Urmărește-ne în Social Media

rock

Dan Byron (byron): "Experiența ne-a învățat cum să facem totul să funcționeze"

Trupa byron a susținut recent concerte în trei mari orașe ale țării, în cadrul proiectului ALTorchestra 100, ce marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică. Am stat de vorbă cu Dan Byron, solistul trupei, despre experiența unui concert cu orchestră, activitatea de 12 ani a trupei și viitoarele proiecte.

Publicat

pe

byron
byron │ FOTO: www.facebook.com

Povestea byron începe cu un concert sold-out pe 1 decembrie 2006 la Lăptăria Enache. De atunci, a fost o călătorie cu suișurile și coborâșurile de rigoare, timp în care formația a lansat șase albume de studio, trei DVD-uri live, a cântat atât pe scene mari de festival, cât și wireless, neamplificat, pentru o mână de oameni, a filmat un concert în Salina Turda (la 100 de metri adâncime) pentru că era o provocare de neratat și a compus coloana sonoră pentru un serial original HBO România. În decembrie 2014, membrii trupei au filmat la Teatrul Național din Cluj concertul "Electric Marching Band" cu o fanfară militară și un cor de elevi, iar în vara anului următor au înregistrat albumul "Eternal Return" în studiouri Windmill Lane din Dublin.

La aniversarea de 10 ani au susținut un turneu național, concertul de la București fiind difuzat de TVR, iar la începutul anului 2017 fiecare membru al trupei a lansat câte un album solo în cadrul proiectului "Solo Together".

byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), Sergiu "6fingers" Mitrofan (voce, clape, chitară), László Demeter (bass), Dan Georgescu (chitară) și Ovidiu Cristian (tobe).

Trupa a cântat toamna aceasta acompaniată de o orchestră simfonică la București, Iași și Cluj, în cadrul proiectului ALTorchestra 100, care marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică. Acest proiect muzical ne-a prilejuit și un interviu cu Dan Byron, disponibil mai jos.

InfoMusic: În 2014 ați filmat la Teatrul Național din Cluj concertul "Electric Marching Band" cu o fanfară militară și un cor de elevi, iar anul acesta ați concertat alături de orchestră în cadrul proiectului ATLorchestra100 . Cum este experiența unui concert în care este implicată o suită de instrumente clasice?

Dan Byron: Noi suntem obișnuiți să fim cinci oameni pe scenă, iar asta ne dă o oarecare libertate, mai ales că ne cântăm propriile piese și ne cunoaștem destul de bine între noi. În momentul în care mai apar treizeci de oameni în acest cadru, bineînțeles că lucrurile se complică un pic, formele devin mult mai rigide, iar dacă cineva face o greșeală, de cele mai multe ori aceasta nu poate fi reparată din mers, pentru că se respectă partitura. Dar toată povestea asta are și multe aspecte pozitive, iar sonoritatea unei orchestre nu poate fi înlocuită cu nimic altceva pe lume.

InfoMusic: Muzica trupei byron capătă alte nuanțe de expunere și receptivitate (prezența voastră scenică, modalitatea prin care mesajele pieselor sunt transmise și, în final, reacția publicului) când este acompaniată de o orchestră?

Dan Byron: Capătă alte nuanțe, sigur, dar asta și pentru că obișnuim să regândim piesele (sau o parte din ele) pentru fiecare proiect de genul ăsta.


InfoMusic: Dacă ați putea să descrieți universul byron printr-o compoziție muzicală clasică, care ar fi aceea?

Dan Byron: Mi-ar plăcea să cred că Sacre du printemps a lui Stravinski, dar bineînțeles că universul niciunei trupe rock nu poate fi comparat cu așa o lucrare.

InfoMusic: ALTorchestra 100 este un proiect ce sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire. Despre ce moment din istoria României i-ați povesti unui străin și de ce?

Dan Byron: Am mai spus-o și cu altă ocazie - i-aș povesti despre domnitorii fanarioți de la începutul secolului XIX. Se spune că istoria se repetă, dar eu cred că în cazul ăsta se imită, idealul politicienilor români de astăzi fiind probabil monsieur Caragea, care a furat tot ce s-a putut fura din Valahia, apoi a fugit cu averea în străinătate, unde a trăit bine-mersi până la adânci bătrâneți. În ziua de azi în București există o stradă cu numele lui, iar asta cred eu că spune multe despre nația română, direcția incertă și indiferența față de istorie pe care și le-a asumat de la bun început.

