Urmărește-ne în Social Media

rock

5 melodii Linkin Park prin care Chester Bennington va deveni nemuritor

Chester Bennington ne-a părăsit pe 20 de iulie, tocmai de ziua prietenului său bun, Chris Cornell, care trecea în nefiinţă în luna mai. Bărbat de 41 de ani, dar cu alura, energia şi fizicul unui tânăr de 20 de ani, solistul Linkin Park ne-a încântat la începutul mileniului cu albumele care au schimbat radical direcţia în care mergea rockul.

Publicat

pe

Linkin Park în concert la București pe 6 iunie 2012 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

A redefinit metalul alternativ, ne-a oferit coloana sonoră pentru angoase şi a încântat zeci de milioane de persoane în concerte live. Linkin Park a lansat recent albumul "One More Light" şi era în curs de promovare a sa. Acum rămânem cu cele mai bune amintiri despre Chester Bennington, cu apariţii cinematografice şi cu cele 5 melodii legendare pe care le ascultaţi mai jos.

1. Linkin Park - "Numb"

Piesa "Numb" a fost lansată ca al treilea single al albumului cu numărul 2 Linkin Park, excepţionalul "Meteora" din 2003. După ce ne obişnuisem ca "In the End" să ne răsune repetitiv în urechi, a venit "Numb" să invoce amorţirea sufletească şi spirituală. Cu această piesă se încheia de altfel "Meteora", o cronică a depresiei, furiei şi greşelilor trecutului.

Chester Bennington alternează ţipetele sale trademark cu porţiuni suave, iar clapele de început au devenit unul dintre sample-urile legendare din istoria muzicii. Câţi dintre noi nu au avut măcar o sonerie polifonică folosind acele note? Melodia a fost repopularizată de celebrul remix cu Jay-Z, Numb/Encore.

2. Linkin Park - "In the End"

"In the End" este pentru Linkin Park ceea ce "Chop Suey" este pentru System of a Down. Este o piesă revelatorie, piesa de căpătâi şi moştenirea principală a trupei. Cu acest single foarte, foarte multă lume a descoperit trupa. Pe vremea când ne conectam la dial up pentru a sta pe MIRC acest fenomen lua cu asalt posturile Atomic şi MTV şi ne uitam fascinaţi la efectele vizuale ale videoclipului. Flow-ul impecabil al lui Mike Shinoda ne arăta că se poate realiza un hibrid rap-rock reuşit.

Chester se desprindea maiastru la refren, cu un ţipăt care îţi îngheţa sângele în vene. Iar fragilitatea versurilor "I puţ my trust în you... pushed as far as I can go" ar fi făcut gelos orice boy band al anilor 90. O piesă care a schimbat rockul pe vecie.

3. Linkin Park - "What I've Done"

Mai ţineţi minte când s-a terminat primul film "Transformers"? Începeau acordurile unei piese care suna familiar, chiar dacă o auzeai prima oară. Era "What I've Done" de la Linkin Park. Băieţii erau la albumul cu numărul 3, se maturizaseră şi îşi permiteau să privească în spate prin această creaţie retrospectivă. Chester schimbă ţipetele cu vocalize ceva mai lungi şi o abordare mai calmă.

Venea şi celebra schimbare de look pentru solist, care etala o creastă şi haine complet negre. Videoclipul era marcat de cele mai negre etape ale istoriei umane, în frunte cu KKK, nazismul şi imagini ale dezastrelor globale. Melodie produsă de Rick Rubin şi multi-premiată.

4. Linkin Park - "Crawling"

Probabil cea mai hardcore piesă Linkin Park, "Crawling" este o şedinţă de psihoterapie cu Chester Bennington. Artistul se disecă în faţa noastră, cânta despre depresie, angoase şi suferinţă. Anxietatea este evocată de videoclip, în care personaje feminine suferă abuzuri. Chiar Chester fusese abuzat când era mic, iar traumele au devenit ţipete amplificate de chitare, mixajul excelent al lui Mr. Hahn şi flow-ul lui Shinoda.

