Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

The Weeknd, SZA şi Travis Scott pregătesc o melodie pentru "Game of Thrones"

Odată cu sosirea ultimului sezon "Game of Thrones", tot mai mulţi artişti au început să compună piese pentru acest serial. Printre ei se numără şi The Weeknd, SZA şi Travis Scott, care vor lansa în curând o colaborare dedicată producţiei HBO.

Publicat

pe

The Weekend, SZA şi Travis Scott nu sunt chiar primele nume care vin în minte când ne gândim la "Game of Thrones". Asta pentru că serialul nu se pretează la piese rap sau R&B, dar artiştii s-au dovedit versatili în trecut şi ne-ar putea surprinde. The Weekend şi SZA au făcut o treabă bună şi pe coloana sonoră a filmului "Black Panther" anul trecut.

Piesa artiştilor rap va apărea chiar în serial, nu doar pe acea compilaţie de melodii inspirate de GoT. Oamenii din spatele producţiei i-ar fi cerut lui The Weeknd să compună o melodie pentru fani, iar artistul i-a adus în proiect şi pe SZA şi Travis Scott. The Weeknd a mai colaborat cu Scott pe piesa "Wonderful", care ajungea pe albumul din 2016 al lui Travis "Birds in the Trap Sing McKnight".

Nici SZA nu e străină de colaborări cu cei doi, ea înregistrând cu Travis Scott piesa "Love Galore". The Weeknd lansa în 2018 albumul "My Dear Melancholy", axat pe despărţirea sa de Selena Gomez şi recent a apărut pe un track foarte catchy al lui Gessafelstein, "Lost in the Fire".

"Game of Thrones" sezonul 8 debutează pe HBO pe 14 aprilie. Matt Bellamy de la Muse a scris la rândul său o piesă pentru serial, pe care a cântat-o live în acest an. Albumul plin de nume mari din muzică şi dedicat "Game of Thrones" poartă numele de "For The Throne" şi va sosi pe 26 aprilie. Pe lista artiştilor ce apar pe LP se află Ellie Goulding, A$AP Rocky, Mumford & Sons, James Arthur, Lil Peep şi The Lumineers.

Muzicienii nu s-au ferit niciodată să îşi manifeste pasiunea pentru serial. Cei de la Mastodon au jucat chiar în producţie, iar Ed Sheeran a avut la rândul său o apariţie în ultimul sezon. Fanii producţiei HBO îl vor putea întâlni pe Vladimir Furdik, aka The Night King la următoare ediţie East European Comic Con, care are loc între 24 şi 26 mai 2019 la Romexpo.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 24 mai 2019

East European Comic Con 2019

Loc
Romexpo
Comentează

Albume noi

The Weeknd anunţă un nou album, "Hurry Up Tomorrow"

Parcă posturile de radio nu au mai fost saturate cu muzica lui The Weeknd de ceva vreme, dar asta se va schimba în curând. Abel a anunţat un nou album, "Hurry Up Tomorrow". Ce ştim despre el aflaţi în rândurile următoare.

Publicat

pe

The Weeknd coperta album Hurry Up Tomorrow
The Weeknd coperta album Hurry Up Tomorrow │ FOTO: The Weeknd

Deocamdată nu avem o dată de lansare pentru acest LP, dar sunt şanse mari să vină până la final de an. "Hurry Up Tomorrow" a avut câteva piese cântate live la concertele recente ale lui The Weeknd şi a fost dezvăluită şi coperta sa, artwork-ul. E chipul lui Abel în prim plan. Teaserele pentru un nou album datează încă în luna ianuarie a lui 2024.

Discul e important pentru că e finalul de trilogie, începută cu "After Hours" şi continuată cu "Dawn FM". Bucăţi de track-uri noi au fost postate de Abel Tesfaye în social media de-a lungul anului. The Weeknd vine după o perioadă tulbure, de ani de bătălie cu academia care decernează premiile Grammy şi un serial "The Idol" deloc bine primit pe HBO.

Atunci când a anunţat titlul albumului, muzicianul partajat şi un trailer însoţit de versuri ale pieselor sale puse pe muzica orchestrală.

Iată ce a spus The Weeknd în postările teaser despre noul material:

Astăzi s-a simțit că o învârtire fără sfârșit. Continui să distorsionez adevărul, imun la amețeală, amorțit de greață. Ce se află dedesubt — țipă în tăcere.

