Evanescence la Arenele Romane - Amy Lee and co au strălucit, pentru a cincea oară în România

Nu îmi pot imagina zi mai potrivită să asculţi Evanescence decât la mijlocul primei luni de toamnă. Altă dată 15 septembrie era sperietoarea şcolarilor, dar iată-ne mai mari, mai înţelepţi şi gata de concert. În deschidere au cântat cei de la Chaos Magic, o trupă de rock alternativ cu influenţe electronice şi vag simfonice. Amintesc puţin de Within Temptation, dar cu o abordare ceva mai puritană.

Grupul este proaspăt încă, format în 2015 şi se auto defineşte ca "simfonic power metal". Solista chiliană Caterina Nix este sufletul acestei formaţii, care a lanast un album nou chiar în acest an. E ceva potenţial de creştere aici şi am auzit câteva track-uri interesante.

Am schimbat apoi puţin registrul cu Veridia, o formaţie mult mai puternic influenţată de muzica electronică decât Evanescence sau Chaos Magic. De fapt înţeleg de ce i-a luat Evanescence în turneu, pentru că şi ultimul LP al grupului lui Amy Lee a avut multiple secţiuni electronice. Am fost surprins să văd în public lume care auzise de Veridia, îi cumpăra tricourile şi chiar îi simţea muzica.

Grupul de rock alternativ din Nashville, Tennesse are încă sound-ul proaspăt şi pur de formaţie tânără. Se joacă cu multe genuri muzicale, alunecând uneori spre EDM sau pop ca sound, dar revenind rapid pe făgaşul rock-ului alternativ. Veridia nu e fitecine, având piese chiar la vârful topului Billboard din SUA. Solista Deena Jakoub a animat excelent publicul şi a fost o prezenţă mare, cu o voce puternică, care uneori ducea spre tonalitatea lui Miley Cyrus puţin.

Un moment special a fost duetul dintre Veridia şi Amy Lee pe piesa "I'll Never Be Ready", o împletire a două voci măiastre care au sunat perfect.

Toate formaţiile au început concertul un pic mai devreme decât erau programate, inclusiv Evanescence. Am remarcat că s-au strâns cam 2000-3000 de oameni, mai puţini decât la Disturbed şi cam la fel ca la Garbage. Amy Lee and co au început setul cu "Imperfection", în uralele publicului. Am văzut foarte mulţi copii la concert, dar şi oameni cu păr alb şi fani masculini extrem de vocali ai trupei care trăiau emoţii deosebite.

Amy a vorbit mult cu publicul, ocazie cu care am aflat că videoclipul piesei "Bring Me to Life" a fost filmat în România şi a fost motivul pentru care artista şi-a făcut primul paşaport. O leagă deci ceva special de ţara noastră. Amy şi-a dovedit talentul cântând şi la pian clasic şi sintetizator pe câteva track-uri. Am primit un hit chiar de la a treia piesă, legendarul "Going Under" sunând binişor, deşi vocea solistei a fost potenţată de o colegă de trupă, chitaristă sau basistă cu rol de backing vocal.

În plus, cred că era şi un mic track vocal în spate, dacă ar fi să fiu cârcotaş. Toate telefoanele s-au ridicat în aer pentru a filma "Lithium", una dintre cele mai triste piese din rock-ul alternativ. Clapele pianului au picurat melancolie peste Arenele Romane şi toţi au simţit durerea, angoasa, golul în stomac. Amy Lee avea nevoie doar să se încălzească pe primele piese şi a început să înalţe vocea foarte sus şi să ţină vocalize care mi-au amintit de ce rămâne şi acum un reper pentru toată muzica rock, indiferent de sub-gen.

Am alunecat apoi spre "Call Me When You're Sober", genul de piesă pe care o auzi într-un film american în care detectivii investighează un bar dubios. Parcă vizualizam videoclipul cu inspiraţie vampirească apărut cu 13 ani în urmă. Am putut asculta şi "Oceans" cu o percuţie ceva mai complexă şi sintetizator care creştea dramatismul piesei de pe albumul special din 2011 numit "Evanescence". Părea finalul carierei, dar a adus un nou început...

