Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

La 19 ani de la lansare, Radu Sîrbu prezintă primul remix cu clip al hitului "Dragostea din tei"

Radu Sîrbu, fost component al trupei O-Zone, prezintă primul remix cu clip al piesei "Dragostea din tei". Te invităm să îți aduci aminte de energia celebrei melodii.

Publicat

pe

Artwork "Dragostea din tei" (Radu Sîrbu remix)
Artwork "Dragostea din tei" (Radu Sîrbu remix) │ FOTO: PR

Piesa care a stat pe buzele tuturor în tot acest timp se bucură de o nouă versiune, cu un sound și videoclip fresh, ce transmite energia pozitivă din spatele versurilor.

"Chiar dacă piesa încă este ascultată de milioane de oameni, mă tot urmărea gândul de multă vreme să-i aduc melodiei noastre un aer fresh, însă până acum nicidecum nu reușeam sa găsesc inspirația și nu vedeam direcția, sound-ul potrivit și tot amânam până într-o zi, când am ajuns la studio după două săptămâni de vacanță în afara țării și am simțit acea chemare. M-am așezat și în câteva zile am și terminat producția remixului! A fost ca o revelație! Am decis să păstrez culoarea, structura și originalitatea vocilor adăugând totuși o amprentă personală în materie de sound. Sunt sigur că fanii piesei o să o îndrăgească cel puțin la fel de mult, iar avionul <<dragostei din tei>> să zboare mult și bine în continuare în jurul lumii!", a declarat Radu Sîrbu.

Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș au dat lovitura cu piesa "Dragostea din tei", care a ajuns în topurile din toată lumea și a fost preluată inclusiv de vedete precum Rihanna și T.I. Single-ul a ajuns pe locul 1 în Eurochart Hot 100, poziție pe care a stat 12 săptămâni, între iunie-septembrie 2004. De asemenea, single-ul a fost în topul clasamentelor muzicale în Germania și Franța mai mult de trei luni, a atins poziția a 3-a în Marea Britanie și poziția 72 în U.S. Pop 100.

Radu Sîrbu este cântăreț și producător muzical care a fost membru al trupei O-Zone din 1998 până în 2005 și a cucerit lumea alături de Dan Bălan și Arsenium cu hitul mai sus menționat, dar și cu "Despre tine" și "De ce plâng chitarele". După separarea din proiectul O-Zone, Radu și-a început cariera solo, a lansat două albume și a fondat propria casă de discuri, Rassada Music.

O-Zone - Dragostea din tei (Radu Sirbu Remix)

Comentează

Trending