Lacuna Coil – In The Mean Time (feat. Ash Costello)
Lacuna Coil a lansat ceea ce pare a fi cea mai heavy piesă a sa din ultima vreme, "In the Mean Time", colaborare cu Ash Costello. Ash Costello este o cântăreață și compozitoare americană cunoscută ca fiind vocalistă principală a trupei rock New Years Day.
Lacuna Coil profită de succesul piesei "Never Dawn", care a strâns peste 2 milioane de stream-uri şi ne oferă un track nou. Titlul piesei "In the Mean Time: este o aluzie la vremurile pe care le trăim, conflictele internaţionale, dar şi felul în care se poartă lumea online. Trupa spune următoarele despre mesaj:
"In The Mean Time" este o reflexie a modului în care societatea noastră şi-a pierdut direcţia. Trăim în timpuri rele, pline de oameni nefericiţi: singuri, anxioşi, deprimaţi, distructivi. Presiunea care ne striveşte din exterior nu ne permite să vedem lucrurile cu claritatea necesară.
Melodia e ca terapia de grup: nu e o lamentare, ci o acceptare că odată ce eşti "frânt", e greu să te "reasamblezi",
Lacuna Coil se pregăteşte pentru un turneu în SUA în mai 2024, alături de New Years Day şi Oceans of Slumber. Ultimii ani au fost folosiţi de trupa pentru a promova ediţia aniversară a lui "Comalies", "Comalies XX", deconstruit şi modernizat. A debutat pe 14 octombrie 2022 prin Century Media Records şi aniversa 20 de ani de la originalul "Comalies".
Lacuna Coil este o formație italiană de metal alternativ, formată în Milano în anul 1994. Trupa este cunoscută pentru stilul său care combină elemente de metal gotic, heavy metal și rock alternativ, cu influențe din muzică electronică și atmosferică. Lacuna Coil este remarcabilă pentru dualitatea vocală dintre Andrea Ferro (voce guturală) și Cristina Scabbia (voce melodică), care conferă un sunet unic și emoțional compozițiilor lor.
De-a lungul carierei sale, Lacuna Coil a lansat numeroase albume de studio de succes, precum "Comalies" (2002), "Karmacode" (2006) și "Delirium" (2016). Trupa a câștigat aprecierea criticilor și un număr mare de fani din întreaga lume datorită showurilor live incendiare și a mesajelor profunde transmise prin versurile lor.
Trupa lui Ash Costello, New Years Day a fost fondată în 2005 și a căpătat popularitate în rândul fanilor de genul rock alternativ și goth. Costello este recunoscută pentru prezența sa energetică pe scenă, precum și pentru abordarea sa stilistică distinctă, care include elemente din cultura gotică și punk. Pe lângă cariera să muzicală, Ash Costello este apreciată și pentru activismul său în domeniul drepturilor animalelor și pentru promovarea diversității și incluziunii în comunitatea muzicală.
Muzică nouă
Lacuna Coil lansează o piesă nouă, "Oxygen" şi are un album nou gata pentru fani
După o perioadă de aniversare a legendarului album "Comalies", Lacuna Coil e gata de un capitol nou în existenţa sa. Trupa italiană a înregistrat un album nou, care primeşte primul preview azi: single-ul "Oxygen" a sosit şi îl ascultaţi mai jos.
Al zecelea album al gigantului gothic metal din Italia va sosi pe 14 februarie 2025, prin Century Media Records. Videoclipul oficial a fost filmat în Latina şi regizat de Daniele Tofani. Inspiraţia pentru a crea noul album, "Sleepless Empire" a venit în timpul sesiunii aniversare "Comalies XX" din 2022. Înregistrarea şi compoziţia s-au petrecut în nordul Italiei, intre Milano, oraşul de baştină al Lacuna Coil şi Como.
Apar şi nume speciale pe tracklist, precum Randy Blythe tle Lamb of God pe melodia "Hosting The Shadow". Ash Costello de la New Yeas Day apar pe "In The Meantime". Am ascultat "Oxygen" şi vă pot partaja nişte impresii: e mai heavy decât vă aşteptaţi şi chitara răguşită are puternice elemente de metalcore şi djent. Partea masculină a vocii Lacuna duce greul intro-ului şi ne pune într-un mood de... Soulfly? Scabbia uşurează tonul, îmblânzeşte atmosfera.
