Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ed Sheeran e în discuții cu Dani Filth (Cradle of Filth) pentru o colaborare

Ed Sheeran nu e străin de muzica metal și e pregătit să o demonstreze. Artistul britanic l-a abordat pe Dani Filth pentru o colaborare, vocalistul trupei de extreme metal fiind intrigat de idee.

Publicat

pe

Ed Sheeran / Dani Filth
Ed Sheeran / Dani Filth │ FOTO: Capturi YouTube

Ed Sheeran este un artist cu gusturi muzicale variate, lucru vizibil și în muzica pe care o lansează. În piesele lui, preponderent pop, se găsesc influențe de alternativ, folk, hip hop, funk, R&B și dance, cochetând puțin și cu muzica rock. Chiar dacă nu s-a simțit în lansările de până acum, în spectrul său muzical a fost inclusă, la un moment dat, și muzica metal, artistul declarând pentru The Sun că a fost fan Cradle of Filth și Slipknot.

"Ascultam death metal când eram copil. Îmi plăceau Cradle of Filth și Slipknot și toată muzica din categoria asta.

Nu spun că aș putea să intru în lumea asta. Am învățat toate riff-urile acelea de chitară când eram copil. E ceva la care nu m-am gândit niciodată că aș putea face - dar o idee pe care nu aș respinge-o", delara Ed în urmă cu o lună.

La scurtă vreme după, Dani Filth a share-uit acest articol pe pagina sa de Instagram, provocându-l pe Ed.

"O să cred asta când o s-o văd cu ochii mei. Prietenul meu din Suffolk ar putea face o impresie bună, până la urmă. Ce ziceți de "Dracula’s Castle on the Hill"", a scris vocalistul Cradle of Filth, făcând un apropo la o posibilă nouă versiune a piesei "Castle on the Hill".

Dani Filth: "[Ed Sheeran] Mi-a spus că e dispus să facă orice, literalmente. Și că e un mare fan [Cradle of Filth]"

Ed Sheeran a luat această replică în serios și l-a contactat pe Dani Filth pe mail, invitându-l la el acasă pentru a discuta despre o colaborare.

"Ne-am trimis mail-uri. Chiar m-a contactat. Am fost invitat la el acasă. Mi-a spus că ar putea veni și el la mine, dar eu i-am amintit că eu nu dețin propriul meu bar sau sat și că ar fi mai bine dacă aș merge eu la el. Mi-a spus că e dispus să facă orice, literalmente. Și că e un mare fan. Chiar pare un tip foarte de treabă", a povestit Dani într-un interviu pentru Kerrang! Radio.

În ce privește propunerea de colaborare, Dani pare dispus să încerce.

"Dacă cineva ne spune să nu facem ceva, atunci o să facem acel lucru. Ăsta a fost motto-ul nostru mereu. Am făcut o piesă rap cu o trupă numită Twiztid, din America. A ieșit, mai degrabă, ceva asemănător cu un mashup de Rammstein și Beastie Boys, decât o piesă rap", a povestit Dani.

"Dracula’s Castle on the Hill" e, așadar, pus pe masa de discuții. Până se materializează, vă invităm să vă delectați cu mai sus numita colaborare cu Twiztid, care, într-adevăr, sună a ceva ce ar lansa Beastie Boys.

PUBLICITATE
Comentează

Lifestyle

Ce costume de Halloween au purtat vedetele - FOTO

Celebritățile iubesc Halloween-ul, iar acest lucru se vede mai ales prin costumele pe care aleg să le poarte. De la omagiile aduse filmelor clasice și momentelor de referință din cultura pop la personaje din desene animate, vedetele au profitat la maximum de sărbătoarea de Halloween de anul acesta.

Publicat

pe

Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera
Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera │ FOTO: YouTube

Ieri, 31 octombrie, a avut loc sărbătoarea de Halloween. Însă, iubitorii acestei tradiții au dat startul petrecerii încă din weekend. Decoruri înfricoșătoare, dovleci sculptați, dulciuri cu aromă de toamnă și costume memorabile au fost doar câteva dintre elementele ce au invadat internetul.

Vedetele nu s-au lăsat mai prejos. Muzicieni, actori și celebrități din showbiz s-au îmbrăcat în personaje care mai de care mai interesante. Au realizat ședințe foto și și-au delectat fanii cu cele mai inedite ipostaze.

