Urmărește-ne în Social Media

Spike - Salcâmii

Spike a lansat un videoclip futurist pentru piesa ”Salcâmii”. Regizat chiar de artist, clipul ne prezintă peisaje de o frumusețe aparte.

"Știu că a durat ceva... dar am vrut să fac clipul ăsta pentru voi și pentru mine....", a declarat Spike.

"Salcâmii" este o melodie lansată în luna mai, ce a strâns, în format audio, peste 16 milioane de vizionări. Piesa conține un sample din piesa "Au înnebunit salcâmii" a lui Tudor Gheorghe.

Spike (Paul Mărăcine) și-a început cariera în 2002, când a colaborat cu trupa Cosa Nostra în urma unui demo trimis pentru un concurs. Tot un demo a fost și "Nimic personal", trimis de această dată către Roton. Piesa a fost acceptată și inclusă pe compilația "Loop Records". Albumul său de debut apare, astfel, în 2006, fiind lansat prin Roton (distribuit de Sincron).

În ultimii ani, Spike s-a axat pe o altă pasiune: regia. Printre videoclipurile realizate împreună cu Evil Twin Studio, putem enumera "Turbofin", "Tare Frate", "Déjà vu" (Grasu XXL), "Cucubau" (Guess Who), "Lumea Mea" (Spike & Guess Who), "Pic Pic" (Voltaj), "Didaia (TraLaLa)" (Grasu XXL, Maximilian &Spike), "Get Up and Dance" (ANTONIA și Achi).

PUBLICITATE
Comentarii

Concerte & turnee

Smiley, Carla's Dreams, Spike cântă la Grill Fest, o experiență de barbecue și muzică

Plaja Reyna din Constanța va găzdui Grill Fest, un eveniment care va reuni cei mai cunoscuți chefi, cele mai relevante branduri din industria cărnii și artiști de top din industria muzicală. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Carla's Dreams și Smiley
Carla's Dreams și Smiley │ FOTO: Alex Covaci / InfoMusic

Între 29 aprilie și 1 mai, Plaja Reyna va întâmpina zeci de mii de iubitori de barbecue, dar și de muzică, pentru că cei mai mari artiști români vor urca pe scena evenimentului și vor crea o atmosferă de neuitat.

Vor fi peste 20 de chefi barbecue care vor bucura publicul Grill Fest cu performance-uri speciale și acțiuni inedite, printre aceștia: Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, dar și Smokereală, D’ale Porcului și Frăția Ceaunelor.

"Am participat la evenimente similare Grill Fest în ultimii ani în Brazilia, experiențe apreciate de un public numeros și mi-am dorit să aduc în România un astfel de concept care integrează barbecue, muzică, cei mai relevanți artiști, cei mai cunoscuți chefi într-un festival. Mă bucur că prima ediție va avea loc la Constanța și așteptăm publicul care va fi la mare să vină să descopere experiența complexă propusă de Grill Fest", a declarat Eugen Capra, inițiator Grlll Fest și CEO Carnexpo.

Participanții la Grill Fest vor putea beneficia de activități sportive susținute de antrenori, sfaturi de nutriție de la specialiști în domeniu, concursuri pentru copii într-o zonă specială dedicată lor (kids area cu dulciuri, locuri de joacă și face make-up), dar și o zonă cu accesorii pentru grătar și produse specializate, standuri cu specialități barbecue din peste 50 de țări și peste 70 de tone de carne și zonă de lounge.

Program artistic Grill Fest 2023:

Sâmbătă,  29 aprilie

  • Spike
  • DJ Project

Duminică, 30 aprilie

  • Carla's Dreams
  • Manuel Riva
  • Partydul Kiss FM

Luni, 1 mai

  • Smiley
  • AlbWho
Citește în continuare

Concerte & turnee

SAGA Festival 2023 anunță programul pe zile; Robin Schulz, Elley Duhe și Vintage Culture se alătură lineup-ului

SAGA Festival se apropie cu pași repezi de cea de-a treia ediție, care va avea loc la Romaero între 23-25 iunie. Sunt așteptați peste 150.000 de festivalieri care se vor bucura de muzica a peste 100 de artiști, producția grandioasă, experiențele imersive și scenele spectaculoase. Te invităm să afli programul pe zile și muzicienii care au fost adăugați în lineup.

Publicat

pe

Joel Corry la Saga Festival pe 4 iunie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

SAGA Festival anunță programul pentru cele 3 zile și prezintă artiștii care s-au alăturat lineup-ului pe lângă cei deja anunțați. Pentru prima dată în România, Elley Duhé vine să bucure publicul cu hit-urile care au propulsat-o în topurile radio și TV mondiale, dar și pe magazinele digitale unde are peste 1.9 miliarde de streamuri: "Middle of the Night", "Happy Now" cu ZEDD sau "Bad Memories" cu Meduza, James Carter și Fast Boy.

Robin Schulz, DJ-ul câștigător a peste 450 de premii gold, platinum și diamond, cu peste 20 de milioane de discuri vândute și peste 10 miliarde de streamuri, revine la Romaero cu un show special din care nu vor lipsi piese ca "Sugar", "Waves" și "Sun Goes Down".

DJ-ul numărul 11 în lume și DJ-ul House numărul 1, conform Top 100 DJ Mag, Vintage Culture, vine din Brazilia pentru prima dată la București, iar fanii SAGA vor avea parte de un set spectaculos, creat special pentru fanii din România. DJ-ul și producătorul a colaborat cu artiști precum Maxi Jazz, Rufus Du Sol, John Summit, Meduza, The Martinez Brothers & Louie Vega, Diplo, Roland Clark, Aurora, Solardo, Claptone, James Hype și alții.

Tot din Brazilia, direct la SAGA Festival, în premieră în România, Mochakk va urca pe scena Spark pentru o seară memorabilă alături de fanii care și-au dorit să îl vadă.

Program SAGA Festival 2023:

Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:

Vineri, 23 iunie

  • Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple

Sâmbătă, 24 iunie

  • Elley Duhé, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați

Duminică, 25 iunie

  • Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.

Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.

Bilete SAGA Festival 2023:

  • Biletele sunt disponibile online și pot fi cumpărate la prețuri speciale: prețul unui bilet de o zi pornește de la 40 de euro, iar abonamentele de 3 zile mai pot fi achiziționate în rate, cu payment plan de 25 de euro depozit doar în luna aprilie. În plus, există și categoria de Under 21 la prețul de 55 de euro pentru festivalierii cu vârsta sub 21 de ani, dar și categoria de bilete VIP.
Citește în continuare

PROMO

Descoperă laptopul pentru creatori ASUS Zenbook Pro 14 OLED