Ziua începuse cu auspicii negative, cei de la Myrkur nemaiputând să ajungă la show, deci fiind nevoiţi să îşi anuleze prezenţa. Petrecerea întunecată a fost deschisă de către Martyrium, urmaţi de Pokerface şi Dying Gorgeous Lies. Fix la ora 20:15 s-a făcut linişte şi loc pentru "echipa braziliană" de la Sepultura. Băieţii tratează metalul cum tratează echipa Braziliei fotbalul, adică vine să ia trofee peste tot.

Ultima oară când am văzut Sepultura în concert la Bucureşti era în anul 2003, tot la Arenele Romane. Pe atunci se lăsa cu pogo serios, mosheală ca la carte şi a fost nevoie de tunuri cu apă şi spray-uri lacrimogene pentru a despărţi rockerii şi punkerii. În 2017 lucrurile s-au schimbat, publicul s-a mai maturizat, dar semi-mosheala înjghebată adhoc l-a mulţumit pe vocalul Derrick Green.

Acesta a preluat cu brio îndatoririle de vocal Sepultura de 2 decenii deja, respectând totuşi realizările lui Max Cavalera în postura de lider, compozitor şi vocal al trupei. Brazilienii au intrat în pâine cu "I Am the Enemy", direct cu tobe hardcore şi solo-uri nervoase. A urmat "Phantom Self", piesa mea preferată de pe albumul cel nou "Machine Messiah", lansat de trupă cu câteva luni în urmă.

Ne-am întors apoi în 2011, cu "Kairos", urmat de "Sworn Oath" şi "Inner Self". Solistul Sepultura s-a declarat încântat de publicul român şi a afirmat că a venit atât de des la noi în ţară, încât simte că e o a doua casă pentru el. Pauzele dintre melodii ne-au adus multe declaraţii de dragoste pentru publicul şi ţara noastră. Dacă începutul show-ului a fost plin de energie, ei bine am trecut undeva în viteză a patra pe la "Resistant Parasites", cu refrenul repetat obsesiv de Derrick Green.

Sepultura@Metalhead Meeting 2017 │ FOTO: Florin Matincă / Metalhead

De aici au început numai hiturile thrash precum "Territory" şi "Refuse/Resist", acesta din urmă având un solo extra prelungit, astfel încât băieţii să pună de un pogo ca la carte. Numărul sud americanilor s-a încheiat cu colajul între "Arise" - "Ratamahatta" şi "Roots". Toate au fost condimentate cu tobe tribale şi sound-uri sud americane, iar Derrick a preluat şi rolul de toboşar extra la un moment dat.

Am avut şi un număr scurt de flamenco, pentru ca Andreas Kisser (chitarist) and co să ne arate că există şi un suflet sensibil sub riff-urile şi mesajele de schimbare a regimurilor opresive. Sepultura a îmbătrânit puţin dacă ne uităm la cantitatea de mişcare scenică versus anul 2003, dar la nivel muzical, membrii trupei au rămas aşi. A urmat o pauză, rockerii vechi din public au lăsat loc celor mai tineri şi pictaţi pe faţă, fanii maniaci Cradle of Filth.

Cradle of Filth@Metalhead Meeting 2017 │ FOTO: Florin Matincă / Metalhead

Şi cum lucrurile bune vin greu, Cradle a întârziat aproximativ 15 minute, dar au oferit o oră şi jumătate de show pe placul fanilor. Concertul lor a fost net peste experienţa mea din 2007 cu Cradle. Atunci eram la Stufstock, era o oră la care toată lumea doarme de mult şi tot ce se auzea pe plaja era gâjâitul lui Dani şi câteva acorduri nervoase.

De această dată totul s-a auzit excelent, cu menţiunea că Dani Filth e un showman foarte bun şi ştie să aţâţe publicul. La urma urmei a avut şi o pseudo carieră cinematografică într-un film horror destul de slab despre care nu vom vorbi aici. Fiorosul, dar cumva simpaticul britanic, ne-a vorbit despre faptul că suntem "ţara lui Dracula", că avem femei frumoase şi a spus chiar că nu ar strica să vadă nişte sâni.

