După atât de multe decenii de carieră se cern totuşi single-urile şi piesele care au făcut istorie în discografia trupei. La 10 ani de când Metallica ne-a vizitat pe furtună la Stadionul cochet din Cotroceni al celor de la FC Naţional recapitulăm cele mai apreciate single-uri ale metaliştilor. Cu 10 albume la activ, 4 albume live, un album de coveruri, 5 EP-uri, 37 de single-uri şi 39 de videoclipuri, monştrii metal din Los Angeles îşi continuă aventura în metal.

Iar acestea sunt cele mai mari hituri ale lor:

The Unforgiven

Una dintre cele mai profunde balade ale trupei, "The Unforgiven" are versuri fantastice, etalon timp de generaţii întregi în lumea metalului. Este un power ballad unic, al doilea single de pe albumul "Metallica", cunoscut şi ca "The Black Album". Tema abordată este cea a individului care simte presiunea societăţii asupra sa şi clasica poveste a unui "working class hero". Melodia avea atâta încărcătură, încât povestea sa a continuat în două sequel-uri, "The Unforgiven II" şi "The Unforgiven III".

Lars Ulrich a descris aceasta baladă drept una care înlocuieşte melodicitatea şi chorusul dur cu o abordare mai dinamică. E una dintre puţinele dăţi când într-o piesă Metallica auzim şi un aport al clapelor. Sunetul din intro a fost luat din filmul western "The Unforgiven" şi apoi a fost inversat pentru a i se ascunde originea.

Videoclipul avea să influenţeze cinematografia tuturor clipurilor din anii '90 în special cea a grupului TOOL. Spune povestea unui băiat născut în captivitate, care îşi petrece viaţa într-o cameră fără ferestre.

One

Piesa "One" de la Metallica nu este doar o melodie, iar clipul său nu este doar un videoclip. Poate intra în rândul filmelor lui Stanley Kubrick şi a operelor despre războaiele mondiale sau Vietnam. Conceptul său este probabil unul dintre cele mai traumatizante din istoria heavy metal-ului, sau mai bine zis a thrash-ului, abordat din plin pe acest single. Se lansa în 1989 şi era ultimul single de pe albumul de studio 4 al muzicienilor.

Scrisă de James Hetfield şi Lars Ulrich, melodia este un manifest anti-razboi, care în mod inedit se axează pe Primul Război Mondial şi nu al doilea. Videoclipul alb-negru integrează secvenţe din filmul anti-război "Johnny Got His Gun", pentru care Metallica a cumpărat drepturile de difuzare. Piesa a câştigat un Grammy pentru "Cea mai bună reprezentaţie metal" după concertul din Los Angeles în 1989. Ceea ce face Lars Ulrich la tobe pe această piesă este miraculos, solo-ul său rămânând legendar în istoria muzicii.

Evident împreună cu chitara care i se suprapune perfect.

Whiskey In the Jar

Cine ar fi crezut că o melodie de pahar irlandeză va ajunge un imn rock? "Whiskey In the Jar" a ajuns definiţia nopţilor de beţie, un imn al petrecerilor cu televizoare aruncate pe geam şi whisky băut din borcan. Are un aer pirateresc, atât prin felul în care Hetfield rosteşte cuvintele, cât prin întreg motivul "badass" al petrecerii din videoclip. Varianta aceasta nu e foarte îndepărtată de coverul Thin Lizzy, dar datorită unui sound mai heavy a fost mai apreciată de metalheads.

A câştigat de altfel un Grammy în 2000 pentru "Cea mai bună reprezentaţie Hard Rock". Videoclipul său avea să seteze standardul pentru clipurile clasice de "party rock". Toate filmele de la Hollywood şi clipurile rock comerciale au încercat să emuleze acel dezmăţ, printre care si "Tainted Love" a lui Marilyn Manson.

Fade to Black

"Fade to Black" este prima power ballad de la Metallica, lansată în anul 1984 când trupa era încă la început de drum. Este de asemenea primul single promoţional pentru albumul "Ride the Lightning". Solo-urile sale sunt considerate printre cele mai bune din lume, clasându-se pe locul 24 în revista Guitar World. Drept inspiraţie pentru piesă Lars Ulrich şi James Hetfield citează "obsesia pentru moarte".