Costumele de Halloween ale vedetelor din România:

Loredana - Vampir

MIRA - Corpse Bride

Nicole Cherry - Wonder Woman

https://www.instagram.com/p/Cy-u7OlI1Qu

Dorian Popa - Thing din Familia Addams

Andreea Bănică - Călugăriță

Mario Fresh și Alexia Eram - Super Mario și Prințesa Peach

Costumele de Halloween ale vedetelor din străinătate:

Christina Aguilera - Cher

Adele - Morticia Addams

Ed Sheeran - Chucky

Demi Lovato - Albă ca Zăpada

Foo Fighter - personajele din Vrăjitorul din Oz

Ozzy și Sharon Osbourne - Kanye West și Bianca Censori

Mariah Carey - Jessica Rabbit

Machine Gun Kelly - The Bride din "Kill Bill"

Justin și Hailey Bieber - Bamm Bamm Rubble și Pebbles Flintstone

Zayn - Voldemort

Paris Hilton - Britney Spears

Lizzo - Tina Turner

Halsey - Sirenă

Citește în continuare

Concerte & turnee

S-au pus în vânzare biletele la concertul Ed Sheeran din 2024

Biletele pentru concertul pe care Ed Sheeran îl va susține pe 24 august la Arena Națională din București sunt disponibile pentru achiziție. Află cât costă.

Publicat

pe

Ed Sheeran în concert la București pe 3 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

De astăzi, 26 octombrie, fanii artistului britanic își pot cumpără bilete pentru show-ul de anul viitor. Tichetele de acces se găsesc la următoarele categorii și prețuri:

  • Acces General Standing - 399 lei
  • Categoria A Hot Seats - 599 lei
  • Categoria A - 499 lei
  • Categoria B - 399 lei
  • Categoria C - 299 lei

*La această sumă, se adaugă o taxă de comandă / serviciu de 2,5% la finalizarea comenzii.

Cumpărătorii pot achiziționa maxim 6 (șase) bilete per comandă, per utilizator. După ce biletele au fost cumpărate, veți primi imediat o confirmare prin e-mail ca dovadă a achiziției. Aceasta NU reprezintă biletul / biletele dumneavoastră! Veți primi instrucțiuni despre cum să accesați biletele dvs. mult mai aproape de data spectacolului (cu până la 14 zile înainte).

Promotorii lui Ed Sheeran se angajează să combată vânzarea imorală și revânzarea biletelor. Astfel, pentru turneul anului 2024, se aplică o politică de afișare a numelui pe biletele vândute DOAR prin intermediul punctelor de vânzare aprobate.

IMPORTANT:

Cumpărătorul principal trebuie să fie prezent împreună cu tot grupul pentru acces la locație și să dețină un document de identitate valid și confirmarea rezervării primită pe adresa de e-mail. Biletele cumpărate de pe site-uri terțe sau de la vânzători neautorizați nu sunt valide pentru acces.

Hartă bilete concert Ed Sheeran 2024

Hartă bilete concert Ed Sheeran 2024 │ FOTO: Eventim

Ed Sheeran vine pentru a doua oară în România, cu un concert ce va avea loc la Arena Națională din București pe 24 august 2024. Evenimentul face parte din turneul "+ - = ÷ x" și îl va avea ca act în deschidere pe Calum Scott.

Artistul a cântat pentru prima dată în țara noastră în 2019, tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și apariția îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Sheeran a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Ed Sheeran vine pentru a doua oară în România, în august 2024

Ed Sheeran aduce turneul "+ - = ÷ x" în București. Artistul britanic va concerta la Arena Națională pe 24 august 2024 și va fi însoțit, ca act în deschidere, de Calum Scott. Află detalii despre bilete.

Publicat

pe

Ed Sheeran în concert la București pe 3 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Starul britanic Ed Sheeran vine pentru a doua oară în București, după ce în iulie 2019 acesta a concertat tot pe Arena Națională, în fața a peste 50.000 de oameni, făcându-și apariția îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României. Artistul a interpretat atunci cele mai cunoscute piese ale sale în fața unui stadion arhiplin și a fost impresionat de faptul că românii îi știu versurile pe de rost.

Viitoarele concerte ale lui Sheeran în Asia vor fi primele ce succed turneul anterior al acestuia susținut în anul 2019, iar spectacolele europene vin în urma celor susținute deja anul trecut pe continent. Această veste vine la scurt timp după turneul său din SUA, unde artistul a stabilit mai multe recorduri în ceea privește numărul de fani prezenți, inclusiv pe stadionul SoFi din Los Angeles și pe stadionul MetLife din New Jersey; ultimul eveniment a marcat cea mai mare prezență din istoria SUA la un concert, într-o singură zi.

Numai în acest an, Ed Sheeran a lansat două albume, "- (Subtract)" și "Autumn Variations", la care a lucrat cu Aaron Dessner, membru al trupei The National, ambele ajungând pe locul 1 în întreaga lume. Lansate în mai, respectiv septembrie, albumele au câștigat imediat aprecierea criticilor.

Tot în 2023, cântărețul a fost protagonistul documentarului "The Sum Of It All", un material emoționant ce parcurge călătoria artistului de la debutul său până în prezent. A devenit disponibil pe Disney+ începând cu 3 mai.

Bilete concert Ed Sheeran 2024 la București

  • Biletele pentru concertul Ed Sheeran de la București sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 299 și 599 lei. Pentru detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending