Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Urmăreşte concertul tribut Linkin Park & Friends, în memoria lui Chester Bennington - VIDEO

În noaptea de 27 octombrie Linkin Park a urcat pe scenă pentru prima oară fără Chester, pentru un concert tribut în memoria lui Chester Bennington. Solistul Linkin Park ne-a părăsit în luna iulie a acestui an, după ce şi-a luat viaţa. În cadrul evenimentului Linkin Park & Friends au urcat pe scenă nume mari din muzică, aducând un tribut vieţii şi carierei solistului. Întreg evenimentul de 3 ore poate fi urmărit mai jos.

Publicat

pe

Linkin Park and Friends Concert Tribut Chester Bennington
Linkin Park and Friends Concert Tribut Chester Bennington │ FOTO: Linkin Park

Aceasta a fost prima revenire pe scenă a trupei după ce Chester Bennington a încetat din viaţă. A fost de departe cel mai emoţionant concert din istoria grupului. Peste 17.000 de spectactori din toată lumea au fost prezenţi şi milioane de fani au urmărit concertul tribut prin live streaming. Membrii ai formaţiilor System of a Down, No Doubt, blink-182, Bring Me The Horizon, Korn, dar şi Kiiara sau Alanis Morisette au împărţit scena cu LP.

Steve Aoki a prezentat remixuri ale pieselor celebre Linkin Park, iar nume mari din rock precum U2, Metallica sau Sir Paul McCartney au ţinut să îl omagieze pe Chester prin mesaje video transmise la concert. Artistul preferat al fostului solist Linkin Park, Dave Gahan de la Depeche Mode a fost prezent printr-un mesaj înregistrat şi proiectat pe ecrane.

Proiecţiile au inclus şi momente amuzante cu Chester, dar şi un discurs al său despre puterea dragostei de a distruge ura. Acel discurs a fost realizat pe 6 iulie 2017, cu 2 săptămâni înainte ca artistul să ne părăsească. Pe scenă a urcat şi Talinda Bennington, soţia muzicianului, care a ţinut un discurs chiar la microfonul ce fusese folosit de artist.

Talinda i-a mulţumit soţului său pentru familia şi copiii pe care îi au împreună şi a amintit de conştientizarea importanţei sănătăţii mintale. Ne vom aminti mereu de Chester, fie prin prisma marilor hituri care ne-au răsunat în urechi la începutul mileniului, fie prin personalitatea sa plină de viaţă şi inspiraţională.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Linkin Park anunță un film despre renașterea sa, "Unshatter"

Linkin Park a confirmat oficial lansarea unui nou film intitulat „Unshatter”, un proiect cinematografic regizat de Joe Hahn, DJ-ul și omul din spatele identității vizuale a trupei. Producția va ajunge în cinematografe la nivel global, iar primul teaser publicat online sugerează că va fi un documentar despre una dintre cele mai dificile perioade din istoria formației.

Publicat

pe

Teaser film Linkin Park Unshattered
Teaser film Linkin Park Unshattered │ FOTO: Linkin Park www.youtube.com

Trupa a început să lase indicii despre proiect în ultimele zile, prin mesaje ascunse pe tricourile de turneu și postări pe rețelele sociale. Fanii au observat rapid adresa unshattermovie.com imprimată pe merchandise-ul vândut în timpul concertelor europene, iar speculațiile au explodat online. În paralel, piesa „Unshatter” de pe albumul „From Zero” a primit pe Spotify un vizual cu un countdown de film vechi, semn că întreaga campanie era deja pregătită de luni bune.

Teaserul publicat înaintea concertului Rock Am Ring din Germania confirmă că filmul va include imagini live de la show-ul susținut pe 15 noiembrie 2024 la Allianz Parque din São Paulo, Brazilia, unul dintre cele mai importante concerte ale noii ere Linkin Park. În imagini apare și o clapetă de filmare pe care proiectul este descris drept „LP doc”, ceea ce întărește ideea unui documentar amplu.

Filmul pare să urmărească drumul formației după moartea lui Chester Bennington în 2017 și modul în care membrii au reușit să găsească o nouă direcție artistică. În centrul acestei reveniri se află Emily Armstrong, noua voce a trupei, alături de bateristul Colin Brittain. Din imaginile teaserului reies secvențe din studio, momente din culise, interviuri și cadre de pe scenă, într-un proiect care pare să documenteze reconstrucția unei trupe marcate profund de pierdere.

Joe Hahn nu este străin de partea cinematografică a universului Linkin Park. Artistul a regizat de-a lungul anilor numeroase videoclipuri ale formației și este considerat unul dintre arhitecții identității sale vizuale. Alegerea lui ca regizor pentru „Unshatter” sugerează o abordare foarte personală și apropiată de povestea trupei.

Deocamdată nu există o dată oficială de lansare, însă Linkin Park a confirmat că filmul va avea distribuție globală în cinematografe. În paralel, trupa continuă turneul european de promovare pentru „From Zero”, cu opriri la Download Festival, Rock In Rio Lisboa, Madrid, Zürich și alte mari festivaluri ale verii.

Citește în continuare

Trending