Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

X Factor 2021 a ajuns la etapa de Bootcamp; află cum a decurs prima rundă

Pe 12 noiembrie, a început cea de-a doua etapă a emisiunii X Factor 2021 - Bootcamp. În cadrul acesteia, juratul fiecărei grupe va decide dacă cel care se află pe scenă merită sau nu un scaun. Găsești detalii în articol.

Publicat

pe

Concurentele salvate de Florin Ristei în Bootcamp
Concurentele salvate de Florin Ristei în Bootcamp │ FOTO: Antena 1

Seara de vineri, 12 noiembrie, le-a adus pe scenă pe fetele din echipa lui Florin Ristei. Acesta antrenează concurentele cu vârsta sub 24 de ani. Grupul lui Florin este alcătuit din 11 concurente care au primit 4 voturi de DA în audiții și de o concurentă care a fost aleasă de pe lista scurtă a juratului.

Cele 12 tinere s-au luptat pentru a ocupa unul dintre cele trei scaune care le asigură poziția în etapa următoare. În această seară, doar părerea lui Florin a fost decisivă, comentariile celorlalți jurați fiind doar consultative.

Citește rezumatul ediției X Factor din 12 noiembrie:

Ilona Nicula

Ilona a declarat că în audiții i-a fost foarte frică de Florin și nu s-a așteptat la o reacție atât de pozitivă din partea juraților. Deși este una dintre cele mici concurente din competiție, vârsta nu i se pare un impediment, iar Ilona a demonstrat acest lucru încă o dată pe scena de la X Factor.

Ilona a interpretat piesa "Hit The Road Jack" și a umplut sala cu energia sa. Delia a apreciat îndrăzneala cu care s-a jucat pe piesă, iar Loredana a declarat că i-ar oferi un loc pe scaun:

"La 14 ani, chiar ai un simț muzical foarte dezvoltat. Ai intrat foarte bine pe groove. Dacă aș fi în locul lui Florin, te-aș așeza pe un scaun".

Florin i-a oferit un loc pe scaun.

Abeba Suardi

Chiar dacă auzise că Florin este cel mai sever jurat, Abeba a declarat că s-a simțit foarte bine în preajma lui. Concurenta de 19 ani a fost aleasă de pe lista scurtă de așteptare de către jurat. Pentru momentul din Bootcamp, Abeba a interpretat piesa "Crazy".

"Ești un pic prea emotivă și prea neîncrezătoare în tine și lucrul ăsta dăunează pe scenă. Ai voce bună, dar nu știi să o potențezi maxim. Drumul la X Factor se încheie aici", a spus Florin Ristei.

Yarina Cozma

Yarina a urcat pe scenă plină de emoții, dar a reușit să le transpună în piesa interpretată. A cucerit jurații cu momentul său și a primit un loc pe scaun. Deși ea și Florin au avut dificultăți în a alege o melodie potrivită pentru Bootcamp, în cele din urmă au stabilit că "The Impossible Dream" este lozul câștigător.

"Bravo, Yarina, bravo! Neașteptată transformare de la ce ai cântat în audiții, cu ce ai venit acum. M-ai impresionat și chiar m-ai luat în filmul tău. Felicitări!", a spus Loredana.

Betty Iordăchescu

Concentrată pe momentul său, plină de încredere și ambițioasă, Betty a interpretat piesa "Family Portrait" (Pink). Concurenta a reușit să îi cucerească pe jurați cu atitudinea și emoția transmise. Betty a ocupat un loc pe scaun.

"Felicitari! A fost foarte fresh tot ce s-a întâmplat! Te felicit! Meriți un scaun, îți spun din tot sufletul!, a spus Delia.

Sofia Cagno

Sofia s-a declarat foarte emoționată de această etapă a show-ului. Această atitudine a fost observată și de cei patru jurați, Florin Ristei menționând că Sofia este foarte introvertită și sensibilă. Concurenta a cântat piesa lui Sam Smith, "Lay Me Down" și a ocupat locul Ilonei.

"Wow! Ești un fel de Katy Perry. Ești extrem de specială", a declarat Ștefan Bănică.

Mirela Bogasieru

Înainte de a urca pe scenă, Mirela a menționat din nou dragostea sa pentru muzică. În ciuda faptului că nu are studii muzicale și că a primit comentarii negative din cauza religiei, Mirela se simte în largul ei pe scenă, când interpretează cu emoție și drag. În etapa de Bootcamp a emisiunii X Factor, concurenta a ales să cânte o piesă manifest. Este vorba despre "what if i took it off for you?".

Cu toate că jurații au apreciat momentul concurentei, Mirela NU a primit un loc pe scaunul emisiunii.

