a face ca mesajul lui să ajungă la cât mai mulți oameni", a mărturisit Laura Bretan.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Top cele mai scumpe concerte din 2026 în România: cât au fost dispuși fanii să plătească pentru muzică

Concertele nu mai sunt doar o ieșire superficială, ci experiențe pentru care fanii își calculează atent bugetele. În 2026, unele dintre cele mai așteptate show-uri din România au venit la pachet cu prețuri pe măsură. Surpriza nu a fost însă costul biletelor, ci interesul ridicat al publicului, dispus să plătească oricât pentru a fi martorul unui spectacol muzical.

Publicat

pe

Jennifer Lopez în concert la București pe 27 iulie 2025 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Pentru mulți melomani, concertele live pot deveni adevărate investiții. Costurile ridicate ale biletelor de acces pentru unele show-uri, în special ale unor cântăreți internaționali, pot face o gaură în buzunar. De cele mai multe ori, sumele de bani pe care le oferim în schimbul unei experiențe muzicale sunt justificate. Pe lângă onorariul artistului de pe scenă, contribuim și la acoperirea unei întregi infrastructuri: producție, echipele tehnice, logistică, securitate și organizare.

Concertele au primit, poate, o și mai mare apreciere după pandemia de covid, când toate evenimentele live au fost puse pe pauză. Lipsa muzicii, precum și a comunității cu care să împărtășești un cântec, un dans sau un moment memorabil susținut de artistul preferat au căpătat un caracter de neprețuit, la propriu și la figurat. În momentul în care industria muzicală a revenit pe făgașul normal, orice inconvenient, inclusiv financiar, a putut fi rezolvat.

România și-a revenit și ea după hiatusul muzicii live și a găzduit numeroase concerte, festivaluri și evenimente ce au adunat un public numeros, de toate vârstele. Și anul curent se anunță a fi de succes la capitolul artistic, și chiar dacă suntem abia în luna martie, concertele confirmate până acum au trezit interesul consumatorilor. Biletele s-au vândut, unele au fost sold-out imediat, în ciuda costurilor ridicate. Până la urmă, nu poți pune preț pe amintiri frumoase, nu? Cu acest gând în minte, am făcut un top al celor mai scumpe concerte anunțate până acum pentru anul 2026, pentru a vedea ce artiști sunt în preferințele românilor.

Metallica (13 mai, Arena Națională)

Concertul trupei Metallica de la Arena Națională ocupă locul fruntaș în listă. Prețurile ridicate nu au fost un obstacol pentru fani, ci mai degrabă un filtru care a amplificat dorința de a fi acolo. Biletele s-au epuizat la scurt timp de la punerea în vânzare, confirmând încă o dată forța experienței live.

Sistemele de ticketing au fost testate până la limită de cum s-au pus în vânzare biletele pentru concertul Metallica de la Arena Națională din 13 mai. Cozile virtuale s-au întins pe mii de poziții, iar până când unii reușeau să ajungă la selecția de bilete, show-ul era deja sold out. Frustrarea a fost reală, dar și euforia celor care au reușit să învingă algoritmii. Prețurile au variat semnificativ, în funcție de zonă și pachet, dar chiar și cele mai scumpe opțiuni s-au epuizat rapid. Costurile au variat între 335, 30 lei și 1847,06 lei. Au existat și pachete VIP la următoarele prețuri: 12249 lei ("Nothing Else Matters" Snake Pit Experience), 3999 lei ("Moth into Flame" Experience), 2999 lei ("One" Enhanced Experience), 2799 lei (Snake Pit Package), 1799 lei ("Seek & Destroy" Reserved Package), 1599 lei ("Frantic" Early Entry GA Package).

Eros Ramazzotti (22 aprilie, Sala Palatului)

După concertul sold-out de acum doi ani, Eros Ramazzotti revine la București, la Romexpo, pe 22 aprilie 2026, cu noul său turneu, "Una Storia Importante". Turneul își dorește să evidențieze legătura profundă dintre Eros și publicul său, o conexiune autentică și durabilă, care trece dincolo de timp, granițe și generații. Cei care își doresc să îl (re)vadă pe celebrul artist italian trebuie să scoată din buzunar sumele de 1345, 44 lei (Ultra VIP), 833,34 lei (Premium), 495,35 lei (Categoria A), 403,17 lei (Categoria B).

Iron Maiden (28 mai, Arena Națională)

Iron Maiden va susține un concert la Arena Națională din București pe 28 mai 2026, parte din turneul "Run For Your Lives", dedicat celor 50 de ani de carieră. Setlistul reunește momente definitorii din istoria trupei și una dintre cele mai spectaculoase producții puse în scenă de până acum. Biletele pentru show-ul legendarilor artiști sunt pentru toate buzunarele: 900 lei, 720 lei, 640 lei, 630 lei, 520 lei, 415 lei, 310 lei.

Bryan Adams (17 decembrie, BT Arena din Cluj-Napoca)

Unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicii pop-rock revine în România: Bryan Adams va concerta pe 17 decembrie 2026 la BT Arena din Cluj-Napoca, în cadrul turneului mondial "Roll with the Punches". Show-ul traversează toate etapele carierei: de la hiturile care au dominat topurile internaționale până la material nou și reinterpretări live cu forță de stadion. Publicul din Cluj va avea parte de: un full band, cu producție vizuală amplă, un mix de rock clasic, power ballads și piese cu energie de arena rock și interacțiunea directă pentru care Bryan Adams este celebru în concertele sale.

Accesul se face pe bază de bilete valabile, disponibile la prețurile de Premium - 699 lei, Front of Stage - 499 lei, Acces General - 399 lei, Categoria 1 - 499 lei, Categoria 2 - 399 lei, Categoria 3 - 359 lei, Categoria 4 - 299 lei. Fanii înrăiți sau melomanii care nu se uită la bani când vine vorba de a fi (mai) aproape de o legendă a muzicii internaționale pot opta pentru pachete VIP: 2986 lei, 1730 lei, 1238 lei, 1138 lei.

David Garrett (18 septembrie, Sala Palatului)

Violonistul David Garrett va reveni la București pe 18 septembrie 2026, la Sala Palatului, în cadrul Millennium Symphony World Tour, un show ce combină orchestrație, tehnică și scenografie. Concertul propune o producție spectaculoasă, cu aranjamente moderne, o formulă instrumentală atent construită, un sound imersiv și o scenografie gândită ca o experiență cinematografică. Este una dintre cele mai ample creații artistice ale sale, un parcurs muzical care urmărește evoluția lui Garrett. Accesul se face pe baza unui bilet la următoarele categorii: Categoria II - 713 lei, Categoria III - 611 lei, Categoria IV - 407 lei, Categoria V - 254 lei. Există și două tipuri de pachete VIP la prețurile de 2835 lei și 1621 lei.

HAVASI Symphonic (3 mai, BT Arena din Cluj-Napoca)

Spectacolul concert HAVASI va aduce împreună solo-uri de pian, o multitudine de soliști de muzică extrem de talentați și tobe rock pe aceeași scenă. Artiștii vor purta audiența într-o călătorie fascinantă prin scene muzicale într-o continuă dezvăluire. Diversele momente de pe scenă vor crea o experiență memorabilă, îmbunătățită de cea mai recentă tehnologie a proiecțiilor de sunet, scenă, lumini și video.

La momentul redactării acestui articol, cei care achiziționează un bilet la concertul artistului maghiar pot beneficia de un discount de 10 % folosind codul HAVASI. Tichetele de acces sunt disponibile la următoarele categorii: Ultra VIP (659 lei), VIP (499 lei), Categoria 1 (399 lei), Categoria 2 (299 lei), Categoria 3 (199 lei), Categoria 3 - vizibilitate laterală (169 lei), Categoria 4 - vizibilitate laterală (149 lei).

