Urmărește-ne în Social Media

Twenty One Pilots - Shy Away

Twenty One Pilots a lansat pe 7 aprilie 2021 piesa "Shy Away", cu un videoclip care ni-i prezintă pe muzicieni din unghiuri care le amplifică dramatic travaliul artistic. Băieţii au revenit cu un nou concept, şi un nou album "Scaled and Icy", despre care au oferit primele detalii. Le aflaţi din articol.

După ce Twenty One Pilots nu a mai apucat să ajungă la Electric Castle în 2020 din cauza pandemiei putem doar să sperăm că îi vom vedea la festivalul din acest an. Muzicienii au lansat în ultimii ani single-uri de pe albumul concept "Trench", care a inclus o poveste despre o civilizaţie dintr-o lume distopică. Am avut şi o trilogie de clipuri: "Nico and the Niners", "Jumpsuit" şi "Levitate". Acum suntem în 2021 şi ne pregătim pentru sosirea albumului nou "Scaled and Icy", care va veni pe 21 mai prin casa de discuri Fueled by Ramen.

"Shy Away" este primul single de pe LP, melancolic şi ritmat, ca o melodie de ascultat la apus în prima zi a unui festival în pădure, ca Summer Well. În videoclip apar pe lângă componenţii trupei şi un dragon misterios pe fundal, dar şi figuri mascate care cântă la instrumente şi un tânăr care sună la un telefon cu plată. Noul clip este regizat de către Miles şi AJ. Duo-ul din Ohio, compus din Tyler Joseph şi Joshn Dun începuse teaserele pentru noul LP încă din ianuarie, postând apoi un selfie misterios pe Instagram.

Pe 21 mai, în ziua lansării albumului vom avea un live stream foarte imersiv transmis în toată lumea. Materialul discografic cu numărul 6 pentru grupul american a fost produs şi compus în bună parte de Tyler Joseph pe parcursul ultimului an la studioul sau de acasă, în izolare. Josh Dun s-a ocupat de percuţie şi a colaborat via cloud şi Zoom cu colegul său. Sesiunile de conlucrare virtuală au dat naştere acestui disc.

Iată tracklist-ul lui "Scaled and Icy":

  1. Good Day
  2. Choker
  3. Shy Away
  4. The Outside
  5. Saturday
  6. Never Take It
  7. Mulberry Street
  8. Formidable
  9. Bounce Man
  10. No Chances
  11. Redecorate

Această colecţie de melodii a fost descrisă drept "mai colorată" decât precedentele release-uri ale formaţiei, atât ca artwork cât şi ca sunet. Dragonul albastru omniprezent e inspirat de o figurină a solistului, la care se tot uitase pe parcursul înregistrării. Twenty One Pilots este prima trupă cu un record special: a lansat două albume formate din piese care au primit fiecare discuri de aur sau platină.

Comentarii

Albume noi

Twenty One Pilots a lansat albumul "Clancy" şi ne aduce înapoi în lumea Trench

La final de lună mai trupa americană Twenty One Pilots a lansat albumul "Clancy", ocazie cu care fanii s-au putut familiariza din nou cu lumea din universul Trench. Despre ce e vorba mai exact aflaţi în articol.

Publicat

pe

Coperta album Twenty One Pilots Clancy
Coperta album Twenty One Pilots Clancy │ FOTO: Twenty One Pilots

"Clancy" este al şaptelea album de studio al duo-ului muzical din Ohio şi a debutat pe 24 mai 2024. Include 47 de minute de muzică şi poartă numele personajului central din epopeea "Trench", album lansat în 2018. Este capitolul final al seriei de un deceniu de albume conceptuale ale Twenty One Pilots. 4 single-uri au precedat acest debut: "Overcompensate", "Next Semester", "Backslide" şi "The Craving".

Pe 24 mai, fix în ziua lansării albumului trupa a lansat nu mai puţin de 10 videoclipouri muzicale pe YouTube. Totul printr-un livestream, care a inclus şi câte un making of pentru fiecare. Singurul videoclip amânat a fost "Paladin Strait", care va sosi în iunie. Pe 29 mai a venit şi o versiune nouă de "Clancy", "Clancy - Digital Remains", care include versiuni bonus ale celor 4 single-uri.

Universul din Trench include control mental, dragoni şi episcopi diabolici. E practic povestea lui Joseph şi lupta sa pentru sănătate mentală. "Blurryface" a adus introducerea protgonistului acum câteva albume, cunoscut şi ca "Nico" în anumite piese. În 2018, pe "Trench" eroul fugea alături de Banditos, grup de rebeli, care evada din Dema, un oraş din Trench.

Twenty One Pilots este o formație americană fondată în 2009 în Columbus, Ohio, și este recunoscută pentru stilul său muzical distinct, care îmbină elemente de alternative rock, rap, electro-pop și indie pop. Trupă este compusă din Tyler Joseph, vocalistul principal, compozitor și multi-instrumentist, și Josh Dun, bateristul energic al formației. Au câștigat notorietate internațională odată cu lansarea celui de-al patrulea album de studio, "Blurryface" (2015), care a inclus hiturile "Stressed Out" și "Râde". Un alt single popular, "Heathens", a apărut pe coloana sonoră a filmului "Suicide Squad" (2016).

Discografia grupului cuprinde albumele: "Twenty One Pilots" (2009), debutul sub label propriu; "Regional at Best" (2011); "Vessel" (2013), primul lor album sub semnătura casei de discuri Fueled by Ramen; "Blurryface" (2015), care i-a propulsat în mainstream; "Trench" (2018), un album conceptual apreciat pentru complexitatea sa tematică; și "Scaled and Icy" (2021), cel mai recent album, lansat în timpul pandemiei de COVID-19. Formația este renumită pentru spectacolele lor live pline de energie și interacțiunea intensă cu publicul. Stilul lor distinctiv și versurile introspective le-au adus o bază de fani loială și diversificată.

Citește în continuare