Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Placebo concertează în România pe 30 iulie, la Arenele Romane

Placebo trebuia să ajungă în România cu câţiva ani în urmă, pentru a promova albumul "Never Let Me Go", dar din păcate concertul a fost amânat. După încă o amânare a fost anulat, dar iată că britanicii concertează în sfârşit în ţara noastră, pe 30 iulie 2024.

Publicat

pe

Placebo - Running Up That Hill (Cover Kate Bush) | Rock am Ring 2022
Placebo - Running Up That Hill (Cover Kate Bush) | Rock am Ring 2022 │ FOTO: Captură YouTube

Placebo revine în România după ceva vreme şi va ţine un concert la Arenele Romane în dată de 30 iulie 2024. Ultimul LP lansat a fost "Never Let Me Go", care s-a dovedit a fi un material experiental, cu teme eco-friendly, cu piese despre regăsirea de sine, meditaţie şi cu o abordare mai degrabă light decât "nervoasă", ca rock-ul alternativ al grupului de la început de ani 2000.

Recapitulând incursiunile Placebo pe la noi, îmi amintesc de reprezentaţia din 2017 de la Arenele Romane, unde locul s-a dovedit neîncăpător pentru fani. A fost puţin bizar finalul în care Brian Molko a improvizat mult la clape şi a avut un rant anti Trump. De altfel solistul Placebo a devenit tot mai vocal pe teme politice în ultimii ani, de la Brexit la confruntarea sa recentă cu primul ministru italian, care s-a lăsat şi cu proces.

Ce a mai făcut Placebo între timp? În 2023 a anunţat primul său album live, care a sosit sub formă de box set, ce acoperă cariera de 25 de ani a grupului. Acum trupa este un duo, format din basistul Stefan Olsdal şi solistul şi chitaristul Brian Molko. Activi din 1994, artiştii au mai cântat în România şi în 2014, la Summer Well, dar şi în 2009 la Romexpo, pe vremea când promovau "Battle for the Sun".

A fost şi un concert prin 2012, dacă nu mă înşel la un stadion de rugby din nordul Capitalei pe o vreme toridă. După "Never Let Me Go", care a debutat în 2022 am avut parte şi de un single, un cover după piesa Tears for Fears "Shout". La festivalul Download din 2023, Placebo a cântat pentru prima dată piesa "Nancy Boy" după 6 ani.

Cu puţin noroc auzim şi noi mai multe piese de pe "Sleeping With Ghosts", "Meds" şi "Black Market Music" la concertul de la noi. Biletele se pun în vânzare de pe 14 martie 2024.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 30 iulie 2024

Placebo

Loc
Arenele Romane
Comentează

Albume noi

După 30 de ani de muzică, Placebo anunță un nou album și un turneu aniversar

Placebo sărbătorește 30 de ani de la apariția albumului de debut cu o versiune reeditată a materialului de la care a pornit totul. "Placebo RE:CREATED" apare pe 19 iunie, trupa urmând să plece într-un turneu aniversar pentru a marca cele trei decenii de muzică.

Publicat

pe

Brian Molko, vocalistul Placebo, în promo-ul turneului aniversar
Brian Molko, vocalistul Placebo, în promo-ul turneului aniversar │ FOTO: Captură YouTube

Pe 17 iunie 1996, publicul intra în lumea Placebo, odată cu lansarea albumului de debut omonim al formației britanice. Trei decenii mai târziu, trupa revine cu materialul aniversar "Placebo RE:CREATED", care prezintă versiuni puternice, rearanjate și îmbogățite ale tuturor celor zece piese de pe albumul original, plus două piese bonus.

"Considerăm acest album ca fiind o versiune a regizorului. Nu l-am recreat de la zero. Ne-am întors la benzile master originale și am adus înapoi în album 30 de ani de cântat aceste piese live.

Acest proiect a fost despre finalizarea albumului, aducându-l sonor în secolul XXI, păstrând în același timp integritatea și spiritul original.

Nu este vorba despre îmbunătățire, nu este nimic în neregulă cu el, este vorba despre a-l completa. Este o sărbătoare a începutului nostru și un punct de întâlnire între cine eram atunci și cine suntem acum; un mod de a onora acea inocență, în timp ce lăsăm piesele să existe cu amploarea, încrederea și energia trupei în care ne-am transformat." - Placebo

"Placebo RE:CREATED" va fi lansat pe 19 iunie. În ce privește datele turneului aniversar, pe site-ul trupei apar deja date ale unor concerte europene. Placebo va ajunge primăvara aceasta în Elveția, următoarele date fiind anunțate pentru septembrie, octombrie și noiembrie.

VIDEO: Placebo RE:Created - Nou turneu și nou album

Placebo se numără printre cele mai cunoscute formații din Marea Britanie. Bazele acesteia au fost puse în 1994 de solistul și chitaristul Brian Molko și de basistul Stefan Olsdal.

Placebo a colaborat de-a lungul timpului cu artiști de talie mondială precum David Bowie, Michael Stipe sau Justin Warfield. Printre muzicienii care i-au influențat pe membrii trupei Placebo se numără David Bowie, Iggy Pop, Nirvana sau Depeche Mode. Cu toate acestea, muzica trupei a dobândit o identitate proprie, iar, la rândul său, a influențat artiști precum My Chemical Romance sau Panic! at the Disco.

Citește în continuare

Trending