InfoMusic: Un coleg de breaslă din UK vine la voi în vizită interesat să asculte un playlist românesc, ce piese i-ați selecta?

Dan Byron:

  • Lucia - Catastrophe
  • Grimus - Heart to break
  • Implant pentru refuz - A beam of light
  • Luiza Zan - Her violin
  • Vali Răcilă & Raul Kusak - Little wing

Fiind un mini-playlist strecurat într-un interviu, n-am pus nicio piesă pe care cânt eu sau vreunul din colegii mei de trupă, foști sau actuali (exceptând piesa Luciei, pe care Dan Georgescu a tras una din clape), dar mai mult ca sigur dacă situația ar fi reală lucrurile ar sta un pic altfel.

InfoMusic: De-a lungul carierei v-a plăcut să experimentați (lansări de albume, DVD-uri, colaborări, ați filmat un concert în Salina Turda, ați compus coloana sonoră a serialul "Rămâi cu mine", concerte alături de orchestre). Ați putea spune că fiecare activitate de felul acesta este precum o piesă de puzzle care conduce la o imagine mai completă și complexă a trupei?

Dan Byron: Experimentele noastre au fost mai degrabă niște provocări pe care ni le-am pasat unul altuia, mai în glumă, mai în serios. Fără ele viața ar fi fost mult mai searbădă. Dar da, poți spune că au fost niște piese de puzzle care ne-au conturat mai bine imaginea, deși nu asta a fost intenția de la bun început.

InfoMusic: Ați împlinit 12 ani de activitate. Prin intermediul acestei întrebări vă urez ani frumoși, plini de inspirație și experiențe memorabile. Dacă ar fi să aveți în față două "fotografii" ale trupei de tipul <<atunci>> și <<acum>>, cum ar arăta ele?

Dan Byron: Mulțumim. O să-ți răspund mai întâi pe jumătate în glumă. Ar fi o fotografie cu fundal roz pentru “atunci” și una cu un lac în spate pentru “acum”. Cele două există în realitate și ne bântuie. Serios vorbind, diferența cred că e de drive - fără el nu cred că am fi făcut mare lucru, mai ales la început. Provocările de care vorbeam mai devreme l-au tot alimentat de-a lungul anilor. Acum atmosfera e mult mai relaxată, experiența ne-a învățat cum să facem totul să funcționeze (inclusiv un proiect mai mare) fără să ne consumăm energiile aiurea. Adică drive-ul e încă acolo, dar între timp ne-am prins cum funcționează.

InfoMusic: La începutul acestui an ați avut un songwriting session la Transylvania Guesthouses în Cincșor. Cum a fost acea experiență?

Dan Byron: A fost un alt experiment, în care ne-am propus să ne rupem de lume pentru vreo zece zile și să ne încercăm “mușchii” creativi. Rezultatul n-a fost deloc rău, ne-am întors cu trei piese, din care două aproape gata de intrat la mixaj.

InfoMusic: Cele mai recente single-uri, "Anima" și "Continuum" (ft. Lucia) au mesaje care pot părea la prima vedere diametral opuse. Prima piesă vorbește despre interiorul colectiv, face trimitere la arhetipurile jungiene, literatură, mit, cu alte cuvinte, am putea spune că abordează un subiect profund. "Continuum" pornește de la un "small talk", așa cum a fost descris de voi, și anume, starea vremii. Cum priviți voi detalierea subiectelor abordate în piese? Este mai ușor să scrii despre vreme decât despre psihanaliză, de exemplu?

Dan Byron: Foarte tare că ai adus asta în discuție. Ai spus bine că pot părea diametral opuse, pentru că arhetipurile, Jung și toată lumea aia aparent inabordabilă creează impresia unui subiect mult mai profund decât starea vremii, ne-am obișnuit să credem că o discuție despre temperatura de afară e o chestie banală, derizorie. Însă cumva toți abordăm subiectul instinctiv, fără măcar să ne gândim la "small talk", tocmai pentru că ne influențează încontinuu, exact ca moștenirile pe care nu le putem controla despre care am vorbit în "Anima".

InfoMusic: Cele două piese fac parte dintr-un viitor album. Ce ne puteți spune despre acesta?

