Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Placebo a lansat piesa "Try Better Next Time", single de pe noul album din 2022

Placebo a lansat o nouă piesă pe 10 ianuarie 2022, "Try Better Next Time". Pare o melodie idealistă despre o lume reinventată, dar e de fapt o dojană la adresa umanităţii în starea sa actuală. Acest track este extras de pe viitorul album al formaţiei, "Never Let Me Go", care va sosi pe 25 martie 2022.

Publicat

pe

Coperta single Placebo Try Better Next Time
Coperta single Placebo Try Better Next Time │ FOTO: Placebo

"Try Better Next Time" este al treilea single al formaţiei de pe noul disc. Vine după "Beautiful James", care a sunat puţin a vechiul Placebo, dar şi "Surrounded by Spies", care a avut un sound mai apropiat de ultimele albume. Aşteptarea a fost lungă pentru fani, care nu au mai primit un album complet nou din 2013 încoace. Noul single e foarte catchy, simplu ca versuri şi are riff-urile clasice Placebo, ancorate la finalul anilor '90 cumva.

Iată descrierea solistului Brian Molko pentru această melodie:

Nu este sfârşitul lumii, doar sfârşitul umanităţii, o distincţie care în ego-ul nostru supradimensionat nu o putem detecta. Mama Natură s-a cam săturat de noi. Încearcă să fii mai bun data viitoare!

Expresia "try better next time" apare în general în filmele americane ca răspuns pentru copilul care zice frustrat "I'm trying!". În general părintele zice "Try better next time", cu privire la o temă nefăcută cum trebuie sau o minge de baseball aruncată aiurea. Aici umanitatea a "scăpat mingea", conform lui Molko and co. Albumul cel nou din martie 2022 va fi însoţit de un turneu, care va aduce trupa Placebo din nou în România, de această dată la Romexpo în aer liber, pe 13 iulie.

Pe britanici i-am mai văzut în ţara noastră în vara lui 2017 la Arenele Romane, dar şi în 2014 la Summer Well. Au cântat la Romexpo în 2009 cu un public record numeric şi în 2012 au fost prezenţi la Stadionul Iolana Balaş Soter. Primul lor concert la noi a fost totuşi în 2006, la Arenele Romane, în plin turneu "Meds".

Placebo are 28 de ani de existenţă şi a colaborat de-a lungul anilor cu artişti precum David Bowie, Michael Stipe sau Alison Mosshart. Ajunge la 8 albume de studio cu cel din 2022 şi a vândut peste 11 milioane de discuri global. În acest moment este compusă doar din Brian Molko, solist şi chitarist, dar şi compozitor principal, plus omul de la clape, în vreme ce Stefan Olsdal cântă la bas şi uneori şi la chitară.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte miercuri, 17 august 2022

Placebo

Loc
Arenele Romane

Albume noi

După 30 de ani de muzică, Placebo anunță un nou album și un turneu aniversar

Placebo sărbătorește 30 de ani de la apariția albumului de debut cu o versiune reeditată a materialului de la care a pornit totul. "Placebo RE:CREATED" apare pe 19 iunie, trupa urmând să plece într-un turneu aniversar pentru a marca cele trei decenii de muzică.

Publicat

pe

Brian Molko, vocalistul Placebo, în promo-ul turneului aniversar
Brian Molko, vocalistul Placebo, în promo-ul turneului aniversar │ FOTO: Captură YouTube

Pe 17 iunie 1996, publicul intra în lumea Placebo, odată cu lansarea albumului de debut omonim al formației britanice. Trei decenii mai târziu, trupa revine cu materialul aniversar "Placebo RE:CREATED", care prezintă versiuni puternice, rearanjate și îmbogățite ale tuturor celor zece piese de pe albumul original, plus două piese bonus.

"Considerăm acest album ca fiind o versiune a regizorului. Nu l-am recreat de la zero. Ne-am întors la benzile master originale și am adus înapoi în album 30 de ani de cântat aceste piese live.

Acest proiect a fost despre finalizarea albumului, aducându-l sonor în secolul XXI, păstrând în același timp integritatea și spiritul original.

Nu este vorba despre îmbunătățire, nu este nimic în neregulă cu el, este vorba despre a-l completa. Este o sărbătoare a începutului nostru și un punct de întâlnire între cine eram atunci și cine suntem acum; un mod de a onora acea inocență, în timp ce lăsăm piesele să existe cu amploarea, încrederea și energia trupei în care ne-am transformat." - Placebo

"Placebo RE:CREATED" va fi lansat pe 19 iunie. În ce privește datele turneului aniversar, pe site-ul trupei apar deja date ale unor concerte europene. Placebo va ajunge primăvara aceasta în Elveția, următoarele date fiind anunțate pentru septembrie, octombrie și noiembrie.

VIDEO: Placebo RE:Created - Nou turneu și nou album

Placebo se numără printre cele mai cunoscute formații din Marea Britanie. Bazele acesteia au fost puse în 1994 de solistul și chitaristul Brian Molko și de basistul Stefan Olsdal.

Placebo a colaborat de-a lungul timpului cu artiști de talie mondială precum David Bowie, Michael Stipe sau Justin Warfield. Printre muzicienii care i-au influențat pe membrii trupei Placebo se numără David Bowie, Iggy Pop, Nirvana sau Depeche Mode. Cu toate acestea, muzica trupei a dobândit o identitate proprie, iar, la rândul său, a influențat artiști precum My Chemical Romance sau Panic! at the Disco.

Citește în continuare

Trending