Placebo - Surrounded by Spies
Placebo a lansat videoclipul oficial al celui mai nou single, "Surrounded by Spies", în care avem ocazia să îl vedem pe Brian Molko în acţiune după o lungă perioadă de absenţă. Trupa nu a mai lansat un album din 2013 încoace, dar se va revanşa cu un nou LP în 2022, pe numele său "Never Let Me Go". Noul clip se vede aici şi aflaţi noutăţi despre trupă în articol.
"Surrounded by Spies" este al doilea single de pe noul album Placebo, "Never Let Me Go". Primul a fost "Beautiful James" şi a fost ceva mai tandru, în vreme ce acest nou release include şi o secţiune cu BPM mai ridicat, cu influenţe de garage, deşi vocea visătoare a lui Brian Molko pluteşte peste instrumental ca fantoma evocată pe piesa "Exit Wounds" de pe ultimul LP din 2013. Pe Brian îl vedem cu plete şi mustaţă, în continuare fără a îşi arăta vârsta de 48 de ani.
Cat despre povestea şi mesajul piesei, totul a început atunci când solistul şi-a dat seama că e spionat de vecini şi apoi a urmat paranoia. Auzim şi câteva versuri despre teorii ale conspiraţiei şi neîncredere în liderii mondiali, dar fără a da nume sau indicii clare. Odată cu materialul discografic lansat la început de 2022 (25 martie) trupa ajunge la 8 albume. Ultimul LP a fost "Loud Like Love" şi a debutat în 2013, piese de pe el fiind cântate live atât la Summer Well 2014, cât şi la concertul Placebo de la Arenele Romane din 2017.
Bazele noului disc au fost puse pe parcursul turneului aniversar de 20 de ani care sărbătorea LP-ul autointitulat din 1996. Trupa a creat albumul în mod invers, abordând un nou mod de lucru (instrumental apoi versuri). Molko a apreciat accidentele şi ieşirea din zona de confort, iar conform unui interviu acordat recent celor de la The Guardian, temele abordate pe piesele noi includ schimbările climatice, inegalitatea între pături sociale şi supravegherea prin camere de securitate şi social media.
În acest moment trupa Placebo este compusă din Brian Molko, solist şi chitarist, dar şi basistul Stefan Olsdal, membru fondator. Din grup a făcut parte şi toboşarul Steve Hewitt în primul deceniu de existenţă a trupei, înlocuit de Steve Forrest în perioada lui "Battle for the Sun". Steve avea să plece din trupă în 2015, iar acum Placebo e un duo, plus artişti colaboratori la tobe, clape şi alte instrumente. Grupul britanic îşi începea cariera în 1994 şi a avut toate cele 7 albume intrate în top 20 în Marea Britanie, cu 11 milioane de unităţi vândute în toată lumea.
Brian Molko and co au colaborat de-a lungul anilor cu nume uriaşe că David Bowie, Michael Stipe sau Justin Warfield. Printre influenţele sale se număra Iggy Pop, Nirvana, Depeche Mode. Placebo va concerta în România în vara lui 2022.
Albume noi
După 30 de ani de muzică, Placebo anunță un nou album și un turneu aniversar
Placebo sărbătorește 30 de ani de la apariția albumului de debut cu o versiune reeditată a materialului de la care a pornit totul. "Placebo RE:CREATED" apare pe 19 iunie, trupa urmând să plece într-un turneu aniversar pentru a marca cele trei decenii de muzică.

Pe 17 iunie 1996, publicul intra în lumea Placebo, odată cu lansarea albumului de debut omonim al formației britanice. Trei decenii mai târziu, trupa revine cu materialul aniversar "Placebo RE:CREATED", care prezintă versiuni puternice, rearanjate și îmbogățite ale tuturor celor zece piese de pe albumul original, plus două piese bonus.
"Considerăm acest album ca fiind o versiune a regizorului. Nu l-am recreat de la zero. Ne-am întors la benzile master originale și am adus înapoi în album 30 de ani de cântat aceste piese live.
Acest proiect a fost despre finalizarea albumului, aducându-l sonor în secolul XXI, păstrând în același timp integritatea și spiritul original.
Nu este vorba despre îmbunătățire, nu este nimic în neregulă cu el, este vorba despre a-l completa. Este o sărbătoare a începutului nostru și un punct de întâlnire între cine eram atunci și cine suntem acum; un mod de a onora acea inocență, în timp ce lăsăm piesele să existe cu amploarea, încrederea și energia trupei în care ne-am transformat." - Placebo
"Placebo RE:CREATED" va fi lansat pe 19 iunie. În ce privește datele turneului aniversar, pe site-ul trupei apar deja date ale unor concerte europene. Placebo va ajunge primăvara aceasta în Elveția, următoarele date fiind anunțate pentru septembrie, octombrie și noiembrie.
VIDEO: Placebo RE:Created - Nou turneu și nou album
Placebo se numără printre cele mai cunoscute formații din Marea Britanie. Bazele acesteia au fost puse în 1994 de solistul și chitaristul Brian Molko și de basistul Stefan Olsdal.
Placebo a colaborat de-a lungul timpului cu artiști de talie mondială precum David Bowie, Michael Stipe sau Justin Warfield. Printre muzicienii care i-au influențat pe membrii trupei Placebo se numără David Bowie, Iggy Pop, Nirvana sau Depeche Mode. Cu toate acestea, muzica trupei a dobândit o identitate proprie, iar, la rândul său, a influențat artiști precum My Chemical Romance sau Panic! at the Disco.























