Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Un videoclip Arctic Monkeys a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube

Arctic Monkeys a intrat în clubul exclusivist al trupelor cu videoclipuri ce depășesc pragul de un miliard de vizionări pe YouTube. Formația a reușit această performanță cu un videoclip lansat în 2013.

Publicat

pe

Arctic Monkeys
Arctic Monkeys │ FOTO: Zackery Michael

Trupa britanică Arctic Monkeys are unul din cele 12 videoclipuri rock ajunse la pragul de un miliard de vizionări. Clipul care "a trecut de borna de un miliard" pe YouTube este "Do I Wanna Know?", lansat de formație în 2013.

La momentul publicării articolului, videoclipul are 1,001,808,930 de vizualizări, performanța fiind reușită în 7 ani. "Do I Wanna Know?" a fost cel de-al doilea single extras de pe aclamatul album "AM", ce a adus formației o nominalizare la un Mercury Prize, în categoria Best Album, discul urcând pe prima poziție în topul albumelor din UK, Australia, Belgia, Portugalia, Olanda și Noua Zeelenadă. "Do I Wanna Know?" a fost totodată piesa care a adus trupei Arctic Monkeys succesul comercial în America, fiind primul single al formației care a intrat în topul Billboard Hot 100.

Videoclipul cu peste un miliard de vizionări "Do I Wanna Know?" a fost regizat de David Wilson, animația fiind realizată de Blinkink. Piesa are și o nominalizare la Grammy, în categoria Best Rock Performance.

VIDEO: Arctic Monkeys - "Do I Wanna Know?"

Imagine Dragons și Guns N’ Roses se regăsesc și ele în clubul exclusivist al trupelor rock cu videoclipuri ce au depășit pragul de un miliard de vizionări. Imagine Dragons a ajuns la 1,16 miliarde de vizionări cu clipul "Radioactive", iar Guns N’ Roses la 1,37 de vizionări cu "November Rain".

La nivel internațional, luând în considerare toate genurile muzicale, clipul "Do I Wanna Know?" este unul din cele 25 de videoclipuri cu peste un miliard de vizualizări. Cel mai urmărit videoclip de pe YouTube rămâne "Despacito", care a ajuns la 6,8 miliarde de vizionări, urmat la o distanță considerabilă de Mark Ronson și Bruno Mars cu "Uptown Funk" (3,85 miliarde), PSY cu "Gangnam Style" (3,63 miliarde) și Justin Bieber cu "Sorry" (3,29 miliarde).

Trending