Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Scoția vrea să interzică muzica de fundal din baruri și restaurante

Scoția este una dintre puținele țări care a creat un fond special pentru a sprijini spațiile de concerte și evenimente, dar asta nu a împiedicat-o să nu înăsprească alte restricții din domeniul divertismentului. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Eivor în concert în Control Club pe 20 octombrie 2018 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Potrivit BBC, oficialii guvernului scoțian au propus interzicerea muzicii în baruri, restaurante și în alte localuri de acest tip pentru a preveni o apropiere prea mare între persoane. În momentul în care sunetul de fundal este ridicat, tindem să ne aplecăm spre interlocutor pentru a ne face auziți.

Această propunere a sosit alături de alte reguli pentru baruri și restaurante în vederea stopării răspândirii virusului. Conform legii, nu ar trebui să existe "muzică de fundal și televizoarele ar trebui să fie date pe mute, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să se aplece ca să se audă". În plus, barurile și restaurantele din Scoția trebuie să permită servirea la masă, rezervarea în prealabil și să evite formarea cozilor. Poliția și echipele locale de sănătate de mediu vor interveni în respectarea acestor reglementări dacă este necesar.

Când a discutat despre schimbări, prim-ministrul Nicola Sturgeon a spus că ea și colegii săi au în vedere posibilitatea de a permite "niveluri acceptabile de decibeli" pentru televizoare și muzică, stabilite de experți.

"Viața socială a nimănui nu ar trebui să fie exact așa cum a fost înainte de COVID-19. Știm că pub-urile și restaurantele sunt spații cu risc mai mare pentru transmiterea virusului și vedem că acest lucru este reflectat în cifrele de acum", a adăugat Nicola Sturgeon.

Deși pandemia de coronavirus nu este o glumă, mai mulți proprietari de baruri consideră că interzicerea muzicii în întregime va provoca mai mult rău decât bine. Unul dintre aceștia este Nick Stewart, deținătorul clubului Sneaky Pete's din Edinburgh. Conform NME, Stewart este de părere că fără un sunet de fundal, potențialii clienți vor "căuta muzică în medii necontrolate, cum ar fi petrecerile din case". Cu ajutorul unor experți apreciați din Scoția și Marea Britanie, Nick Stewart încearcă să îi convingă pe oficialii scoțieni să reconsidere propunerea inițială.

Comentează

Trending