Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Biletele la concertul 30 Seconds to Mars au fost puse în vânzare

Biletele pentru concertul 30 Seconds To Mars de la București au fost puse în vânzare. Trupa va concerta în premieră în România pe 4 iulie 2014. Evenimentul va avea loc la Romexpo, fiind organizat de D&D East Entertainment (Marcel Avram).

Publicat

pe

30 Seconds to Mars │ FOTO: cimarslover.blogspot.com

30 Seconds To Mars va ajunge în premieră în România pe 4 iulie 2014. Evenimentul face parte din turneul "Love, Lust, Faith and Dreams", ce a debutat în iunie 2013 în Polonia. Biletele se pot achiziționa de pe Eventim, prețurile variind între 160.5 lei și 299.6 lei.

Prețuri bilete la concertul 30 Seconds to Mars de la București:

  • Diamond - 299.60 lei
  • Golden - 256.8 lei
  • Zona A - 192.6 lei
  • Zona B - 160.5 lei

Pachete VIP – Concert 30 Seconds To Mars la București

  • Sound Check  - 481.50 lei
  • Meet + Greet Upgrade  - 1070 lei
  • Up In The Air On Stage  - 1605 lei

30 Seconds to Mars este una dintre cele mai iubite formații de rock alternativ de la ora actuală. Cu patru albume în discografie și peste 10 milioane de exemplare vândute, trupa a reușit să-și creeze un nume în industria muzicală într-un timp relativ scurt. După materialul de debut, intitulat "30 Seconds to Mars" (2002), al cărui succes comercial nu s-a ridicat poate la așteptări, au urmat discurile "A Beautiful Lie" (2005) și "This Is War" (2009), ce au primit multiple certificări de aur și platină.

Stilul muzical 30 Seconds to Mars ar putea fi descris printr-o fuziune dintre metal progresiv, space rock și experimental rock, la care se adaugă elemente din muzica electro. Sound-ul trupei a evoluat de-a lungul celor 15 ani de carieră, în compozițiile incluse pe ultimul disc formația încorporând, de asemenea, influențe din muzica simfonică și o abordare minimalistă.

Albumul "Love, Lust, Faith and Dreams", ce va fi promovat în cadrul concertului de la București, conține 12 piese, solistul Jared Leto fiind implicat atât în procesul de compunere a pieselor cât și în cel de producție. Din perspectiva lui Leto materialul este un nou început creativ pentru 30 Seconds to Mars.

"Albumul reprezintă mai mult decât o evoluție, este un nou început. Din punct de vedere creativ am explorat noi frontiere, rezultatul fiind unul neașteptat și totodată inspirațional."

30 Seconds to Mars - "City Of Angels"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 5 iulie 2014

30 Seconds To Mars

Loc
Romexpo

Industria muzicala

Thirty Seconds to Mars dezvăluie "God's Eye", un single nelansat de pe albumul "A Beautiful Lie" - AUDIO

Thirty Seconds to Mars continuă să celebreze aniversarea a 20 de ani de la albumul "A Beautiful Lie" cu o lansare specială. Artiștii au scos la lumina piesa "God's Eye" și au împărtășit-o cu fanii. O poți asculta și tu în articol.

Publicat

pe

Primul concert Thirty Seconds to Mars în Romania pe 5 iulie 2014 la Romexpo │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nelansată până acum, "God's Eye" provine din arhiva "A Beautiful Lie", un material care a propulsat formația spre faima mondială. La 20 de ani de la acel album, "God's Eye" nu este doar o piesă aniversară, ci o declarație despre longevitate, transformare și continuitate. Thirty Seconds to Mars demonstrează că, dincolo de schimbările de sound sau de direcție, nucleul său artistic rămâne același.

Trupa a pregătit o ediție aniversară a întregului album "A Beautiful Lie", ce va fi disponibilă din 27 martie 2026 în mai multe formate (CD, LP și o ediție deluxe cu două LP-uri). CD-urile și ediția deluxe cu două LP-uri includ trei piese nelansate anterior din sesiunile originale de înregistrare a albumului. În plus, ediția deluxe cuprinde o interpretare acustică a cântecului "The Kill".

Lansat în 2005, "A Beautiful Lie" este albumul care a transformat Thirty Seconds to Mars dintr-o trupă promițătoare într-un fenomen global. Materialul a adus un sound mai accesibil decât debutul, fără a renunța la profunzimea tematică, și a inclus piese devenite emblematice precum "The Kill (Bury Me)", "From Yesterday" sau "Attack". Albumul explorează teme precum alienarea, lupta cu sinele și dorința de autenticitate, iar impactul său a fost amplificat de estetica vizuală puternică și de videoclipuri cu abordări cinematografice, neobișnuite pentru rock-ul alternativ al perioadei.

Înființată la finalul anilor '90 de frații Jared și Shannon Leto, trupa Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera pe ideea de evoluție constantă și reinventare. De la rock-ul progresiv al debutului, la anthems alternative și ulterior la un sound orientat mai spre pop și electronic, trupa a refuzat să rămână încadrată într-o singură zonă stilistică. Albume precum "This Is War", "Love, Lust, Faith and Dreams" sau "America" reflectă această dorință de explorare.

AUDIO: Thirty Seconds to Mars - God's Eye

Citește în continuare

Trending