Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

A murit Bob Saget; actorul avea 65 de ani

Bob Saget, actorul de comedie cunoscut mai ales datorită sitcomului "Full House", a fost găsit decedat pe 9 ianuarie 2022. Acesta avea 65 de ani. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Bob Saget la podcastul lui Joe Rogan
Bob Saget la podcastul lui Joe Rogan │ FOTO: YouTube / Joe Rogan Experience

Bob Saget a fost găsit decedat într-o cameră de hotel din Orlando pe 9 ianuarie 2022. Potrivit unei declarații, poliția locală a fost chemată la Ritz-Carlton în legătură cu un bărbat găsit inconștient în camera de hotel. Bărbatul a fost identificat drept Robert Saget și a fost declarat decedat la fața locului. Oamenii legii nu au găsit semne ale unui act criminal sau de consum de droguri.

Bob Saget se afla în plin turneu, susținând diverse show-uri de stand-up comedy în orașele americane. Chiar în dimineața zilei de 9 ianuarie, Saget a postat pe Twitter un mesaj în care se declara încântat de spectacolul pe care îl avusese cu o seară înainte în Jacksonville.

Pentru audiența americană, Bob Saget a fost perceput drept "Tatăl Americii", datorită rolului său ca Danny Tanner din sitcomul de succes "Full House".  Timp de opt sezoane, între 1987 și 1995, Saget a jucat rolul unui tată singur, cu trei fiice, care locuia într-o casă din San Francisco alături de cumnatul său Jesse Katsopolis (interpretat de John Stamos) și cel mai bun prieten Joey Gladstone (Dave Coulier). Candace Cameron și Jodie Sweetin le-au interpretat pe fiicele adolescente ale lui Tanner, D.J. și Stephanie, în timp ce Mary Kate și Ashley Olsen au interpretat-o pe sora cea mai mică - Michelle.

La apogeul său, "Full House" a atras o audiență de peste 17 milioane de telespectatori și s-a clasat în top 10 al celor mai urmărite emisiuni de televiziune. Mulți dintre membrii distribuției "Full House", inclusiv Saget, și-au reluat ulterior rolurile în serialul spin-off "Fuller House", difuzat de Netflix.

Printre alte proiecte de succes la care a luat parte Bob Saget se numără emisiunea "America's Funniest Home Videos" (prezentator timp de opt sezoane) sau serialul "How I Met Your Mother", unde Saget a fost vocea naratorului.

Trending