Chris Isaak (23 iunie, Sala Palatului)

Chris Isaak, celebru pentru hit-ul "Wicked Game", vine pentru prima dată în România și va susține un concert la Sala Palatului pe 23 iunie 2026. Evenimentul face parte dintr-un turneu extins, cu show-uri în America de Nord și Europa. Cu o carieră de peste patruzeci de ani, în care a devenit un nume emblematic al muzicii internaționale, artistul Platinum și nominalizat la GRAMMY a susținut concerte sold-out în întreaga lume alături de membrii trupei sale, Silvertone. Chris Isaak are în palmares 13 albume de studio, 12 single-uri ajunse în topuri, precum și apariții în filme precum "The Silence of the Lambs" și "That Thing You Do!".

Biletele pentru prima vizită a artistului în țara noastră sunt disponibile online, la prețuri variate: VIP - 495 lei, Categoria I - 395 lei, Categoria II - 300 lei, Categoria III - 250 lei, Categoria IV - 200 lei, Categoria V - 170 lei.

Deep Purple (1 octombrie, BT Arena din Cluj-Napoca)

Deep Purple va reveni în România în 2026, cu un concert programat pentru 1 octombrie, la BTarena din Cluj-Napoca. Evenimentul face parte din turneul "=1 More Time", ce promovează cel mai recent album de studio, "=1". Pe scenă vor mai urca Wolfgang Van Halen, compozitor, vocalist, multi-instrumentist și producător nominalizat la premiile GRAMMY, precum și trupa britanică de rock Jayler, aflată în plină ascensiune.

Categoria VIP, la 600 de lei, este sold-out, semn că interesul publicului pentru legendarii artiști este ridicat. Mai sunt bilete la Golden Ring - 490 lei, Categoria 1 - 440 lei, Categoria 2 - 390 lei, Categoria 3 - 340 lei, Categoria 4 - 290 lei, Acces General - 390 lei, precum și un pachet Meet & Greet la 1475 lei.

Rita Ora (30 iulie, Arenele Romane)

Rita Ora, una dintre cele mai apreciate artiste pop ale momentului, va susține un concert la Arenele Romane pe 30 iulie 2026. Este o ocazie unică pentru publicul din România de a o vedea live pe cântăreața britanică într-un show care va reuni cele mai cunoscute hituri ale sale, dar și piese de pe cel mai recent album. Pentru a fi martorii unui experiențe live de neuitat, doritorii pot alege din trei categorii de bilete: Tribună Premium (485,10 lei), Teren (350,10 lei) și Tribună Acces General (233,10 lei).

Alessandro Safina (26 aprilie, Sala Palatului)

Alessandro Safina va reveni la Sala Palatului cu un concert special, programat pentru 26 aprilie 2026. Tenorul italian va celebra farmecul operei și stilul crossover alături de orchestră simfonică, interpretând arii celebre și hituri pop-operă. Biletele pentru show-ului artistului sunt mai accesibile, la prețurile de 450 lei (VIP), 400 lei (Categoria 1), 350 lei (Categoria 2), 250 lei (Categoria 3), 200 lei (Categoria 4).

Pink Martini (16 iulie, Arenele Romane)

Considerată una dintre cele mai elegante și longevive formații internaționale, Pink Martini promite o seară sofisticată, exuberantă și profund cosmopolită pe 16 iulie, la Arenele Romane din București. Solista concertului va fi Storm Large, artistă care sfidează granițele dintre rock, cabaret și muzică orchestrală cu o prezență scenică electrizantă. Cunoscută publicului larg din emisiunea Rock Star: Supernova și apreciată pentru colaborările sale cu Pink Martini, Storm Large aduce pe scenă un mix rar de forță, vulnerabilitate și umor sofisticat. Vocea ei puternică și inconfundabilă transformă fiecare apariție într-un spectacol memorabil, în care eleganța întâlnește energia pură a rock-ului.

Accesul la show-ul Pink Martini de anul acesta îi costă pe participanți 450 lei (Front of Stage) și 300 lei (Acces General). 