Ana Maria Mustia

Ana Maria Mustia a reușit să aibă un moment plin de energie în Bootcamp-ul de la X Factor. Concurenta a interpretat melodia "Tones and I" și a umplut scena. A interacționat cu trupa și cu cele trei concurente de pe scaune.

În ciuda atmosferei create, interpretarea tinerei a fost umbrită de declarațiile lui Florin Ristei. Acesta a ținut să menționeze că Ana Maria nu l-a ascultat în timpul repetițiilor.

"Atunci când ești într-o echipă și ai un mentor, bun, rău, trebuie să îl asculți în ce zice. La repetiții ea nu s-a mișcat absolut deloc".

Ana Maria NU a trecut în etapa următoare a emisiunii.

Delia Andrei

Delia a urcat pe scena X Factor puțin răcită, însă lucrul acesta nu a împiedicat-o să aibă un moment memorabil. Concurenta a ales să interpreteze piesa lui Miley Cyrus, "Angels Like You". Prestația Deliei l-a convins pe Florin să o așeze pe scaun în locul Sofiei.

Decizia juratului i-a luat prin surprindere pe colegii săi, dar și pe concurenți.

Bryana Holingher

Bryana a încins spiritele în prima rundă de Bootcamp. Concurenta de doar 14 ani i-a impresionat pe jurați cu piesa "Stand Up", astfel că un loc pe scaun era obligatoriu.

"Nebunie a fost, ești perfectă! Tehnic vorbind, vocea ta este impecabilă. Incredibil! Să-i dăm trei scaune", a declarat Delia.

Florin Ristei a trebuit să ia în final o decizie care a nemulțumit concurentele care ocupau deja un scaun, dar regulile jocului nu pot fi încălcate. Astfel, Bryana i-a luat locul Yarinei.

Raluca Oaida

Raluca Oaida a interpretat melodia "Rise Up", a artistei Andra Day. Concurenta a avut câteva probleme tehnice, însă a reușit să ducă piesa la final. Jurații au apreciat interpretarea, dar nu au trecut cu vederea micile probleme pe care le-a întâmpinat Raluca.

"Ai reușit să ne încarci cu emoție. Ai fost pe stare. Îmi place culoarea vocii tale", a declarat Loredana.

Raluca a primit un loc pe scaun, în locul Deliei.

Ainhoa Sanchez Millan

Ainhoa a cucerit pe toată lumea cu vocea, carisma și atitudinea. Concurenta originară din Spania a interpretat piesa "Don’t You Worry ’Bout a Thing". A reușit să aibă un moment spectaculos, să strălucească pe scenă și să primească un loc pe scaun în locul Ralucăi.

"Mi-a plăcut performanța! E piesă grea, am slăbiciune pentru vocile bune, am slăbiciune pentru piesele bune. M-ai cucerit, ai un scaun!", a spus Florin.

Daria Peltea

Daria a încheiat prima seară de Bootcamp cu un moment plin de energie. Concurenta s-a aruncat la o piesă extrem de dificilă - "Emotions" (Mariah Carey). Atitudinea pozitivă, dansul, și tehnica vocală i-au impresionat pe cei patru jurați.

"Bravo, fată!. Aici avem voce, avem carismă, avem zâmbet", a spus Ștefan Bănică.

Florin a apreciat "pachetul" complet al Dariei și i-a oferit un loc pe scaun. Concurenta a înlocuit-o pe Ainhoa.

Comentează

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe cel de-al 16-lea sezon iUmor

Cosmin Natanticu va porni în căutarea celui mai amuzant concurent al celui de-al 16 sezon iUmor, alături de Delia, Bordea și Cheloo, în vreme ce Emi și Cuza vor fi alături de participanți în culisele show-ului.

Publicat

pe

Emi și Cuza, prezentatorii iUmor
Emi și Cuza, prezentatorii iUmor │ FOTO: Antena 1

Cel de-al 16-lea sezon iUmor - O nebunie de comedie va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și va aduce în fața celor patru jurați și a telespectatorilor numere de umor din toate colțurile lumii, dar și numeroase surprize, printre care bonusuri atractive și alegerea unui Președinte iUmor.

"După 15 sezoane de iUmor, nu credeam că mă mai poate surprinde ceva, am crezut că se întâmplase cam tot ce se putea întâmpla pe scenă, dar se anunță un sezon surprinzător, cu participanți diverși, din toate ramurile artistice și cu multe momente spumoase. Doar până acum am cunoscut concurenți care au făcut parodii muzicale, oameni care fac show-uri de gimnastică, dar cu un twist funny, avem stand-uperii clasici, avem și povestitori, magicieni, avem un show complet, cu alte cuvinte. Iar filmările sunt în plină desfăşurare!", a spus Emi.