Modulaţiile vocii lui Chester sunt atât de plăcute urechii şi într-un contrast perfect cu ţipetele de la refren, încât piesa a ajuns imediat hit. Acesta a fost al doilea single Linkin Park din istoria trupei şi a câştigat un premiu Grammy. Intro-ul piesei a fost folosit la multiple remixuri. Chester a afirmat în multiple rânduri că aceasta e melodia cea mai grea de cântat live din istoria trupei.

A citat ca inspiraţie abuzul de substanţe pentru compoziţia sa.

5. Linkin Park - "Faint"

Una dintre cele mai bine mixate şi produse piese Linkin Park, "Faint" provenea de pe excelentul album "Meteora". Muzicienii cântau în lumina reflectoarelor puternice în clip şi fanii interacţionau cu umbrele lor, cu alter ego-urile. Mike Shinoda pornea melodia, pentru ca apoi Chester să lanseze cel mai celebru ţipăt al său "I won't be ignored!". Devenea mesajul unei generaţii, al liceenilor ce trânteau uşa de la dormitor, al rebelilor care protestau contra violenţelor şi al celor care au fost oprimaţi.

Porţiunea de mijloc a piesei da naştere la mosh pit-uri excepţionale la concerte live. O piesă de sub 3 minute, care e furie pură, energie şi mesaj, cu Chester făcând stage diving şi arătându-ne un look al său mai cuminte, cu ochelari de vedere.

Bonus: Puteţi asculta mai jos o colaborare live care ne dă fiori acum: Chris Cornell şi Chester Bennington, cântând piesa "Crawling". Prieteni în această viaţă şi poate şi în următoarea. RIP Chester!

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică și film

Linkin Park anunță un film despre renașterea sa, "Unshatter"

Linkin Park a confirmat oficial lansarea unui nou film intitulat „Unshatter”, un proiect cinematografic regizat de Joe Hahn, DJ-ul și omul din spatele identității vizuale a trupei. Producția va ajunge în cinematografe la nivel global, iar primul teaser publicat online sugerează că va fi un documentar despre una dintre cele mai dificile perioade din istoria formației.

Publicat

pe

Teaser film Linkin Park Unshattered
Teaser film Linkin Park Unshattered │ FOTO: Linkin Park www.youtube.com

Trupa a început să lase indicii despre proiect în ultimele zile, prin mesaje ascunse pe tricourile de turneu și postări pe rețelele sociale. Fanii au observat rapid adresa unshattermovie.com imprimată pe merchandise-ul vândut în timpul concertelor europene, iar speculațiile au explodat online. În paralel, piesa „Unshatter” de pe albumul „From Zero” a primit pe Spotify un vizual cu un countdown de film vechi, semn că întreaga campanie era deja pregătită de luni bune.

Teaserul publicat înaintea concertului Rock Am Ring din Germania confirmă că filmul va include imagini live de la show-ul susținut pe 15 noiembrie 2024 la Allianz Parque din São Paulo, Brazilia, unul dintre cele mai importante concerte ale noii ere Linkin Park. În imagini apare și o clapetă de filmare pe care proiectul este descris drept „LP doc”, ceea ce întărește ideea unui documentar amplu.

Filmul pare să urmărească drumul formației după moartea lui Chester Bennington în 2017 și modul în care membrii au reușit să găsească o nouă direcție artistică. În centrul acestei reveniri se află Emily Armstrong, noua voce a trupei, alături de bateristul Colin Brittain. Din imaginile teaserului reies secvențe din studio, momente din culise, interviuri și cadre de pe scenă, într-un proiect care pare să documenteze reconstrucția unei trupe marcate profund de pierdere.

Joe Hahn nu este străin de partea cinematografică a universului Linkin Park. Artistul a regizat de-a lungul anilor numeroase videoclipuri ale formației și este considerat unul dintre arhitecții identității sale vizuale. Alegerea lui ca regizor pentru „Unshatter” sugerează o abordare foarte personală și apropiată de povestea trupei.

Deocamdată nu există o dată oficială de lansare, însă Linkin Park a confirmat că filmul va avea distribuție globală în cinematografe. În paralel, trupa continuă turneul european de promovare pentru „From Zero”, cu opriri la Download Festival, Rock In Rio Lisboa, Madrid, Zürich și alte mari festivaluri ale verii.

Citește în continuare

Trending