"You Need to Calm Down" este una dintre acele replici care apar uneori pe YouTube sau Reddit pentru a calma un "rant" virulent al unui hater. Taylor Swift cântă despre cei care sunt obsedaţi de persoana altuia şi îi comentează alegerile, viaţă şi opera pe Internet. În ultimii ani tot mai mulţi artişti au abordat virulenţa comentatorilor de pe web şi din reţelele de socializare.
Trupa Puscifer sugera pe piesa "The Remedy" că mulţi "se poartă ca şi cum nu au fost niciodată loviţi ca lumea peste gură". Taylor Swift o spune mai delicat, dar merge spre aceeaşi direcţie: netiquette nu este deloc aplicată în ziua de azi şi trebuie să fie consecinţe. Odată cu lansarea noului single, primul material solo din 2019, artista a anunţat şi numele viitorului său album.
Acesta se numeşte "Lover" şi va debuta pe 23 august. Tânăra a lansat în ultimele luni colaborarea cu Brendon Urie "ME!", care va ajunge pe viitorul disc. "You Need to Calm Down" este al doilea single de pe LP. Taylor a început să se implice activ în viaţa publică şi teme sociale. În această lună a trimis o scrisoare deschisă spre senatorul din statul de care aparţine, insistând pe apărarea drepturilor LGBTQ şi suportul egalităţii.
Melodia cea nouă va primi şi un videoclip oficial, care va debuta pe 17 iunie, adică lunea viitoare. Va fi prezentat în premieră în cadrul emisiunii "Good Morning America". Swift are un fel de abordare trademark cu lansarea de single-uri. De fiecare dată când prefaţează un album cu un single, are grijă să aleagă o piesă catchy, blockbuster şi oarecum controversată.
"1989" a avut "Shake It Off", iar "Red" a avut "We Are Never Ever Getting Back Together". Apoi vine de obicei un al doilea single mai personal şi targetat ceva mai bine: "Blank Space" şi "Begin Again" pentru acele două albume. Taylor a făcut senzaţie la Billboard Music Awards 2019 cu o reprezentaţie memorabilă şi a intrat într-o nouă etapă a carierei sale schimbând casa de discuri la final de 2018. Este acum reprezentată de Universal Music Group, care recent a fost subiect de ştiri când s-a aflat magnitudinea incendiului care i-a lovit arhiva în 2008.