Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

ARTmania Festival 2020 se va ține în 2021 și va avea o extra zi și noi artiști în lineup

ARTmania Festival 2020 se reprogramează în 2021, ca toate celelalte mari evenimente ale verii. Organizatorii au stabilit deja perioada de desfășurare a ediției aniversare de anul viitor, ce va avea o zi în plus și un lineup care să compenseze pentru această amânare.

Publicat

pe

Publicul ARTmania Festival 2019
Publicul ARTmania Festival 2019 │ FOTO: Focus Events

Așa cum era ușor de anticipat, ARTmania Festival 2020 se amână pe anul viitor. Organizatorii au făcut anunțul oficial, în care își motivează decizia, anunțând și planurile pe care le au pentru ediția din 2021, ce va marca aniversarea a 15 ani de ARTmania.

"Din păcate, pandemia de coronavirus a condus deja la amânarea multor alte festivaluri majore și turnee ale multor trupe și, luând în considerare declarațiile autorităților, e considerat încă a fi un risc major organizarea de evenimente cu public numeros. Așadar, nu suntem încă în siguranță pentru a ne întâlni și a ne împărtăși unii altora pasiunea pentru muzică, cultura rock și viață, în general.

Din acest motiv, cu mare tristețe, trebuie să anunțăm că ARTmania Festival va fi amânat pe 2021. Deși decizia guvernamentală pe acest subiect nu a fost încă emisă, știm că se va întâmpla în curând. (...)", se detaliază în anunțul oficial.

Când va avea loc ARTmania Festival 2021

Festivalul a fost reprogramat pentru vara anului viitor, urmând să se desfășoare în perioada 23 - 25 iulie 2021. ARTmania Festival va avea o zi în plus, astfel încât publicul să simtă că recuperează cu adevărat această vară fără festivaluri.

Lineup-ul ARTmania Festival 2021

Organizatorii au reconfirmat deja o parte dintre artiștii anunțați pentru 2020. Din linup-ul ARTmania Festival 2021 vor face parte Amon Amarth, Cult of Luna, Clutch, My Dying Bride, Port Noir, Testament și The Vintage Caravan. Acestor nume li se vor adăuga noi confirmări, demne de o ediție aniversară, notează organizatorii. Noii artiști vor fi anunțați la o dată ulterioară.

Bilete pentru ARTmania Festival 2021

În ce privește validitatea biletelor cumpărate, aceasta se păstrează și pentru ediția din 2021, care va avea o zi în plus de festival. De asemenea, cei care aleg să-și păstreze biletele, vor beneficia de o reducere de 10% la produsele de merchandise din magazinul online ARTmania.

Cei care nu și-au cumpărat bilete, dar doresc să o facă, pot accesa site-ul festivalului. De aici vor putea cumpăra bilete la prețul de 290 lei + 6% taxe (preț valabil în limita stocului disponibil și nu mai târziu de 31 iulie 2020).

Cei care își doresc restituirea banilor, au la dispoziție și această variantă. Organizatorii pun la dispoziția publicului această opțiune până la data de 3 iulie 2020, fiind necesară completarea unui formular disponibil aici. După data de 3 iulie, toate biletele cumpărate pentru ediția din 2020 devin valabile pentru ediția din 2021. Organizatorii aduc la cunoștința publicului că restituirea banilor ar putea dura mai mult decât de obicei.

"A trebuit să solicităm un împrumut bancar pentru a putea onora cererile potențiale de restituire a banilor, deoarece am plătit deja comisioane de ticketing, TVA și impozitul pe venit pentru aceste bilete, plus alte costuri care sunt generate cu mult timp în avans de un astfel de festival și nu pot fi recuperate. Prin urmare, rambursarea poate dura mai mult decât de obicei", detaliază organizatorii.

Comentează

Trending