Iată ce a spus solista Lacuna Coil, Cristina Scabbia despre noul track şi experienţa de a filmat videoclipul asociat:
'Oxygen' este o explorare puternică a luptei emoționale și a conflictului interior. Versurile transmit un sentiment de sufocare într-un mediu toxic, atât la propriu (în videoclip), cât și metaforic, unde încercările de salvare, reprezentate de 'oxigen', par a fi zadarnice. Această piesă surprinde senzația de luptă pentru a scăpa de ceea ce ne trage în jos, când drumul este plin de dificultăți. Este un imn sincer al vulnerabilității, al rezilienței și al curajului de a înfrunta ceea ce pare de neînvins. Faptul că am stat atât de multe ore în apă în timpul filmării videoclipului a fost cathartic pentru mine, realizarea că senzația plăcută de plutire putea deveni periculoasă și mortală într-o clipă, dacă nu eram atent, s-a potrivit perfect cu tema cântecului.”
În acest moment Lacuna Coil este compusă din Cristina Scabbia la voce, Andrea Ferro la voce, Macro Coti Zelati, la tobe, chitara şi synth, adr şi Richard Meiz la tobe.
Iată tracklist-ul lui "Sleepless Empire":
01. The Siege
02. Oxygen
03. Scarecrow
04. Gravity
05. I Wish You Were Dead
06. Hosting The Shadow (feat. Randy Blythe)
07. In Nomine Patris
08. Sleepless Empire
09. Sleep Paralysis
10. În The Mean Time (feat. Ash Costello)
11. Never Dawn
Muzică nouă
Lacuna Coil a lansat piesa "Hosting the Shadow", colaborare cu Randy Blythe (Lamb of God)
Cei care au fost la Rockstadt Extreme Fest 2024 s-au putut bucura de prezenţa trupei Lacuna Coil şi de concertul lor chiar în ultima zi de festival, înainte de Pendulum. Acum savurăm şi o nouă piesă a trupei italiene, "Hosting the Shadow".
"Hosting the Shadow" scoate în faţă o voce familiară şi nu, nu e cea a Cristinei Scabbia. Îl auzim pe Randy Blythe de la Lamb of God, care face piesa ceva mai heavy, în vreme ce Cristina se ocupă de partea melodioasă. Lacuna Coil e pusă pe colaborări, după ce a lansat recent şi piesa "In the Mean Time", alături de Ash Costello de la New Years Day.
Despre noua piesă cu Randy Blythe trupa a spus următoarele:
"Hosting The Shadow" este o călătorie prin lumină și întuneric, unde tăcerea își dezvăluie secretele ascunse. Momentele obscure pot deveni ocazii de a evolua, de a învăța să-ți controlezi propria umbră – ceea ce este crucial pentru a triumfa. Randy Blythe a făcut o treabă incredibilă pe această piesă, ne adorăm absolut vocea și râsul său malefic! Admirația noastră pentru el este infinită, iar faptul că îl avem ca invitat pe această melodie este un vis devenit realitate. Să colaborezi cu un prieten pe care îl respecți enorm, care mai și dă totul pe scenele din întreaga lume: nu poate fi ceva mai bun de atât. Așteptăm cu nerăbdare ziua în care vom putea interpreta "Hosting The Shadow" împreună, live!"
Lacuna Coil e cunoscută pentru abordarea duala, pe partea vocală. Cristina Scabbia alunecă spre gothic metal, iar Andrea Ferro se ocupă de death şi growl. Blythe duce lucrurile la un nou nivel. Trupa din Italia pregăteşte un turneu european, care debutează în octombrie. Între timp Lamb of God este co-headliner al turneului nord american "Ashes of Leviathan", împreună cu Mastodon.
Lacuna Coil a lansat mai multe albume de succes de-a lungul carierei, printre care "Comalies" (2002), "Karmacode" (2006), "Shallow Life" (2009) și "Delirium" (2016). Muzica lor este caracterizată de atmosfere întunecate, riff-uri grele de chitară, și o combinație armonioasă între vocaluri melodioase și agresive. Grupul a împlinit 30 de ani de existenţă în 2024.