Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"Lord of the Rings" pornește într-o nouă aventură fantastică odată cu lansarea unui serial - FOTO

Fanii universului creat de J.R.R. Tolkien au primit o veste excelentă din partea Amazon Prime Video. Serviciul de streaming va găzdui un serial "Lord of the Rings" și a anunțat data de lansare. Mai multe detalii și foto în articol.

Publicat

pe

Captură din interviul "Middle Earth | Behind The Scenes With Peter Jackson"
Captură din interviul "Middle Earth | Behind The Scenes With Peter Jackson" │ FOTO: YouTube / Warner Bros. Entertainment

Se cunosc puține lucruri despre viitorul serial inspirat de universul "Lord of the Rings", nici măcar titlul oficial, însă Amazon Studios a anunțat deja data de lansare. Primul sezon al seriei va debuta pe 2 septembrie 2022, noile episoade fiind lansate săptămânal, exclusiv pe Prime Video în peste 240 de teritorii și țări din întreaga lume.

Odată cu acest anunț, Amazon Studios a prezentat prima imagine oficială a seriei. Se pot observa un peisaj ce îți taie respirația și un personaj îmbrăcat în alb, despre care nu se știe momentan cine este și ce rol joacă în serial.

Realizată de J.D.Payne și Patrick McKay, seria "Lord of the Rings este descrisă ca fiind o dramă extraordinară ce se desfășoară în cel de-al doilea Ev al Pământului de Mijloc - cu mii de ani înainte de evenimentele din filmele "Lord of the Rings". Debutând într-o perioadă de relativă pace, seria va urmări un ansamblu de personaje, atât familiare, cât și noi, ce se confruntă cu mult temuta reapariție a răului pe Pământul de Mijloc.

Este de menționat faptul că primele eforturi pentru crearea acestei serii au început în 2017. În luna noiembrie a aceluiași an, Amazon a achiziționat drepturile pentru serialul de televiziune cu suma de aproape 250 de milioane de dolari. Ulterior, studioul și-a asumat un angajament de producție pentru cinci sezoane, în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari.

În ceea ce privește distribuția, printre actorii care vor intra în pielea unor personaje fantastice se numără Cynthia Addai-Robinson, Robert Aramayo, Owain Arthur, Maxim Baldry, Nazanin Boniadi, Morfydd Clark, Ismael Cruz Córdova, Charles Edwards, Trystan Gravelle, Sir Lenny Henry, Ema Horvath, Markella Kavenagh, Joseph Mawle, Tyroe Muhafidin, Sophia Nomvete, Lloyd Owen, Megan Richards, Dylan Smith, Charlie Vickers, Leon Wadham, Benjamin Walker, Daniel Weyman sau Sara Zwangobani.

Trending