"Imaginary" a ridicat părul pe mână tuturor, cu genul de voce care te bântuie pe coridoare întunecate şi îţi reproşează toate păcatele ascunse. E ceva foarte gothic la această piesă, poate pianul, poate felul în care Amy Lee îşi unduieşte vocea. Cert e că deja în acest punct al concertului toată lumea era cu bliţurile telefoanelor aprinse.

Şi apoi a început "Bring Me to Life", practic motivul pentru care venisem cu toţii la Arenele Romane. Aici nu doar că Amy Lee a strălucit, a fost perfect pe piesă, pe toate notele şi a ţinut două vocalize foarte lungi pentru a ne aminti că Evanescence nu a scris degeaba istorie şi că piesa nu are degeaba 660 de milioane de vizualizări pe YouTube. E poate cea mai bună melodie pentru o senzaţie de "pick me up" din lume.

Chitaristul s-a remarcat cu un solo în plus spre final, iar solista ne-a animat pe toţi, cu braţele în aer, pentru un boost de energie spre final de "Bring Me to Life". A revenit şi pianul clasic şi atmosfera sobră pentru o piesă extrem de tristă şi personală, "My Immortal". Evanescence abia revenise după bis şi pianul a răsunat profund peste Arene. Vocea publicului o acompania pe Amy, cântând versurile şi acoperind-o chiar. Adolescenţi deveniţi bărbaţi şi femei şi-au amintit de momentele când ascultau pe întuneric această piesă şi de angoase profund adolescentine care nu vor mai reveni.

Fiecare a trăit ceva special pe această piesă şi formase o amintire unică. Parcă şi telefoanele au filmat mai puţin, cu toată audienţa vrăjită de magia combinaţiei Amy + pian. Şi pentru că nu ne putea lăsa cu sufletele în lacrimi şi în genunchi, trupa a încheiat cu un medley plin de energie între "Haunted", "My Last Breath", "Cloud Nine" şi "Everybody's Fool".

Din păcate nu am auzit piesa mea preferată, "Hello", una din ACELE piese care va ajunge pe lista oricui de "cele mai triste 10 melodii din lume". Cred că grupul a vrut să echilibreze playlistul şi să nu ne provoace vreo depresie, alternând piesele triste cu cele mai vivace. Amy Lee a fost o veritabilă "Snow White Queen", aşa cum se numeşte şi ultima sa piesă din medley.

Artista s-a declarat deosebit de fericită că a revenit în ţara noastră şi am resimţit în ea modestia şi emoţia unei soliste care nu vrea să fie în industria muzicală, ci doar vrea să cânte. Cea mai clară declaraţie de gen a fost în videoclipul "Everybody's Fool". Amy şi Evanesnce nu fac muzică, nu trag la şaibă în fabrica industriei, ci livrează emoţie. Recunosc că a început greu concertul şi Amy nu a fost perfect sincronizată la "Going Under", dar până la final a atins trilul care îi defineşte unicitatea vocală.

O legendă vie şi care mai are încă multe de spus în rock alternativ. Şi nu aş subestima deloc chitaristul din dreapta scenei, dar şi toboşarul, care a avut un solo neaşteptat. Mă aşteptam cumva să aud mai multe sample-uri electronice după "Synthesis", nu că aş plânge după ele totuşi.

Iată setlistul complet:

1. Imperfection
2. What You Want
3. Going Under
4. The Other Side
5. All That I'm Living For
6. Lithium
7. Whisper
8. New Way to Bleed
9. Call Me When You're Sober
10. Made of Stone
11. Lost in Paradise
12. The Change
13. Disappear
14. Imaginary
15. Bring Me to Life
16. My Immortal
17. Haunted / My Last Breath / Cloud Nine / Everybody's Fool / Weight of the World / Snow White Queen