De fapt întregul album a fost dominat de această idee. Versurile fac aluzie la suicid, iar întreaga piesă este un crescendo ce avea să se repete în discografia trupei. Ce începe cu o chitară acustică se transformă în heavy metal pur spre final. James Hetfield a trebuit să înveţe să cânte foarte bine la chitara acustică, pentru a reuşi să obţină un intro perfect. Era o perioadă depresivă pentru trupă, căreia îi fusese furat echipamentul. Au fost probleme cu managerul în aceeaşi perioadă.

Aceasta a fost una dintre piesele preferate a lui Jason Newsted.

Nothing Else Matters

"Nothing Else Matters" este o piesă a superlativelor, riscând să fie nu doar cea mai cunoscută melodie heavy metal din lume, ci cea mai cunoscută melodie punct. Indiferent ce background cultural ai, indiferent de vârstă, preferinţe muzicale, e aproape imposibil să nu fi auzit de această creaţie măiastră. Sosea în 1992, ca al treilea single de pe "Metallica/The Black Album".

Faptul că aprimit peste 100 de coveruri indică popularitatea gigantică a acestui track. James Hetfield a compus melodia în 1990, în vreme ce se afla la telefon cu iubita sa de atunci. De vreme ce ţinea telefonul cu o mână, cu cealaltă se juca la chitară, pe 4 corzi şi astfel s-a născut prima parte a piesei, legendarul intro. Versurile sunt dedicate de altfel respectivei iubite, cu care Hetfield a avut o relaţie profundă pe parcursul turneelor de atunci.

Iniţial solistul a dorit să păstreze piesa în arhiva personală, dar Lars Ulrich a insistat să o transforme într-un single. Videoclipul prezintă imagini cu muzicienii în studio şi în concert.

Seek & Destroy

"Seek & Destroy" este o piesă pentru cei puşi pe fapte mari, fiind un thrash metal pur al anilor '80 şi '90. Debuta în 1983, ca single extras de pe albumul de debut Metallica, "Kill 'Em All". A fost prima melodie înregistrată de muzicieni într-un studio profesionist. Istoricii muzicii şi cronicarii au numărat peste 1491 de ocazii când această melodie a fost cântată live de trupă, ceea ce o face cu adevărat legendară. Versurile sunt angoasă şi furie pură, ca o rachetă cu sistem de detectare a căldurii, care vrea să distrugă tot.

Are ca influenţă melodia "Dead Reckoning" de la Diamond Head, iar primele 3 mini solo-uri sunt preluate de la piesa "Princess of the Night" de la Saxon. Puţină lume ştie că acea atingere neobişnuită de coardă pe la minutul 3:47 este o greşeală, care a fost lăsată aşa pe parcursul anilor. În concertele live din ascensiunea explozivă a trupei piesa căpăta dimensiuni uriaşe, publicul fredonând-o în repetate rânduri, iar Hetfield intrând în public şi prelungind melodia până la 16, sau chiar 20 de minute.

Sad But True

"Sad But True" este o melodie heavy metal, lansată de Metallica în anul 1993. Acesta era al cincilea şi ultimul single de pe albumul "Metallica". Puţine piese au un intro atât de predispus la headbanding ca aceasta creaţie. Tonul chitarei folosite de Hetfield pe single a fost inclus pe lista "Celor mai bune 50 de tonuri din toate timpurile" de revista Guitar Player.

La introducerea Metallica în cadrul MTV Icon, Snoop Dogg a cântat un inedit cover al acestei melodii. Ce este cu adevărat neobişnuit la acest single e varietatea solo-urilor interpretate, ca şi cum ar fi desprinse din piese diferite. Tematica pare să vină în completarea lui "Enter Sandman", cu ideea visului îmbinat cu coşmarul.

