Organizare:
Primul şoc pe care l-am avut odată intrat în Arenele Romane a fost faptul că... nu se mai plătea cu jetoane, ci cash sau cu cardul. Nu am mai văzut aşa ceva de cel puţin un deceniu şi salut asta, pentru că scăpăm de cozi la jetoane. Cam puţine standuri cu băuturi, vreo două în zona Acces General, plus un mic van cu cafea şi limonadă, dar nu am remarcat cozi. Au fost cam 1000-1200 de oameni la concert şi cam 40% au avut locuri jos, deşi a fost destul de dans şi am văzut chiar hore pe sus printre scaune. Era şi ceva truck cu pulled pork la intrare, hot dog şi floricele pentru cei loviţi de foame.
E-An-Na:
Trecând la muzică, am ţinut morţiş să ajung devreme la concert să îi prind pe cei de la E-An-Na live. Nu de alta, dar i-am susţinut din plin la preselecţia locală Eurovision, apreciind trolling-ul din maneaua rock "Malere". Am apreciat în special dinozaurul de la Etno TV adus ca tribut ironic pe scenă şi care ar fi făcut senzaţie la Torino, sunt sigur. Din păcate nu s-au calificat mai departe. Ce e important e să nu judeci trupa asta după piesa de la Eurovision, ci după discografia sa. Au piese metal dure de tot, riff-uri tare supărate şi pe alocuri sună a Haggard, ceea ce e mare compliment.
Au de asemenea un iz de folk, doar că piperat din plin cu percuţie şi chitare de metal, plus câte un fluier care îmblanzeşte totul. Albumul "Nesfârşite" e o capodoperă pentru acest grup şi de pe el se remarcă "Pielea" şi "Viu" ca piese excepţionale, cu growl din plin, secvenţe de death melodic şi o vioară şi fluier când te aştepţi mai puţin. Evident la final am primit şi "Malere", cu acordeon şi dinozaur dansant, care încerca să cânte la chitară.
Dirty Shirt:
Pe Dirty Shirt parcă nu i-am auzit aşa bine, deşi au făcut probe de sunet peste probe de sunet înainte să înceapă. Vocea a fost jos de tot, iar chitara şi tobele s-au auzit cel mai mult. Totul a început cu un cover după "Ciocârlia" şi apoi am trecut prin medley-uri de "Maramu'" şi "Cine iubeşte şi lasă" stropite cu sound de Korn şi Soulfly şi lăsate la foc mic, să crească cam cât pentru o prezenţă la Wacken. De altfel Dirty Shirt face senzaţie în afară, mai ales în Germania.
Anul trecut i-am văzut la Arenele Romane în acelaşi festival cu Epica şi Therion şi au avut chiar glume cu o trupă de pe scenă, aruncând cu mici sticle de palincă în public. Momentul s-a întâmplat şi acum, doar că muzical şi piesa a fost "Horilca". Pe piesa "Maramu'" am văzut headbanging serios în public şi chiar o tentativă de mosh pit. La acea piesă solistul a coborât lângă public şi a dat microfonul fanilor care au cântat câteva versuri din piesă, inclusiv o parte cu growl.
Dirty Shirt are show-ul garantat la fiecare urcare a sa pe scenă, e deja un powerhouse cu 25 de ani în spate şi cu un concert recent la Hellfest în Franţa. Mărturisesc că i-am descoperit foarte târziu, în deschidere la Soulfly şi Children of Bodom la Metalhead Meeting acum 4 ani. Au reinventat ideea de metal folcloric.
Gogol Bordello:
Mărturisesc că mă aşteptam ca tot concertul Gogol Bordello să fie un mare speech despre războiul din Ucraina. Greşit! Eugene Hutz şi ai lui au abordat ce se întâmplă la graniţa noastră de nord cu un mesaj de susţinere pentru ucrainieni, steaguri ale Ucrainei şi celebra melodie a soldatului ucrainian preluată şi de Pink Floyd pe noua sa piesa. Au fost cam 3-4 referiri la război şi grozăviile sale, dar fără a numi punctual Rusia şi Ucraina, ci condamnând războiul în general. Totul s-a făcut discret, civilizat.
Între timp în public era şi o încercare de trolling, câteva personaje colindând Arenele şi ţipând "Slava Rusia!". Trecând peste acest trolling, am auzit toate piesele clasice ale formaţiei, un bis generos format din 3 melodii, dar şi un cover după o piesă anti război din anii '70. Din păcate nici aici sonorizarea nu a fost la înălţime, fix ca la Dirty Shirt. Vocea a avut cel mai mult de suferit, dar vioara şi chitara s-au auzit cel mai bine.
