Cum ți-ai început ziua?
Spre surprinderea mea, am reușit astăzi de dimineață să fac exerciții. Am un workout din ăsta foarte intens, dar foarte scurt, și mă bucur că am reușit asta, pentru că mi-l propun de multă vreme. Drept urmare, tonusul meu este unul potrivit, pentru că endorfinele și-au făcut apariția.
Ce muzică se aude pe fundal atunci când simți nevoia să te relaxezi?
Cred că ține foarte mult de starea pe care o am. Dacă sunt mai melancolic, ceea ce se întâmplă destul de des, cu siguranță o să aleg ceva din zona aia și, de pildă, multă vreme am tocit albumele The National, pentru că au această încărcătură. Dacă simt nevoia de energie, o să caut ceva în zona respectivă. Cred că fac același lucru pe care-l face orice ascultător, consumator de muzică. Încerc să-mi suprapun coloana sonoră pe starea emoțională a momentului.
"Atunci când urc pe scenă cred că există un soi de continuare a unui vis"
Când a început drumul tău în muzică și în ce punct al călătoriei crezi că te afli acum?
Drumul în muzică a început propriu-zis la 17 ani, cu adevărat. Mi-a plăcut dintotdeauna să cânt, am și fotografii cu mine prin sufragerie cântând și dansând, însă abia la 17 ani am descoperit chitara și atunci am realizat că îmi place atât de mult, încât am început să mă gândesc serios la ideea asta de a cânta propriu-zis, așa că am rugat pe cineva să-mi arate câteva lucruri la chitară, ulterior am și cumpărat o chitară și cam de acolo traseul a tot ținut-o în direcția asta.
Referitor la punctul în care mă aflu acum, e greu de zis. De fiecare dată descoperim, sau descopăr lucruri noi, așa că mă las surprins. E mai puțin important în care parte a traseului mă aflu de fapt.
"Muzica nu-i nimic altceva decât o vibrație, sau o sumă de vibrații, și vibrațiile astea sunt peste tot"
Doru Trăscău, vocalist și chitarist al trupei The Mono Jacks
Ce se întâmplă atunci când urci pe scenă?
Atunci când urc pe scenă cred că există un soi de continuare a unui vis. Îmi aduc aminte, apropo de momentul în care am început să fac în mod conștient muzică, că vizualizam destul de des, mai ales seara, înainte de culcare, o scenă, lumini, oameni, mă vedeam cântând alături de alți oameni, și cumva, prezența pe scenă este o continuare a unui asemenea vis.
De unde vine muzica și unde se duce?
Habar nu am de unde vine muzica. Cred că vine de peste tot. Se duce exact acolo de unde vine, cred. Până la urmă, muzica nu-i nimic altceva decât o vibrație, sau o sumă de vibrații, și vibrațiile astea sunt peste tot. Ceea ce cred că reușim noi prin intermediul muzicii este să găsim o metodă prin care să ne acordăm, în așa fel încât vibrațiile alea să poată fi percepute de noi toți.
"N-am trăit niciodată cu un regret"
În 1977, nava spațială Voyager era lansată în spațiu în speranța că o să întâlnească în calea sa noi forme de viață inteligente. La bordul navei se găseau înregistrări fonografice care conțineau o selecție muzicală reprezentativă atunci pentru omenire. Pe faimoasele Voyager Golden Records, orice extraterestru curios ar putea asculta Bach, Mozart, Beethoven, Chuck Berry și chiar muzică populară azerbaijană. Ce muzică ai include acum într-o astfel de capsulă a timpului, dacă s-ar mai trimite în spațiu încă una?
Hmm, uite nu m-am gândit la povestea asta. Sunt convins că până la urmă e un exercițiu care ține de gusturile fiecăruia. Cu siguranță ar fi foarte mult din zona de muzică rock, pentru că-mi este cea mai apropiată. Nu cred că aș pune atât de multă muzică clasică. Nu pentru că am ceva cu muzica clasică, ci pentru că deja a fost făcut. Sigur aș pune Nirvana – ”Nevermind”, este un album care pentru mine a însemnat foarte mult și probabil este și unul dintre discurile care m-a făcut să mă îndrăgostesc de muzică atât de tare, încât să-mi doresc să fac și eu muzică, la rândul meu. Deci da, aș pune Nirvana – ”Nevermind”.
