Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Smiley, Carla's Dreams, Vița de Vie cântă la West Side Hallo Fest 2024

West Side Hallo Fest va reveni pe Insula Lacul Morii în perioada 25-27 octombrie cu cea de-a doua ediție. Concerte pline de energie, decoruri spectaculoase și mâncăruri delicioase sunt doar câteva elemente ce vor atrage participanți de toate vârstele. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Smiley / Vița de Vie / Carla's Dreams
Smiley / Vița de Vie / Carla's Dreams │ FOTO: InfoMusic

West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu cea de-a doua ediție. Decoruri spectaculoase, cu vrăjitoare și dovleci uriași, concerte live, ateliere pentru copii, concursuri, prezentare de modă și o paradă a costumelor vizitatorilor - sunt doar câteva dintre atracțiile de la West Side Hallo Fest.

Nu vor lipsi mâncarea bună, nici suvenirurile tematice, accesoriile, bijuteriile sau decorațiunile. Timp de trei zile, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală.

Marile atracții ale West Side Hallo Fest

  • Un dovleac gigant, cu diametrul de 2,5 metri, luminat la interior și construit din materiale naturale, pe structură de fier, va fi simbolul evenimentului;
  • 45 de tone de dovleci vor ajunge pe insulă. 10.000 de bucăți vor fi folosite în cadrul atelierelor, iar alți 5.000 pentru decor;
  • O vrăjitoare supradimensionată, de aproape trei metri înălțime;
  • O casă a fantomelor amenajată la mausoleu;
  • Un oraș pustiu și bântuit, reprodus într-o zonă a insulei;
  • 1.000 de baloturi de paie, ciori, flori, schelete, păianjeni

Info acces:

  • Copiii sub 12 au gratuitate pe toată perioada festivalului.
  • Intrarea este gratuită vineri toată ziua, iar sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00.
  • În intervalul 14.00 - 23.00, este necesar să achiziționați bilet pentru a vă asigura accesul la acest eveniment. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Program West Side Hallo Fest 2024

  • Vineri: 12.00 - 23.00
  • Sâmbătă: 10.00 - 23.00
  • Duminică: 10.00 - 23.00

Program artistic (după ora 17:00)

Vineri:

  • Alexandra Crișan
  • Alexandra Căpitănescu
  • Trupa Zagan

Sâmbătă:

  • Smiley
  • Carla's Dreams

Duminică:

  • Vița de Vie
  • Robin & The Backstabbers
  • Bucovina
  • Scarlet Aura
  • Patron

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 25 octombrie 2024

West Side Hallo Fest 2024

Loc
Lacul Morii

Concerte & turnee

Street Food Festival 2026 de la Galați are loc între 13 și 16 august; Vezi programul concertelor

Între 13 și 16 august, Street FOOD Festival Galați sărbătoreste 10 ani de la prima ediție. Publicul este așteptat în Grădina Publică pentru se bucura de ediția aniversară din 2026 alături de Mihail, Omul cu șobolani și Robin and the Backstabbers. Intrarea este gratuită, găsești în articol programul și lineup-ul complet.

Publicat

pe

Mihail
Mihail

Street Food Festival 2026 de la Galați propune un lineup cu rock alternativ. Între 13 și 16 august, publicul se va bucura de concerte pregătite de The Kryptonite Sparks, Robin and the Backstabbers, Mihail (acoustic), Omul cu șobolani, Nuanțe și Om la lună. Evenimentele au loc în Grădina Publică, iar intrarea este liberă.

"Călătoria noastră a început în 2016, din dorința de a aduce experiențe autentice de street food în România. Iar de atunci, împreună cu mii de pofticioși, am trăit 10 ani de momente memorabile. Din 13 până pe 16 august te invităm în Grădina Publică să sărbătorim 10 ani de preparate delicioase, atmosferă și muzică bună", spun organizatorii.

Programul concertelor la Street Food Festival 2026 de la Galați:

Vineri, 14 august:

  • 20:00: The Kryptonite Sparks
  • 21:30: Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 15 august

  • 20:30: Mihail (acoustic)
  • 22:00: Omul cu șobolani

Duminică, 16 august

  • 20:00: Nuanțe
  • 21:30: Om la lună

Dincolo de muzică, organizatorii Street Food Festival pregătesc și alte surprize. Ele vor fi dezvăluite în apropierea evenimentului.

Ce te așteaptă la Street Food Festival 2026 de la Galați:

  • food truck-uri cu bunătăți
  • concerte live
  • activități pentru cei mici
  • experiențe memorabile pentru întreaga familie

Street FOOD Festival 2026 Galați este organizat de Why Not Us & Flavours.

Cum a fost la Street FOOD Festival Cluj-Napoca

Evenimentul de la Cluj-Napoca a avut loc între 2 și 5 iulie. Festivalul s-a bucurat de 4 scene, marcând și o premieră națională, respectiv primul show de drone sincronizat cu muzică live din România. Acesta s-a petrecut pe 5 iulie, în timpul concertului om la lună.

Citește în continuare

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Trending