Ne-a recomandat să bem mai mult, să facem haos şi ceva stage diving, insistând că publicul nu ţipă destul de tare pentru gusturile sale. E greu să ai plămânii lui Dani, ce e drept. Prima piesă cântată a fost "Heaven Torn Asunder", de pe apreciatul album "Dusk and Her Embrace". Am remarcat că Dani Filth face abuz de ţipetele sale trademark ascuţite chiar şi în părţile care de obicei ar fi "curate" în melodiile formaţiei.

Mai trebuie să recunosc şi că publicul de la Golden Circle a fost cam cuminte şi static, chiar şi la cele mai supărate piese. Eu sunt fan vechi Craddle, apreciind cel mai mult albume ca "Midian" sau "Cruelty and the Beast", dar am fost surprins de o descoperire. E vorba despre piesa "Blackest Magick în Practice", pe care mărturisesc spre ruşinea mea, că nu o ştiam.

Are un riff de chitară genial, cu influenţe gotice şi care conferă un sunet de baladă piesei, deşi rămâne o creaţie black grea de tot. Vine de pe ultimul album al trupei, "Hammer of the Witches". Pe măsură ce au trecut minutele, Dani Filth and co s-au mai relaxat, solistul şi-a dat jos armura cu ţepi şi a dedicat câteva piese celor de la Sepultura şi Myrkur, care de altfel sunt buni prieteni ai lor.

Au primit şi haterii o dedicaţie prin piesa "Gilded Cunt" şi am auzit faimoasa "Born în a Burial Gown", inevitabil cu un mesaj asociat doamnelor, domnişoarelor şi... fecioarelor. Cradle s-a reorientat în ultimii ani spre un sound mai apropiat de death metal şi thrash, prin chitări rapide şi solo-uri mult mai complexe decât la început de mileniu.

Premiul cel mare pentru fani şi motivul pentru care am venit la concert a fost bis-ul, cu splendidele "Nymphetamine", "Her Ghost in the Fog" şi "From the Cradle to Enslave", cele mai mai hituri ale blackerilor. Dani a ţopăit tot timpul, a coborât la nivelul publicului, a fost foarte activ şi a dialogat cu noi după fiecare piesă. Păcat că energia publicului nu a fost pe măsură.

Cradle of Filth@Metalhead Meeting 2017 │ FOTO: Florin Matincă / Metalhead

Am avut senzaţia şi că pianul din ultimele piese nu a fost tunat bine sau cel puţin nu tunat aşa cum ştiam din versiunea de studio, iar la "Her Ghost în the Fog" a fost şi ceva microfonie şi Dani a părut a repeta din versuri. L-am remarcat des fixându-şi earpiece-ul şi staţia asociată, pentru a se sincroniza mai bine. Simt nevoia să dau un shoutout şi toboşarului Cradle, Martin Marthus Škaroupka, care a făcut o treabă fantastică şi a fost hiperactiv pe felia sa, gâfâind la final de concert şi probabil pierzând vreo 2 kilograme.

2017 e un an deosebit pentru Cradle, care pregăteşte noul album "Cryptoriana - The Seductiveness of Decay". Acesta debutează în septembrie şi abordează o atmosferă victoriană gothic horror. Seara s-a încheiat cu Uli Jon Roth, cunoscut ca fost chitarist Scorpions, şi care ne-a încântat urechile cu balade, urmat de Cretura, trupă de simfonic extreme metal din Norvegia. Mai blânzi decât Cradle şi mai apropiaţi de latura gotică a metal-ului.

Concertele Sepultura şi Cradle de la Metalhead Meeting 2017 au reprezentat un succes şi artiştii nu îşi arată vârsta, deşi i-am văzut la peste un deceniu distanţă. Păcat că publicul nu a fost pe aceeaşi undă cu Cradle, cel puţin cei de la Golden Circle, deşi la "Nymphetamine" toată lumea era dezlănţuită.