Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Rema se alătură artiștilor din lineup-ul Electric Castle 2024

Rema, artistul nigerian care a convins o lume întreagă să redescopere ritmurile afrobeat, completează lineup-ul anunțat pentru Electric Castle 2024. Alături de Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini, Rema va fi prezent pe scena principală a festivalului, între 17 și 21 iulie.

Publicat

pe

Rema la Electric Castle 2024
Rema la Electric Castle 2024 │ FOTO: Electric Castle

Cu 57 de săptămâni consecutive în Billboard Hot 100, record absolut pentru unul dintre cele mai importante clasamente din industria muzicală, "Calm Down" a fost hit-ul nelipsit de pe ringurile de dans în 2023. Rema a devenit, astfel, primul artist african care a trecut pragul de 1 miliard de audiții pe Spotify, iar piesa a reușit să provoace o lume întreaga să descopere un artist complex și o nouă direcție creativă în muzica afrobeat. Albumul său de debut, "Rave & Roses Ultra", poartă amprenta muzicii nigeriene, dar este plin de influențe trap, electro și chiar jazz, un stil pe care Rema îl definește ca afrorave și care a convins personalități ca Barrack Obama să îi recomande piesele.

Show-ul programat pentru Electric Castle va include toate hit-urile artistului, de la "Dumebi", la "Iron Man" și "Soundgasm", însă Rema menționează tot mai des proiecte noi alături de nume mari din rap-ul american, ce ar urma a se concretiza în viitorul apropiat. Cu un pic de noroc, fanii din România vor avea șansa să le asculte live, în festival.

Electric Castle îl confirmă și pe Ricardo Villalobos, unul dintre cei mai influenți producători de pe scena minimal - techno. În prim planul muzicii electronice de peste 20 de ani, Villalobos este inventiv, extravagant, foarte puțin interesat de succes, dar obsedat să descopere noi abordări în muzică. DJ-ul care a impus un nivel de subtilitate surprinzător în stilul electro va fi prezent pe Dance Garden Stage, alături de ceilalți 35 de artiști propuși în Sunrise Takeover.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

24 aprilie este ultima zi în care abonamentele Electric Castle mai pot fi achiziționate la prețul de 139 Euro (plus taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri miercuri, 17 iulie 2024

Electric Castle 2024

Loc
Castelul Banffy

Trending