Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Titus Munteanu și moștenirea lăsată industriei muzicale

Pasiunea lui Titus Munteanu pentru televiziune, muzică și divertisment a contribuit la realizarea unor emisiuni ce vor rămâne mereu în amintirea publicului. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale sale este „Şcoala vedetelor”, pentru care a fost distins cu premiul criticii muzicale „Mihail Jora” şi Trofeul „Trandafirul de Argint”, la Montreux. Moștenirea lăsată industriei muzicale nu se rezumă însă doar la emisiuni TV. Titus Munteanu a susținut, de asemenea, artiști români de renume precum Angela Similea, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Elena Cârstea.

Publicat

pe

Titus Munteanu
Titus Munteanu │ FOTO: economie.hotnews.ro

Titus Munteanu a lucrat la TVR timp de 45 de ani, perioadă în care a realizat nenumărate emisiuni cu tematică muzicală. Pasiunea sa pentru muzică a prins contur încă din tinerețe, în 1966 absolvind Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti. O vreme a cântat jazz alături de Richard Oschanitzky, un pianist de excepție. A fost apoi profesor de flaut la Liceul George Enescu și asistent la clasa de flaut a Conservatorului Ciprian Porumbescu.

Ideea de a începe o carieră în televiziune i-a fost sugerată chiar de Richard Oschanitzky. Primele sale realizări în acest domeniu au fost emisiunile "Caravana melodiilor" (1978) și "Un trio formidabil", distinsă cu premiul I la Festivalul Charles Chaplin în 1984. Au urmat apoi emisiunile "Şlagăre în devenire", "Lumea se grăbeşte", "Corina contra Corina".

Printre emisiunile semnate de Titus Munteanu se numără şi "Realităţi ilustrate" (emisiune produsă de Tudor Vornicu), "Duelul vedetelor" (premiul APTR, 1992), "Astă seară ne distrăm în familie" (premiul APTR, 1993). Acesta a realizat de asemenea zece Festivaluri Mamaia, precum și Revelioanele TVR.

Contribuția sa adusă industriei muzicale nu se oprește însă doar la realizarea de emisiuni. Titus Munteanu a susținut și promovat artiști români de renume precum Angela Similea, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu, Elena Cârstea. În efortul său de a sprijini talentul muzical s-a implicat, de asemenea, în lansarea unor artiști din noua generație: Adrian Despot (Vița de Vie), Călin Goia, Călin Geambaşu, Gianina Corondan.

Titus Munteanu s-a stins din viață pe 18 decembrie 2013, la 72 de ani, cauza morții fiind o boală respiratorie complexă. A fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România, de-a lungul carierei ocupând poziții de redactor, realizator de emisiuni, director de programe și director al TVR 1.

Școala Vedetelor - Ep.3 - "Star School"

Trending