"X" include 9 piese, o parte dintre ele fiind înregistrate în perioada de izolare. Ca și până acum, Balaurul s-a ocupat de producția acestui disc. Partea de mix și master i-a revenit lui Peter Rutcho (Parkway Drive, Deez Nuts, Revocation)."Rădăcini de dor", "Lumea s-a stins", "Rupi tăcerea!" și "Dragoste falsă" vor figura pe noul material al formației.
Albumul "X" va fi prezentat în zilele de 3 și 4 iunie 2022 în clubul Quantic (outdoor) din București. Cele două concerte vor avea setlisturi foarte diferite.
Coiotu': "Suntem extrem de mândri că am ajuns la albumul cu numărul zece"
"A sosit momentul să vă oferim un nou album de studio. Ne-a plăcut mereu să înregistrăm muzică nouă, să aducem 'sânge proaspăt' în setlisturile concertelor. Pentru că nu știm exact care o să fie situația în vara lui 2022, am ales o cale sigură: două concerte în Quantic. Vom cânta două seturi diferite. Dacă o persoană alege să vadă ambele concerte, o să se bucure de patru ore de piese Trooper. Suntem extrem de mândri că am ajuns la albumul cu numărul zece. Nu ne-am gândit nicio clipă în 1995 că vom ajunge să scriem o poveste atât de lungă și de frumoasă. Nu ne-am gândit că vom ajunge să avem mii de prieteni, care să fie alături de noi la fiecare pas. Pe ei ne bazăm și în 3 și 4 iunie! Sper să îi vedem acolo în fața scenei, pregătiți pentru o sărbătoare mare de tot!, a declarat Coiotu'.
AUDIO: Trooper - "X" (Albumul integral)
În cei 27 de ani de activitate, Trooper a lansat zece albume de studio, a cântat pentru mai mult de 850.000 de oameni în peste 880 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc. Piese ca "Destin", "Strigăt", "Amintiri", "Tari ca munții", "Trec anii" sau "În ziua a opta" au devenit adevărate imnuri pentru generații întregi de ascultători.
Bikers for Humanity revine în iunie 2026; Vezi programul pe zile
Phoenix, Trooper, Cargo, Timpuri Noi, om la lună, Alexandra Căpitănescu și mulți alți artiști urcă pe scena Bikers For Humanity în perioada 18 - 21 iunie, ediția din 2026 marcând un deceniu de solidaritate. Programul concertelor a fost dezvăluit de organizatori, fiecare din cele patru zile având nume sonore în lineup.
Alexandra Căpitănescu live în Londra │ FOTO: Captură YouTube
Mai mult decât un simplu concert, festivalul Bikers for Humanity este o platformă amplă de strângere de fonduri. În acest an, obiectivul este construirea unui centru de terapie pentru copiii cu autism din satul Farcaș, județul Vrancea, la propunerea Asociației "Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor" Pavilionul "Bikers For Humanity" va deveni un spațiu dedicat activităților de consiliere și recuperare pentru copiii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și familiile acestora.
În ce privește lineup-ul ediției din 2026, în perioada 18 - 21 iunie, pe scena Bikers for Humanity vor urca nume mari ale rock-ului românesc: Cargo, Compact, Celelalte Cuvinte, Dirty Shirt, Bosquito, Trooper, Phoenix, Timpuri Noi, Bucovina, Alexandra Căpitănescu, Om la lună și mulți alții. Evenimentul se desfășoară în locația consacrată Summer Camp Brezoi.
În timpul zilei, experiența se extinde atât în locația evenimentului (Live Music Summer camp Brezoi) cât și la Centrul Cultural Bikers for Humanity din Brezoi, unde vor avea loc activități dedicate copiilor și părinților: ateliere de muzică și pictură și întâlniri cu artiștii.
Bilete Bikers for Humanity Rock Fest 2026
Abonament - 500 lei
Bilet de o zi (18 iunie / 19 iunie / 20 iunie / 21 iunie) - 150 lei
Camping cort - 50 lei
Camping rulote - 50 lei
*Copiii cu vârsta sub 13 ani au acces gratuit. *Persoanele cu dizabilități certificate au acces gratuit cu însoțitor sau fără, în baza unui certificat VALID și a cărții de identitate. Însoțitorul persoanei cu dizabilități este obligat să prezinte documentele emise de instituția statului care atestă că are această calitate.
Program Bikers for Humanity Rock Festi 2026
Fanii vor avea parte de un maraton sonor diversificat, organizat după cum urmează:
Kimaro Festival revine în Piața Constituției în iunie 2026 - program muzical
Trei zile de muzică, distracție și voie bună - asta promite noua ediție Kimaro Festival, organizată peste doar câteva săptămâni în centrul capitalei. Detalii despre artiștii care vor urca pe scenă, dar și despre pass-urile de acces găsești în articol.
Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers │ FOTO: InfoMusic
Kimaro Festival revine cu o nouă ediție, programată pentru 12-14 iunie în Piața Constituției din București. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români au acceptat invitația de a urca pe scenă și de a susține concerte de neuitat.