Dan Byron: Va fi primul album byron în română. Știu, o să ziceți că deja există trei, dar acelea sunt mai degrabă niște proiecte - unul de cover-uri, unul cu muzică de film (drept urmare cu subiecte induse de acțiune) și unul tradus (originalul a fost scris în engleză).

InfoMusic: Ce proiecte urmează?

Dan Byron: Lansarea albumului cu pricina cândva în primăvară, un turneu de trei săptămâni prin Germania în aprilie și încă o lansare cu concertul ALTorchestra100 cândva în toamnă, în orice formă decidem să-l publicăm până atunci.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Festivalul Strada Armenească 2026: Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, printre artiștii confirmați

Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, Mădălina Pavăl Orchestra, Paulina și artiști din Armenia cântă la cea de-a zecea ediție a Festivalului Strada Armenească. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ediția aniversară a Festivalului Strada Armenească se desfășoară în perioada 31 iulie - 2 august 2026, în Grădina Botanică din București. Timp de trei zile, publicul va putea participa gratuit la concerte, spectacole de dans, expoziții, ateliere de meșteșuguri, experiențe culinare și întâlniri cu artiști din România, Armenia și diaspora. Accesul publicului este gratuit.

Programul concertelor: Subcarpați, Bosquito, byron și Mădălina Pavăl Orchestra

Scena principală a festivalului va găzdui unele dintre cele mai apreciate nume ale muzicii românești. Subcarpați revine cu mixul său de folclor românesc, hip-hop și muzică electronică, în timp ce Bosquito promite un concert plin de energie, cu influențe rock, latino și balcanice. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi concertul susținut de byron & Muse Quartet, unde rockul alternativ se va îmbina cu sonoritățile unui cvartet de coarde.

Pe scenă va urca și Mădălina Pavăl Orchestra, care va interpreta atât propriile compoziții inspirate din folclor, cât și piese din patrimoniul muzical armenesc. Lineup-ul este completat de Paulina, precum și de proiectul special realizat de Lin Pelin (noul nume al trupei Via Dacă) și Frate Gheorghe, artiști din Republica Moldova.

Artiști din Armenia la Festivalul Strada Armenească

Ediția aniversară aduce la București și reprezentanți ai noii scene muzicale armene. Printre invitați se numără Hayk Karoyi, Ero Aslanyan, Anna Kostanyan, David Melkonyan, Katil și Gorgeouz Beats, artiști care îmbină tradiția muzicală armeană cu jazzul, muzica electronică și experimentele sonore contemporane.

Festivalul îi aduce pe scenă și pe membrii ansamblurilor Haykyanner (Armenia) și Vardavar (România), care vor prezenta spectacole de dans și muzică tradițională armenească.

Gastronomie armenească, ateliere și activități pentru copii

Pe lângă concerte, vizitatorii vor putea descoperi preparate din bucătăria armenească, expoziții, instalații artistice, ateliere de meșteșuguri tradiționale și contemporane, activități pentru copii și întâlniri cu artiști.

Organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Festivalul Strada Armenească continuă și anul acesta să aducă în același loc artiști din Armenia, România și diaspora, construind un program în care patrimoniul cultural își găsește expresii contemporane prin muzică, dans, arte vizuale, gastronomie și dialog.

Citește în continuare

Concerte & turnee

byron continuă turneul simfonic "Minunata Lume Nouă" cu un concert la Ploiești

După succesul producției "Minunata Lume Nouă" prezentate la Sala Palatului și după concertele susținute în mai multe orașe din țară, trupa byron continuă turneul simfonic. Următorul concert va avea loc pe 25 iunie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești și îi va aduce pe membrii formației pe aceeași scenă cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul simfonic "Minunata Lume Nouă" este construit în jurul albumului "Nouă", un material de referință prin care byron a explorat, fără filtre și fără decor, teme precum identitatea, apartenența și relația complexă cu România contemporană. În această interpretare, piesele capătă o dimensiune diferită prin intermediul aranjamentelor muzicale scrise special pentru orchestră, transformând concertul într-o experiență profundă și fluidă în care energia rockului și măreția orchestrei se completează reciproc.