Cumva înregistrările de la eveniment fac lucrurile şi mai rele, iar Eugene Hutz sună ca mine şi ca tine cititorule după ce plecăm de la o crâşmă şi încercam să fredonăm o piesă preferată. Sau un "unchi beat balcanic sau slav". Atenţie, am zis doar "sună", nu că ar fi cazul de aşa ceva. Dar lumea nu vine la Gogol pentru virtuozitate vocală, ci pentru distracţie şi muzică de chef gypsy punk. Cineva îmi spunea că vine la acest concert pentru că muzica trupei îi aduce aminte de mersul în Vama Veche.
Nu e departe de adevăr. Toată lumea a dansat, fiecare în legea lui, unii ca pe ska, alţii că pe metal, alţii că pe muzica orientală şi de petrecere. Gogol Bordello colecţionează influenţe, fie ele hispanice, rome, balcanice, slave sau momente de rock pur. Ca şi la concertul din 2009 intrările violonistului pe "Lela Pala Tute" sau "Wanderlust King" făceau jumătatea din savoarea pieselor. Publicul avea o vârstă măricică, 30+ şi clar ştia cu ce se mănâncă trupa, care îşi trage seva din SUA, dar componenţii au origini ucrainiano-rome.
"Start Wearing Purple" s-a auzit spre final şi toată Arena s-a ridicat în picioare. Cumva mi-am dat seama că "Immigrant Punk" era la fel de cunoscută şi am văzut cupluri care o dansau ca la balul de liceu. Am văzut şi câteva figuri noi pe scenă sau poate nu le mai ţin eu minte de la ultimele concerte: fata cu părul lung şi albastru sau MC-ul hiperactiv, care făcea o treabă bună de a anima publicul între piese. Mi-a plăcut şi că Eugene Hutz a subliniat modul în care popoare precum cel polonez său român i-au ajutat pe ucraineni în momentele de restrişte.
S-au auzit 19 piese Gogol Bordello la Arene, printre care şi "Sally", dar şi "Alcohol", care e mai degrabă stand-up pe muzica despre ce pocinog poţi face din cauza alcoolului. Am auzit şi "Not a Crime" dar şi "My Companjera". "Solidarity" un cover după Angelic Upstarts a adus sobrietate şi blitzuri de telefoane aprinse la Arene, într-un moment în care distingeam ucrainienii gâtuiţi de emoţie din public, gândindu-se la ce se întâmplă acasă.
Cel mai heavy moment a fost "Immigraniada", punk pur, când s-au făcut hore şi chiar pogo în anumite zone.
Concluzii:
Gogol Bordello e haos controlat şi e un soi de artisticăraie a la Goraj Bregovic, doar că infuzată cu nişte punk şi rock, plus personalitatea carismatică a lui Eugene Hutz. În mod şocant îl respect mai mult ca actor din "Everything Is Illuminated" decât ca solist. Timbrul său şi spiritul au atras câţiva copycats şi asta creşte gloria Gogol Bordello. Minim 1000 de oameni au dansat şi s-au distrat la concert într-o zi toridă de miercuri, chit că sonorizarea nu a fost chiar optimă, vocile având cel mai mult de suferit. A fost mai mult un concert de atmosferă şi ţopăială decât o seară de virtuozitate, poate în afară de violonist şi chitarişti. Sper să mai văd concerte fără cozi la jetoane şi să mai văd trupe aşa pasionate de ce fac precum E-An-Na. La Dirty Shirt am simţit nişte oboseala după atâtea turnee şi concerte, dar şi recunoştinţa că au fost aleşi de Gogol să le deschidă show-ul.
Mi s-a părut şi că publicul a fost cam lipsit de vlagă la reprezentaţia E-An-Na, cea Dirty Shirt şi prima treime de concert Gogol Bordello. Parcă a fost un moment de trezire colectivă după Wanderlust King când lumea s-a dezlănţuit sau a urcat cantitatea de alcool în sânge şi a scăzut crisparea. Poate să fie de vină şi căldură, e drept. Cert e că anii nu au trecut prea rău peste Gogol şi nu pot spune că au pierdut vreun pic din energia manifestată prin 2009/2011 la noi. Problema e că factorul lor de inedit prin gypsy-punk-ska-reggae a scăzut, în epoca melanjurilor care apar de peste tot.