Mă uit în oglindă și mă simt atât bătrân, cât și nou, blocat într-un limbo și incapabil să mă mișc. Încă nu m-am confruntat cu mine însumi... Ceea ce odată mă făcea invincibil m-a trădat pe scena mondială. Un nou traumatism a ieșit la suprafață. Când se va încheia ziua de astăzi, voi descoperi cine sunt. Hurry Up Tomorrow.

Acesta „reprezintă apogeul creativ al proiectului, servind drept al treilea și ultimul capitol, cu teme existențiale și autoreferențiale, așa cum se poate vedea în cele mai recente teasere vizionare, care au încins așteptările fanilor pentru această încheiere.”

"Dawn FM" sosea în 2022 şi îl vedea pe muzician mai calm şi împăcat cu sine. La un concert recent din Brazilia artistul a interpretat o melodie de pe viitorul album, cunoscută ca "Sao Paulo" şi cântată live cu artistul local Anitta. S-au mai auzit şi alte două piese noi, cu titluri provizorii "Run Away" şi "Dancing In the Flames".

Citește în continuare

Concerte & turnee

Travis Scott vine în România; Află la ce festival cântă artistul

Anunţul lunii aprilie legat de festivalurile din România a venit pe 22 aprilie 2024: Travis Scott va concerta în România. Muzicianul va ajunge la Costineşti, pentru a participa la festivalul BEACH, PLEASE!

Publicat

pe

Poster concert Travis Scott Beach Please 2024
Poster concert Travis Scott Beach Please 2024 │ FOTO: Beach Please

Biletele la concertul lui Travis Scott vor fi disponibile începând cu data de 25 aprilie şi asta într-o cantitate limitată. Se vor pune în vânzare începând cu ora 19:00. BEACH, PLEASE este un festival axat pe trap şi hip-hop şi se va desfăşura în 2024 între 10 şi 14 iulie. Travis Scott este unul dintre cei mai populari rapperi din lume, câştigător a 6 premii Grammy.

Unul dintre cofondatorii festivalului, Andrei Şelaru (Selly) a declarat că Travis Scott este cel mai scump artist din lineup şi că discuţiile pentru aducerea sa la noi au început încă din septembrie 2023. Travis e scump la vedere în Europa, concertând în acest moment în 2024 doar la Viena şi Costineşti. Selly susţine că bugetul pentru artişti al acestui festival este în jur de 11 milioane de euro.

Cine mai urcă pe scena la BEACH PLEASE!? Printre artiştii confirmaţi până acum se număra Anitta, 6ix9ine, Trippie Red şi City Morgue, dar şi Yeat, Don Toliver, Lil Pump şi Chief Keef. Peste 50.000 de abonamente au fost deja cumpărate, iar începând de pe 21 aprilie costul biletelor a crescut cu 30 de euro.

Wiz Khalifa era până acum cap de afiş la BEACH PLEASE! 2024.

Cine este Travis Scott?

Travis Scott este un cunoscut rapper, compozitor și producător muzical american. Pe numele său real Jacques Berman Webster II, Scott s-a născut pe 30 aprilie 1992 în Houston, Texas. A devenit cunoscut pe plan internațional pentru stilul său distinctiv de a face rap și pentru colaborările sale cu alți artiști renumiți.

Scott și-a început cariera muzicală în 2008, sub numele de scenă Travi$ Scott, și a câștigat popularitate cu mixtape-urile sale, cum ar fi "Owl Pharaoh" și "Days Before Rodeo". Albumul său de debut, "Rodeo", lansat în 2015, a fost un succes comercial și critic, iar de atunci a continuat să își consolideze poziția în industria muzicală.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "Sicko Mode", "Goosebumps", "Antidote" și "Highest în the Room". De-a lungul carierei sale, Travis Scott a colaborat cu numeroși artiști de top și a fost recunoscut pentru influența sa asupra culturii hip-hop și a modului în care îmbină elemente din rap, trap și rock în muzică să.

Pe lângă activitatea sa muzicală, Travis Scott este cunoscut și pentru implicarea sa în modă și pentru parteneriatele sale comerciale, inclusiv colaborările cu branduri precum Nike și McDonald's. De asemenea, este cunoscut pentru relația sa cu celebritatea americană Kylie Jenner, cu care are un copil.

Citește în continuare

Trending