Trupa a experimentat cu tuningul chitarelor în "D" pentru doar a doua oară pe această piesă, după ce îl inaugurase pe "The Thing That Should Not Be". Newsted îşi tunase basul cu 5 corzi în "A", adică echivalentul "D-ului" la chitară, deci cu o întreagă octavă mai jos.

The Memory Remains

"The Memory Remains" este una dintre puţinele piese Metallica în care trupa a colaborat cu încă un vocal. E vorba despre cântareaţa britanică Marianne Faithfull, care a avut rol de backing vocals. Melodia debuta în 1997, în perioada albumului "ReLoad", când muzicienii îşi tunseseră pletele şi umblau cu machiaj gothic şi unghii negre. "Load" şi "ReLoad" au fost albume controversate, de tranziţie pentru metalişti.

Trecuseră la hard rock în loc de thrash şi heavy metal, dar au câştigat noi fani. Acest single s-a născut într-un "jam" al grupului în sala de repetiţii din 1996. Versurile spun povestea unui artist care nu mai e la modă şi care înnebuneşte din cauza pierderii faimei. O parte din riff-ul din intro este împrumutat discret de la Black Sabbath, piesa "Sabbath Bloddy Sabbath".

Este una dintre piesele pe care basistul Jason Newsted a urât-o şi ar fi spus că nu ar fi cumpărat "ReLoad" dacă ar fi auzit-o prima. James Hetfield a ţinut morţiş să o includă pe Faithfull în piesă pentru aerul său de "voce ofilită şi afectată de fumat" şi decadenţa pe care o emana.

Master of Puppets

Bine aţi venit la lecţia de thrash. Orice formaţie de thrash, de rock sau de metal de orice fel se închină în faţa lui "Master of Puppets". Este o creaţie de geniu, la nivel de Mozart, Bach şi Beethoven, în propriul registru evident. Debuta în 1986, ca single de pe albumul cu acelaşi nume. Înregistrarea sa a avut loc într-un studio din Copenhaga. Vine imediat pe album după piesa scurtă şi apăsată "Battery" şi a devenit celebră pentru secţiunile instrumentale lungi de la mijloc, dar şi pentru tehnica downpicking.

Chiar dacă versurile par să facă aluzie la război, e de fapt vorba despre dependenţa de droguri. "Păpuşarul" este substanţa care te controlează şi te face să te comporţi haotic. Aceasta a fost piesa preferată a basistului Cliff Burton de pe întregul album. Aceasta ar fi melodia auzită cel mai des live pentru Metallica, cu peste 1602 reprezentaţii până acum.

La începutul anilor 2000 formaţia avea obiceiul să facă un medley cu "Welcome Home (Sanitarium)", numind rezultatul "Mastertarium". Porţiunea neaşteptată de la mijloc este ca un calm în ochiul furtunii şi are un romantism fantastic în mijlocul unei piese dure thrash metal. Nu degeaba este considerată a treia cea mai bună melodie heavy metal din istorie de către VH1.

Enter Sandman

"Enter Sandman" debuta pe casete trecute din mână în mână în 1991. Este un crescendo de riff-uri de la un cap la altul şi videoclipul său a fascinat şi îngrozit generaţii întregi pe MTV şi VH1. Ia tot ce e mai rău din "IT" şi "Nightmare on Elm Street" şi îl serveşte sub formă de secvenţe intermitente, alternate între mişcările scenice ale muzicienilor şi un copil care e vizitat de o creatură oribilă.

Cine vede dincolo de groaza unei creaturi nepământene o să observe o poveste a abuzului şi suferinţei. Acesta este primul single de pe albumul "Metallica", iar piesa a fost compusă de către Kirk Hammet, James Hetfield şi Lars Ulrich. Versurile le-a scris Hetfield, cu gândul la coşmarurile unui copil. Piesa a fost la bază un riff gândit de Hammett, iar versurile au fost compuse la ceva timp după instrumental.

Hetfield a povestit că instrumentalul "Enter Sandman" suna prea comercial/catchy şi a dorit să schimbe asta prin versuri despre "distrugerea familiei perfecte". E vorba despre mitul "morţii subite a copilului".