Accesul este gratuit
IMPORTANT! Accesul la eveniment se va face DOAR cu pass pe care îl poți descărca gratuit online. Tot aici, vei găsi puse la vânzare abonamente VIP la prețul de 199 lei ce includ: acces prioritar în locație, platformă dedicată cu cea mai bună vizibilitate a scenei, un pahar de vin la alegere (alb, rosé sau roșu) și un bar dedicat
Acces minori:
Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet separat. În cazul în care copilul are peste 7 ani, este necesar să fie descărcat un pass gratuit și pentru acesta.
Program Kimaro Festival 2026
Vineri, 12 iunie
Mario
Theo Rose
Robin and the Backstabbers
Sâmbătă, 13 iunie
Alex Velea
Ștefan Bănică
Lupii lui Calancea
Duminică, 14 iunie
Smiley
Bere Gratis
Trooper
Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Kimaro Festival 2026
Mario aka Mario Fresh și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum "Solo", "Brațe străine", featuring Andra, "Caliente" și "Săracă inima mea". Una dintre cele mai remarcabilte reușite de până acum a venit în 2022, când piesa "Necesar" în colaborare cu Renvtø a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a urcat pe primul loc în topurile românești timp de mai multe luni. Melodia s-a bucurat de succes și în străinătate, ocupând poziții fruntașe în topurile din mai multe țări.
Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.
Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.
Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.
Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.
De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.
Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști români. A deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România. Numeroase albume de studio, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții ce vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Bănică reprezintă un adevarat brand în showbiz-ul românesc.
Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Muzicienii au colaborat cu Surorile Osoianu și Guz au susținut spectacole ample la Sala Palatului și în Chișinău și recent au prezentat "VOIEVOD", o rock-opera coregrafică, ce a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.
Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017). Pasiunea lui pentru muzică a fost consolidată de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Recent, artistul a lucrat alături de Alex Velea și Connect-R la un album de studio.
Încă de la înființare, Bere Gratis s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă printr-un sound melodic, versuri sensibile și un stil care combină rock-ul alternativ cu accente pop și romantice. De-a lungul anilor, formația a lansat o serie de albume devenite repere pentru publicul din România, printre care "Vino mai aproape", "Post Restant", "Revoluție de catifea", "Pe marele ecran" sau "Tonomatul de vise". Piese precum "Vino mai aproape", "Poveste de oraș", "Ultrafete" sau "La tine aș vrea să vin" au fost intens difuzate la radio și au devenit imnurile mai multor generații de ascultători.
Trooper este printre cele mai de succes trupe din România, având o carieră de 30 de ani fără pauze. Formația a influențat generații întregi de muzicieni și fani, a împărțit scena cu Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Deep Purple, Europe, Prodigy, Manowar, WASP, Sepultura, iar fiecare album lansat conține piese care au devenit adevărate imnuri pentru iubitorii de rock.
Concertul Trooper Regeneza se mută la Palatul Național al Copiilor și va mai avea o reprezentație
Concertul Trooper Regeneza, programat inițial la Sala Palatului, va avea loc la Palatul Național al Copiilor din București. Evenimentul de pe 28 februarie este sold out, astfel încât formația anunță un nou concert pe 1 martie.
Regeneza, concertul Trooper de la Sala Palatului, se mută la Palatul Național al Copiilor și va avea două reprezentații. Data inițială de 28 februarie rămâne valabilă pentru noua sală de spectacole, însă este sold-out. Pe 1 martie va avea loc cel de-al doilea eveniment, tot la Palatul Național al Copiilor. Biletele pentru acesta sunt deja în vânzare.
Spectacolul promite o seară specială pentru fanii rockului românesc. Trooper va susține un set inedit, ce va include atât piese populare, îndrăgite de public, cât și cântece mai rar cântate live, readuse pe scenă special pentru acest concert.
În deschiderea serii va urca pe scenă un artist desăvârșit - Blaze Bayley,fostul vocalist Iron Maiden, care va susține un concert cu proiectul său solo, oferind publicului o experiență intensă și autentică de heavy metal.
Ce se întâmplă cu biletele cumpărate pentru Regeneza de la Sala Palatului
Toate biletele achiziționate rămân valabile pentru noua locație, fără a fi necesară nicio altă acțiune din partea spectatorilor. Organizatorii își cer scuze pentru eventualele inconveniente și mulțumesc publicului pentru înțelegere și susținere.
Prețurile biletelor la Regeneza de pe 1 martie, la Palatul Național al Copiilor:
Categoria 1 - 187 lei
Categoria 2 - 154 lei
Categoria 3 - 109 lei
Categoria 4 - 88 lei
Regeneza va fi o experiență completă, o reîntâlnire cu istoria, energia și spiritul rockului – într-un spațiu care permite o experiență live și mai apropiată de public.
În cei 30 de ani de carieră, Trooper a lansat 12 albume de studio, a cântat pentru mai mult de 1.000.000 de oameni, în peste 1.000 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.
Blaze Bayley este cunoscut publicului larg ca fiind solistul trupei Iron Maiden în perioada 1994–1999. Primul concert al legendarei trupe de heavy metal Iron Maiden în România l-a avut drept solist pe Bayley. Blaze a înregistrat două albume de studio alături de celebra trupă britanică: "The X Factor" și "Virtual XI". După plecarea din Iron Maiden, Blaze și-a lansat o solidă carieră solo, concretizată în 11 albume și sute de concerte în toată lumea.