Breaking Benjamin (27 iunie, Arenele Romane)

Cu o activitate de două decenii și jumătate, timp în care a ajuns la urechile a milioane de ascultători, inclusiv a românilor, Breaking Benjamin vine pentru prima dată în țara noastră cu un concert de neratat. Trupa americană va urca pe scena Arenelor Romane din București pe 27 iunie 2026. Deși biletele au avut prețuri decente, acum fiind disponibilă doar o singură categorie - Teren - la prețul de 373,47 lei, suplimentele VIP sunt mai piperate, costând 219,99 euro (Meet & Greet VIP Upgrade) și 83,59 euro (Early Entry VIP Upgrade). Atenție! Acestea sunt suplimente; pentru acces este nevoie și de un bilet valabil.

Garou (20 septembrie, Arenele Romane)

Garou, unul dintre cei mai carismatici artiști ai scenei francofone din ultimele decenii, revine în România cu show-ul "The Best Of", programat pe 20 septembrie 2026, la Arenele Romane. Recunoscut pentru culoarea vocală ușor aspră, intensitatea interpretării și naturalețea cu care creează legătura cu sala, Garou propune un concert construit pe emoție, forță și eleganță scenică: o selecție de piese definitorii, momente surpriză și un sound live care ridică fiecare refren la rang de experiență. Biletele de acces pot fi achiziționate online la prețurile de 375 lei (VIP), 290 lei (Premium), 210 lei (Categoria A), 150 lei (Categoria B).

Citește în continuare

Concerte & turnee

Laura Bretan concertează în aprilie pe scena Sălii Luceafărul; Află detalii despre spectacolul "Crossover The Ocean"

La 10 ani de la momentul care a propulsat-o în atenția publicului internațional la America’s Got Talent și Românii au Talent, Laura Bretan revine în România pentru un concert eveniment. Pe 22 aprilie 2026, artista urcă pe scena Sălii Luceafărul pentru spectacolul "Crossover The Ocean".

Publicat

pe

Concert Laura Bretan la Sala Palatului pe 10 aprilie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În cadrul evenimentului de pe 22 aprilie, Laura Bretan va fi acompaniată de Orchestra Filarmonicii Pitești, sub bagheta dirijorului Tiberiu – Dragoș Oprea. Acest concert reprezintă prima întâlnire majoră cu publicul bucureștean după ce Laura Bretan și-a finalizat studiile muzicale la University of Illinois at Urbana-Champaign (SUA). Spectatorii nu vor mai vedea doar copilul-fenomen de acum un deceniu, ci un muzician complet, cu o tehnică vocală rafinată prin studiu academic și o prezență scenică maturizată.

Laura Bretan: "Vreau ca publicul să vadă omul din spatele vocii"

"Crossover The Ocean" propune o abordare diferită a genului Classical Crossover. Dincolo de repertoriul care îmbină rigoarea operei cu versatilitatea pop-ului, concertul aduce un element de noutate: improvizația. Laura Bretan nu va cânta doar peste orchestră, ci împreună cu ea. Spectacolul este construit pe interacțiune – vocea solistei intră în dialog direct cu instrumentele, creând replici muzicale spontane și momente unice, care nu pot fi replicate într-o înregistrare de studio.

"După experiențele recente alături de artiști precum Il Divo, Lara Fabian sau Garou, am înțeles cât de importantă este comunicarea pe scenă. Nu vin la Sala Luceafărul doar să cânt, ci să fiu deschisă, sinceră. Vreau ca publicul să vadă omul din spatele vocii", a declarat Laura Bretan.

Sala Luceafărul permite o acustică naturală și o vizibilitate excelentă, facilitând acea conexiune directă, "eye-to-eye", pe care artista și-o dorește cu publicul său la revenirea în țară

Prețurile biletelor la concertul Laurei Bretan de la Sala Luceafărul:

  • VIP - 280 lei
  • Categoria I - 210 lei
  • Categoria a II-a - 150 lei

Laura Bretan s-a remarcat la nivel internațional încă din adolescență, impresionând cu interpretări de operă și crossover în show-uri ca "America’s Got Talent" și "Românii au talent". Deși și-a continuat studiile muzicale în SUA, Laura a păstrat o legătură constantă cu scena românească, revenind periodic pentru evenimente speciale.

Citește în continuare

Trending