Cuza a adăugat:

"Misiunea mea și a lui Emi, în calitate de prezentatori, va fi una mult mai intensă în acest nou sezon, pentru că vom fi paznicii urnei de vot, iar noi vom fi responsabili cu buna desfășurare a voturilor, ca nu cumva să se fraudeze alegerile iUmor. Avem platou nou, locație nouă, vibe-ul este unul foarte mișto și se conturează o familie frumoasă, aici, la iUmor".

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 18 februarie, de la 21:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Opt perechi de celebrități participă la cel de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva!"

"Te cunosc de undeva!" le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea 20 şi foarte multe surprize. Opt echipe au acceptat provocarea spectaculosului show al transformărilor şi vor putea fi urmărite în curând pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Publicat

pe

Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20
Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20 │ FOTO: Antena 1

Numeroase surprize, provocări majore și transformări memorabile sunt doar câteva dintre ingredientele celui de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva", ce va avea premiera pe 17 februarie, de la ora 20:00. Transforming show-ul promite un sezon cât o petrecere imensă, care adună laolaltă toată muzica lumii, pe cea mai mare scenă.

Ei sunt concurenţii "Te cunosc de undeva!" sezonul 20

  • Ilona Brezoianu şi Florin Ristei
  • Emi şi Cuza
  • Connect-R şi SHIFT
  • Jo şi Liviu Teodorescu
  • Eliza Natanticu şi Zarug
  • Barbara Isasi şi Bella Santiago
  • Alexia Țalavutis şi Dima Trofim
  • Paula Chirilă şi Romică Țociu

"Pornim în sezonul 20 cu gânduri de pace, însă este liniştea dinaintea furtunii, pentru că vrem să câştigăm! Dacă sezonul trecut am luat locul 3, sezonul acesta ţintim cel puţin locul doi!", dezvăluie Connect-R, care mai spune că cel mai teamă, în acest sezon, îi este de colegi: "Sunt foarte buni toţi! Se anunţă un sezon foarte greu pentru noi, dar foarte bun pentru telespectatori!"

Partenerul lui de transformări, SHIFT, e hotărât însă să nu uite nici de distracţie: "

"Sunt mai relaxat acum, mă simt bine şi îmi doresc sincer să mă distrez mult mai tare! Data trecută am luat lucrurile prea în serios, am început să mă distrez abia spre finalul sezonului!"

Cu mult calm ies la joc Alexia şi Dima, matinalii de la Antena Stars în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!":

"Ne place să ne facem treaba cât mai bine, suntem perfecţionişti, iar treaba asta ne cam încurcă puţin. Ne-am propus să fim calmi, nu ştim cât de mult o să reuşim, important este ca cei de acasă să primească energia noastră bună, energie la 2.20, aşa cum este sezonul acesta <<Te cunosc de undeva!>>. Experienţa acestui show este cea mai tare pe care am trăit-o până acum, sunt pregătită pentru un nou sezon şi, mai ales, sunt pregătită pentru noile provocări pe care ni le-a pregătit ruleta!", a dezvăluit Alexia Ţalavutis.

Surprizele se ţin lanţ în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!", astfel că telespectatorii vor putea descoperi şi o echipă total neaşteptată, formată din Eliza Natanticu şi Zarug:

"Cu siguranţă cei de acasă nu se aşteptau la un asemenea duet, cum şi noi doi am avut plăcuta surpriză să descoperim o chimie fantastică între noi! Mă simt ca şi cum îl cunosc de 100 de ani, iar asta îmi dă exact starea de relaxare de care am nevoie. Zarug e partenerul perfect, mă face să râd mereu, e un super coleg, nu puteam să am alături pe cineva mai bun! Sigur o să câştigăm experienţă împreună şi o să ne bucurăm enorm de fiecare moment", a spus Eliza.

Zarug a adăugat:

"Îmi era viaţa mult prea uşoară şi m-am gândit să mi-o complic cu o harpie! ( n.r. râde). Doar că, ce să vezi, s-a dovedit că este cea mai simpatică şi mai drăgută colegă ever! Îmi place la nebunie echipa noastră! Rămâne, în cazul meu, ce mai mare temere legată de coregrafie, însă vreau să mă distrez! Sezonul ăsta este 100% pentru distracţie şi involuntar ne-am propus să mai distrugem şi nişte limitări personale şi psihologice, căci, ce să vezi, de coregrafie n-am scăpat!"

Show-ul transformărilor totale şi totodată una dintre cele mai longevive emisiuni din România, "Te cunosc de undeva!", revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00.

Citește în continuare

Trending