"Complicațiile și lipsa timpului fac parte din tabloul complet"
Ce ai aduce înapoi din trecut?
N-am trăit niciodată cu un regret, sau cu mai multe, sau n-am avut tendința asta de a privi în urmă și să mă gândesc că lucrurile ar fi putut fi altfel și mi-aș dori să am această mașină a timpului, care să le schimbe. Cred că așa cum se întâmplă acum, așa cum s-a întâmplat și până acum, tot ceea ce experimentăm urmează cumva un parcurs firesc. Drept urmare, n-am vreo dorință ascunsă de a mă duce undeva înapoi în timp să iau ceva cu mine, sau să schimb într-un fel.
Ai prefera să ai mai mult timp sau mai puține complicații?
Nici una, nici alta. E drept că nimeni nu iubește belelele și complicațiile nu sunt neapărat ceea ce îți pui în minte dimineața, când te trezești, însă și dacă ai complicații și dacă nu ai timp, până la urmă sunt nimic altceva decât măsura felului în care viața ta funcționează atunci când ele nu există. Ceea ce vreau să spun este că să poți simți un desert, e nevoie să fi mâncat înainte și ceva sărat. Dacă ai mânca numai dulciuri toată viața ta, n-ai cum să simți cum e asta cu desertul. Drept urmare, complicațiile și lipsa timpului fac parte din tabloul complet.
"Țin foarte mult la conversația pe care o port cu mine"
Care a fost momentul tău de maximă inspirație?
Sper să nu fi venit încă momentul meu de maximă inspirație. Mi-e greu să mă gândesc la asta.
Feedback-ul cui este cel mai important pentru tine?
Feedback-ul meu este cel mai important pentru mine, pentru că multă vreme n-am înțeles lucrul ăsta. În momentul în care am înțeles că e important ca eu să fiu împăcat cu mine și cu feedback-ul pe care mi-l acord, toate lucrurile au căpătat o altă dimensiune, drept urmare țin foarte mult la conversația pe care o port cu mine.
Îți poate fi publicul călăuză atunci când te simți debusolat?
Cred că da. Măria Sa, publicul, e întotdeauna la loc de cinste și cu siguranță că poate să mă ghideze într-un fel. Unul dintre lucrurile care mă bucură cel mai tare este faptul că sunt zile când niște oameni curajoși, oameni care ascultă muzica pe care noi o facem, ne scriu câte un mesaj și își dau voie să-și exprime emoțiile, își dau voie să ne facă câte un compliment, și asta înseamnă foarte mult pentru noi, pentru că cei mai mulți dintre ei sunt realmente curajoși. Sunt puțini oameni cei care au curajul să vină și să vorbească deschis și să spună ce simt vizavi de muzica noastră sau de lucrurile pe care le facem.
"...într-un proces de creație, senzația pe care o am este, fără doar și poate, ca o inundație din asta de stări de bine"
În ce momente simți că ți-e cel mai ușor să-ți exprimi o emoție?
O, cu siguranță ori de câte ori cânt. Cred că muzica este o mare parte a mea, o extensie, cu siguranță, a personalității și fără doar și poate mă completez și mă exprim, mă povestesc mai bine cu ajutorul muzicii.
Ce-ți oferă muzica și nimic altceva sau altcineva nu-ți poate oferi?
Muzica îmi oferă, totuși, în egală măsură, îmi și ia totul, pentru că atunci când reușesc să mă exprim, atunci când suntem, de pildă, într-un proces de creație, senzația pe care o am este, fără doar și poate, ca o inundație din asta de stări de bine, însă sunt dăți în care statul pe drumuri, departe de casă, departe de oameni dragi, consumă, și în contextul ăsta, muzica poate să și ia, poate să și aducă. Este mai degrabă, dacă vrei, legată de întrebarea de mai devreme cu ce se întâmplă atunci când nu ai timp sau când lucrurile nu sunt așa cum ți-ai dori. Muzica are și ea talentul de a oferi treaba asta. Ne oferă satisfacție, dar ne ține câteodată departe de alte lucruri de care am vrea să fim mai apropiați.
