"Vinerea pare să fie cea mai iubită zi din săptămână. Cel putin așa rezultă din postările din mediul online. Vinerea este hotarul dintre două lumi: concentrare, responsabilități și program strict, pe de o parte, și relaxare, chef de distracție, fără reguli, de cealaltă parte. <<Să vină vinerea>> este imnul celor care socotesc zilele săptămânii în funcție de ziua de vineri", a spus Alex Vasilache, solistul trupei.
"Mereu mi-a plăcut energia celor de la Jukebox. Având ocazia să îi văd pe scenă, am zis hai să facem un pop rock, cu influențe ușor americane. Fiind un băiat de toboșar, piesa trebuia neapărat să aibă energie maximă, energie pozitivă, iar Andi a fost genial găsind povestea și totul s-a legat din prima. Și uite-așa a venit vinerea!", a adăugat Marius Rozsdas (Magic Juice).
Piesa "Să vină vinerea" este produsă în studiourile Magic Juice, compusă de Marius Rozsdas și Andi Bănică. În regia lui Sano Jarski, editat de Tudor Grămescu și produs de Pinhole Media, videoclipul o are în rolul principal feminin pe frumoasa Bella Santiago.
Jukebox este una dintre cele mai populare, versatile şi longevive trupe pop-rock, cu peste 16 ani de activitate şi peste 1500 concerte. Discografia Jukebox include până în prezent trei albume ("Christmas songs", "Feel like making love" şi "Picuri de rai"). Trupa este foarte cunoscută şi pentru prezenţa în emisiunea Cronica Cârcotaşilor, timp de 10 ani, şi pentru participarea la numeroase festivaluri şi concursuri (Eurovision 2005, Festival Mamaia 2009, X Factor 2015, Eurovision 2016). Iar povestea nu se opreşte aici: "tonomatul" fabricat în România îşi îmbogăţeşte constant şi consecvent repertoriul şi prestaţia, astfel încât fiecare show este o experienţă memorabilă.
Formula trupei s-a îmbogăţit cu o prezenţă ce nu poate trece neobservată: cu o voce excepţională şi o apariţie exotică. Originară din Filipine, Bella Santiago are 12 ani de experienţă muzicală şi vă este deja cunoscută din finala concursului "Românii au talent" 2016 și ca marea câștigătoare X Factor 2018. Printre cover-urile cu ajutorul cărora Bella face senzaţie se numără celebrele "I will always love you", "Hello" sau "Drunk in love".
În 2017 trupa a lansat alături de Bella Santiago "Vocea ta", dar și "Auzi cum bate", piesa care a fost selectată în finala Selecției Naționale Eurovision 2018. În aprilie 2018, Jukebox & Bella Santiago au lansat "Sugar Gumalaw", prima producție românească cu versuri în engleză și tagalog. Au urmat piese precum "Am ce nu am" și "Absența ta", iar în februarie 2019 Jukebox & Bella Santiago au lansat single-ul "Mă întorc zi de zi", clipul având aproape 2 milioane vizualizări pe youtube.
Emisiuni radio-tv
Reacții după Semifinalele Eurovision 2026 - Top 5 piese favorite
După 3 semifinale transmise live și 68 de participanți, publicul și-a ales favoriții la Eurovision România 2026. Atât numărul de vizualizări, cât și comentariile primite online indică destul de clar că una dintre melodii se poziționează detașat în fruntea listei de favoriți.

Ediția de anul acesta a Selecției Naționale Eurovision a atras un număr mare de participanți. Juriul a selectat 68 de piese pentru semifinale, iar publicul a putut urmări concurenții cântând live.
Toate cele 68 de momente live de pe scena Eurovision România 2026 au fost publicate pe YouTube, oferindu-le fanilor concursului ocazia de a-și alege favoriții. Departajând concurenții după numărul de vizualizări, una dintre piese s-a poziționat vizibil drept fruntașă. Alexandra Căpitănescu a cucerit o mare parte din publicul Eurovision cu piesa "Choke Me", o compoziție rock-opera, cu producție modernă. Live-ul Alexandrei din cea de-a treia semifinală a depășit 64,000 de vizualizări.
Pe poziția a doua, la o distanță de peste 16.000 de vizualizări, este Bella Santiago, cu piesa "Romania Queen". Urmează apoi WRS, cu "All The Way", Monica Odagiu, cu "Fereastră pentru un orb", și Alejandro Zandes și Emil Rengle cu "Bailando Solo". Mai jos regăsiți lista primilor 5 favoriți, precum și numărul de vizualizări de pe YouTube.
TOP 5 favoriți Eurovision România 2026 (Alegerea publicului)
- Alexandra Căpitănescu - "Choke Me", cu 64.676 de vizualizări (la momentul redactării articolului)
- Bella Santiago - "Romania Queen", cu 48.000 de vizualizări (la momentul redactării articolului)
- WRS - "All The Way", cu 40.000 de vizualizări (la momentul redactării articolului)
- Monica Odagiu - "Fereastră pentru un orb", cu 36.000 de vizualizări (la momentul redactării articolului)
- Alejandro Zandes și Emil Rengle - "Bailando Solo", 34.000 de vizualizări (la momentul redactării articolului)
Urmărește live-urile primilor 5 favoriți la Eurovision România 2026:
Mesajul Alexandrei Căpitănescu după semifinalele Eurovision 2026
După încheierea semifinalelor, Alexandra Căpitănescu și-a felicitat colegii înscriși la Eurovision și a mulțumit publicului pentru susținere.
"S-au terminat semifinalele de la Eurovision România și vreau să felicit pe toată lumea care a participat anul ăsta. Vreau să felicit artiștii. Ați făcut o treabă absolut fabuloasă. Și este un mare curaj că ne-am înscris și că participăm la Eurovision. Vreau să felicit echipele din spatele tuturor. De la compozitori, la producători muzicali, la manageri, A&R-i și așa mai departe. Pentru că eu cred că se vorbește un pic cam puțin despre echipele din spate. Vă felicit! Vreau să mulțumesc foarte mult tuturor persoanelor care mi-au scris și care ne-au încurajat. Mulțumim pentru toate mesajele frumoase", a spus Alexandra Căpitănescu într-un story postat pe Instagram.
Tânăra artistă a punctat în mesajul ei și două aspecte pozitive ale Selecției Naționale: numărul participanților și diversitatea muzicală.
"Pentru cultura țării noastre e un lucru foarte bun că s-au înscris atâția artiști. Toată lumea și-a dat interesul. E foarte tare. Dacă luăm partea pozitivă a lucrurilor care se întâmplă, cred că asta e. Faptul că echipele, artiștii și-au dat interesul.
Și încă un lucru fain: diversitatea muzicală. În semifinalele astea am avut toate genurile muzicale", a mai spus Alexandra.
Când aflăm cine sunt finaliștii Eurovision România 2026
Cei 10 finaliști vor fi aleși de către juriul de specialitate al Selecției Naționale. Numele lor vor fi dezvăluite astăzi, 12 februarie, de la ora 20:00, în cadrul Telejurnalului.
Finala Eurovision România 2026 va avea loc pe 4 martie. Reprezentantul țării noastre va fi ales la finalul unui show transmis în direct de Televiziunea Română.






















