Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Noul album Firma se numește "Descântece"

Firma lansează cel de-al treilea album din carieră, "Descântece". Volumul 1 al acestui material va apărea pe piață în toamna anului 2014 și va fi promovat printr-un turneu ce va purta trupa prin cluburile din întreaga țară.

Publicat

pe

Rocca in concert FIRMA la Club Control
Rocca in concert FIRMA la Club Control │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

La începutul anilor 2000, trupa FIRMA deschidea drumurile rockului alternativ românesc, spărgând tiparele printr-o notă de originalitate și hotărârea de a se alinia la standardele internaționale. Vara lui 2014 readuce FIRMA în atenția publicului și a presei de specialitate, printr-o activitate artistică efervescentă, dovadă a unei energii creative inepuizabile.

La o lună după ce reveneau în lumina reflectoarelor printr-un show mult așteptat de fani, FIRMA anunță numele celui de-al treilea album:”DESCÂNTECE”. Volumul 1 al acestui material discografic urmează a fi lansat în toamna acestui an și promovat printr-un turneu ce va purta trupa prin cluburile din întreaga țară.

O parte dintre piesele ce vor fi incluse pe acest disc, respectiv „Copiii Cerului” și „Puterea”, au fost disponibile online pe soundcloud și youtube, spre deosebire de ”Două Suflete” sau ”Prizonieri de război” care au putut fi ascultate doar la concertul din club Control - „ComeBack Live Special"(5 iunie 2014, București).

Printr-o instrumentație ce combină influențele trip-hop și o linie de bas puternic hipnotizantă cu versurile seducătoare și deopotrivă meditative, "Două suflete" vine să nuanțeze direcția muzicală a noului album. Piesa "Două suflete" dezvăluie o maturitate a compoziției și a sound-ului următorului material discografic, combinând o întoarcere la background-ul specific albumului de debut, cu o infuzie de update-uri și experimente muzicale actuale.

Din 23 iulie, single-ul "Două suflete" poate fi ascultat și pe anumite posturi de radio. Piesa va fi disponibilă online odată cu lansarea videoclipului. Până atunci puteți asculta un fragment mai jos, înregistrat în cadrul concertului din Control.

FIRMA - LIVE @ Control Club

La Orbire", albumul de debut al trupei FIRMA, își făcea apariția în 2003, într-o perioada de pionerat a rockului alternativ românesc. Clipurile pieselor `La Orbire`, `Nimeni` și `Important` au lansat o provocare industriei muzicale de la acea vreme și au pus în evidență o perspectivă cinematografică specifică trupei FIRMA. Materialele lor video au ajuns în heavy-rotation pe posturile televiziunilor naționale ( ATOMIC TV, MTV, TVR), cu preluare pe VH1 și MTV Europe. În 2007, FIRMA a atras atenția publicului cu un nou LP, "Exit" - o producție MediaPro Music cu un sound ce repoziționa trupa într-o zonă muzicală pop-rock.

FIRMA a fost prima trupă românească invitată să participe și să performeze la gala MTV European Music Awards, în 2007 la München, fiind și prima trupă autohtonă nominalizată la o secțiune internațională - "New Sounds of Europe", după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria "Best Romanian Act" și "Best Rock Band" la MTV Romanian Music Awards în 2005.

Comentează

Trending