Urmărește-ne în Social Media

rock

Liam Gallagher - All You're Dreaming Of

Liam Gallagher ne aduce spiritul sărbătorilor în căşti şi suflet prin noua sa piesă, "All You're Dreaming Of". Băiatul rău al muzicii brit pop se îmblânzeşte în faţa sărbătorii care vine pe final de an, la pachet cu Moş Crăciun, cadouri, zăpadă şi familii în jurul bradului. Artistul îşi transpune povestea într-un videoclip cu versuri pe care îl vizionaţi în articol.

Publicat

pe

Liam Gallagher ne prezintă în "All You're Dreaming Of" o piesă care are un sound de ani '80 şi '90, cu un efect old school de înregistrare imperfectă. Pare a se auzi de pe un vinil sau casetă veche, pornită de un bunic care îşi aşteaptă nepoţii în vizită de sărbători. Fostul solist Oasis vrea să transmită un mesaj de speranţă şi iubire după un an de coşmar pentru toată lumea. Această piesă de sărbători a fost compusă alături de colaboratorul său fidel Simon Aldred şi a fost produsă de către Andrew Wyatt.

Sunt două crescendo-uri în melodie care ne arată puterea vocii lui Liam, dar şi o secţiune orchestrală spre final care sună a imn tipic de Crăciun şi ne înduioşează. Băiatul cel rău al familiei Gallagher este la prima sa piesă festivă, dar pare a se pricepe. Este şi prima sa piesa solo din 2019 încoace. Toate veniturile generate de "All You're Dreaming Of" vor fi donate spre Action for Children. Această fundaţie oferă suport copiilor şi tinerilor vulnerabili în perioada sărbătorilor de iarnă.

Muzicianul a postat pe Twitter că simte că a creat o combinaţie de "Imagine" cu "Wonderful Life" prin clipul oficial al acestei piese. În decembrie Liam pregăteşte un concert special, unul virtual care se va desfăşura pe un ferrybot ce navighează pe răul Tamisa. Concertul va debuta sub numele de "Down by the River Thames" şi va fi transmis în exclusivitate prin MelodyVR pe 5 decembrie. Gallagher a anunţat recent şi o ediţie limitată de vinil box set a celui mai nou album al său, "Why Me? Why Not".

Acel LP a debutat în septembrie 2019, la doar 2 ani de la discul de debut în cariera solo pentru Liam, "As You Were". În ultimul an s-au înmulţit zvonurile despre o reuniune Oasis, mai ales că Noel şi Liam păreau a fi făcut pace o perioadă. În februarie Liam a pus chiar câteva condiţii pentru improbabilă reunire a trupei şi a criticat muzica psihedelică a fratelui său.

Solistul Oasis şi-a anulat concertul din România de la Fall In Love Festival în ultima clipă în septembrie 2019, nefiind mulţumit de condiţiile de siguranţă ale scenei.

Albume noi

Oasis lansează o ediție aniversară a albumului "Definitely Maybe"

Fanii Oasis au motive de bucurie. Trupa a anunțat o ediție specială "Definitely Maybe", ce marchează aniversarea a 30 de ani a albumului. Ce conține în plus, dar și când se lansează, găsești în articol.

Publicat

pe

Oasis în videoclipul piesei "Supersonic"
Oasis în videoclipul piesei "Supersonic" │ FOTO: captură YouTube / Oasis

Împlinirea a 30 de ani de la debutul albumului "Definitely Maybe" i-a făcut pe frații Gallagher să îngroape securea războiului și să anunțe lansarea unei ediții deluxe. Reeditarea va cuprinde piese și înregistrări nemaiauzite până acum, și urmează să fie lansată pe 30 august prin Big Brother Recordings.

Va fi disponibilă ca o ediție limitată 4LP, un 2CD deluxe, casetă și vinil colorat. Edițiile exclusive de vinil colorat sunt de două feluri: bleu - inspirat de versurile piesei "Up In The Sky" și roz - având ca sursă de inspirație "Digsy’s Dinner".

"Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)" conține piese din sesiunea de înregistrare originală de la Monnow Valley Studios, împreună cu piese înregistrate la Sawmills Studios din Cornwall - mixate pentru prima dată de Noel Gallagher și Callum Marinho. Albumul include și o versiune demo nelansată a "Sad Song". Lansată inițial ca o piesă bonus, această "nouă" variantă prezintă vocea lui Liam Gallagher.

În plus, reeditarea se mândrește cu lucrări de artă nou-nouțe realizate de designerul Brian Cannon și de fotograful Michael Spencer Jones, care au colaborat cu Oasis pentru originalul "Definitely Maybe".

Definitely Maybe" a ajuns pe primul loc în Marea Britanie și a devenit albumul de debut cu cele mai rapide vânzări la acea vreme. A fost certificat de opt ori cu platină în Marea Britanie și s-a vândut în peste 6,1 milioane de exemplare la nivel global.

Tracklist "Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)"

Volume 1

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Remastered)
  2. Shakermaker (Remastered)
  3. Live Forever (Remastered)
  4. Up In The Sky (Remastered)
  5. Columbia (Remastered)
  6. Supersonic (Remastered)
  7. Bring It On Down (Remastered)
  8. Cigarettes & Alcohol (Remastered)
  9. Digsy’s Dinner (Remastered)
  10. Slide Away (Remastered)
  11. Married With Children (Remastered)

Volume 2

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Monnow Valley Version)
  2. Shakermaker (Monnow Valley Version)
  3. Live Forever (Monnow Valley Version)
  4. Up In The Sky (Monnow Valley Version)
  5. Columbia (Monnow Valley Version)
  6. Bring It On Down (Monnow Valley Version)
  7. Cigarettes & Alcohol (Monnow Valley Version)
  8. Digsy’s Dinner (Monnow Valley Version)
  9. Rock ‘n’ Roll Star (Sawmills Outtake)
  10. Up In The Sky (Sawmills Outtake)
  11. Columbia (Sawmills Outtake)
  12. Bring It On Down (Sawmills Outtake)
  13. Cigarettes & Alcohol (Sawmills Outtake)
  14. Digsy’s Dinner (Sawmills Outtake)
  15. Slide Away (Sawmills Outtake)
  16. Sad Song (Mauldeth Road West Demo, Nov’ 92)
Citește în continuare

Trending