"Pentru noi, concertele sunt mai mult decât concerte. Sunt o formă de terapie de grup, în care ne dorim să plecăm cu toții cu ochii un pic mai deschiși și cu creierul un pic mai liniștit. Minunata lume nouă nu e doar despre muzică. Este și despre prezentul nostru, despre felul în care trăim printre frânturi de imagini, știri și emoții", declară Dan Byron, solistul trupei.

Într-o țară care ne doare și ne fascinează în același timp, proiectul vorbește despre realitatea care ne înconjoară, cu tot ce are ea deopotrivă minunat și straniu. În mijlocul unei lumi tot mai polarizate, în care oamenilor le vine din ce în ce mai greu să se asculte, byron propune o căutare a speranței, a empatiei și a acceptării.

VIDEO: byron - "Consumatori de vise simfonic" - Minunata Lume Nouă (live la Sala Palatului)

Lansat în premieră la Sala Palatului, în cadrul celei mai ample producții din istoria trupei, proiectul "Minunata Lume Nouă" continuă să ajungă în fața publicului din întreaga țară. După concertele susținute la Brașov și Târgu Mureș, următoarea întâlnire dintre universul byron și muzica simfonică va avea loc la Ploiești, într-o producție realizată împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Despre byron

byron este una dintre cele mai consistente și inventive prezențe din muzica românească a ultimelor două decenii. Înființată în 2006, trupa cântă rock cu influențe diverse și a crescut organic, construind în jurul muzicii sale o comunitate loială și implicată.

În aproape 20 de ani de activitate, byron a lansat 8 albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat constant formate de concert diferite, de la show-uri electrice pe scene mari de festival până la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică. În 2025, albumele "nouă" și "Eternal Return" au fost certificate cu discul de platină, iar concertul "Minunata lume nouă", prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei de până acum.

Citește în continuare

Concerte & turnee

New Urban Habits 2026 aduce la Amfiteatrul Mihai Eminescu două zile de concerte, artă și dialog urban

Pe 20 și 21 iunie, Amfiteatrul Mihai Eminescu din București găzduiește New Urban Habits 2026, un festival gratuit dedicat orașului și modului în care îl trăim. Programul reunește concerte, expoziții, dezbateri, workshopuri, tururi urbane, filme și activități comunitare, accesibile pe baza înscrierii prealabile.

Publicat

pe

New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu
New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu

În acest weekend, Amfiteatrul Mihai Eminescu se transformă într-un spațiu dedicat întâlnirii dintre cultură, comunitate și idei despre viitorul orașului. New Urban Habits 2026 propune timp de două zile un program construit pentru publicul larg, într-un format care îmbină muzica, arta, dialogul și experiențele urbane.

Festivalul este organizat de UrbanizeHub, organizație activă în proiecte dedicate dezvoltării urbane sustenabile, participării publice și relației dintre comunități și spațiul orașului, și construit în jurul a trei direcții principale:

  • INSPIRE - aduce conversații și dezbateri despre orașe, mobilitate, locuire, patrimoniu și sustenabilitate, alături de invitați din România și din străinătate.
  • EDUCATE - include workshopuri, tururi ghidate, masterclass-uri și activități dedicate copiilor și participanților interesați să descopere orașul din perspective noi.
  • CONNECT - devine spațiul dedicat întâlnirii dintre public și expresiile contemporane ale culturii prin artă, film, muzică și proiecte comunitare.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea descoperi și o zonă de expoziții care aduce în prim-plan proiecte dedicate Bucureștiului. Printre acestea se numără "Piațete libere", inițiativă semnată de UrbanizeHub, "Cartierul Perfect", realizată de Storia, precum și expoziția de New Media Art "În mijlocul orașului", dezvoltată cu sprijinul PPC România.

Concerte la New Urban Habits 2026

Componenta muzicală ocupă un loc important în programul festivalului. Unul dintre momentele centrale va fi concertul byron & Muse Quartet, programat duminică seara în aer liber. Publicul va putea descoperi și Backyard Secret Musical Apparition, un concert-surpriză propus de conceptul emergent Who’s on Stage.

Programul este completat de un bruch special, proiecții de film și activări care transformă spațiul într-o experiență culturală deschisă și participativă.

Evenimentul reunește artiști, specialiști, organizații civice, administrație și comunități locale și își propune să transforme conversația despre oraș într-o experiență accesibilă tuturor. Participarea este gratuită, cu acces pe baza înscrierii în prealabil.

Citește în continuare

Trending