Urmărește-ne în Social Media

Bella Santiago - Merg mai departe

Bella Santiago vine în atenția publicului cu o piesă în limba română intitulată "Merg mai departe". Melodia beneficiază de un videoclip pe care te invităm să-l urmărești în articol.

Compusă de Ionuț (Papu) Bacula și Vlad Manolache, piesa "Merg mai departe" vorbește despre puterea de a trece peste o relație toxică. Mesajul puternic este pus în evidență de o linie melodică antrenantă, ambele făcând din "Merg mai departe" un single care va fi pe gustul ascultătorilor.

"Este prima piesă pe care o lansez singură în limba română, a fost super greu în momentul înregistrării, dar mă bucur că băieții de la studio, Vlad și Papu de la trupa Zero, au avut multă răbdare cu mine și m-au ajutat să pronunț foarte bine fiecare cuvânt care mi se părea dificil. Mă bucur foarte mult că a ieșit și am reușit să ofer ce mi-am dorit atât eu, cât și băieții! Piesa este despre o fată puternică care a reușit să treacă peste orice obstacol și a mers mai departe, iar eu sper că multe dintre voi vă veți lăsa inspirate", a declarat Bella.

Bella Santiago s-a făcut remarcată în 2016 în cadrul show-ului "Românii au talent" prin interpretările excepționale ale unor piese precum "I Will Always Love You", "Hello" și "Drunk In Love". La începutul anului 2017, artista a lansat primul single și videoclip din cariera sa solo, "Unpredictable". Apoi, în septembrie, a început colaborarea cu trupa Jukebox și a lansat piese precum "Vocea ta" sau "Auzi cum bate", iar un an mai târziu, împreună cu trupa, a participat la Selecția Națională Eurovision 2018.

La finalul lui 2018, frumoasa filipineză a fost desemnată marea câștigătoare X Factor. Artista a reușit în finală să cucerească atât jurații "X Factor", cât și publicul cu piesele "Fata verde" și "Cine m-a făcut om mare", dar și cu un mash-up format din hit-urile celebrei Beyonce.

La finalul lui 2019, Bella Santiago a fost desemnată câștigătoarea celui de-al 14-lea sezon al emisiunii "Te Cunosc de Undeva". Până în prezent, artista a lansat piese precum "Good Lovin", "S.O.S", "Army of Love" și "Pantera", ce au adunat împreună milioane de vizualizări pe YouTube.

Comentarii