Urmărește-ne în Social Media

Killswitch Engage - The Signal Fire

Câte formaţii celebre cunoaşteţi care au un fost solist în relaţii bune cu solistul actual? Killswitch Engage merge dincolo de animozităţile obişnuite, organizând un battle prietenesc între solistul actual şi cel trecut, în videoclipul piesei "The Signal Fire". Puteţi urmări clipul în articol.

În "The Signal Fire" cei doi solişti îşi reunesc vocile pe refren şi cântă pe rând strofele agresive ale acestui single. Fostul solist Killswitch Engage, Howard Jones este invitatul special al piesei şi clipului. Face o echipă de excepţie cu Jesse Leach, actualul solist. Acest single este extras de pe cel mai nou LP al trupei, "Atonement", care a debutat cu o săptămână în urmă prin Music for Nations.

Videoclipul este regizat de Ian McFarland şi este menit ca o demonstraţie de solidaritate şi unitate. Până la urmă o formaţie este ca o familie şi chiar şi foştii săi membri sunt primiţi cu braţele deschise, cel puţin în cazul Killswitch. Iată mesajul transmis de solistul Leach:

În aceste vremuri în care trăim, cred că acesta este un mesaj important - nu doar pentru noi ca o trupă şi pentru fanii noştri, dar pentru toată umanitatea. Este o chemare la compasiune şi înţelegere. Există putere în unitate.

Producţia acestui clip a fost o experienţă grozavă. Doar noi toţi băieţii petrecând timp împreună şi distrându-ne. Ian MacFarland a făcut o treabă excelentă capturând atmosfera şi energia reprezentaţiei noastre.

Colaborarea cu fostul solist apărea ca idee în aprilie 2018, atunci când Leach a postat o fotografie pe Instagram, în care apăreau şi Jones şi chitaristul Adam Dutkiewicz. Killswitch Engage îşi va promova noul album printr-un turneu european şi britanic, pe parcursul lunilor octombrie şi noiembrie. Luna trecută am ascultat single-ul "I Am Broken Too", extras de pe noul album şi menit pentru a conştientiza răspândirea depresiei şi problemelor mentale.

Noul disc are 11 piese şi vine cu o copertă complexă, creată de către artistul britanic Richey Beckett. Acesta a mai colaborat cu nume mari precum Metallica sau Mastodon.

Comentarii