Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Bruce Dickinson (Iron Maiden) are COVID-19

Bruce Dickinson a fost testat pozitiv pentru COVID-19, amânându-și, în consecință, viitoarele concerte în UK. Inițial, vocalistul Iron Maiden fusese alertat de vestea că cineva din familia sa se îmbolnăvise, ulterior aflând că și el contractase virusul.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Iron Maiden in concert in Piata Constitutiei din Bucuresti pe 24 iulie 2013

Muzicianul a hotărât să se testeze în urma unor simptome pe care le-a asociat inițial cu o răceală, constatând apoi că are COVID-19. Muzicianul era complet vaccinat, declarând că ar fi dezvoltat, cel mai probabil, o formă mai gravă a bolii dacă nu ar fi fost imunizat.

Bruce Dickinson: "Nu am nicio îndoială că, dacă nu m-aș fi vaccinat, aș fi putut fi într-un real pericol"

"Începusem să strănut puțin. Pentru câteva zile, m-am simțit puțin slăbit, așa cum te simți când ești răcit, și cam asta a fost. Și am 63 de ani. Nu am nicio îndoială că, dacă nu m-aș fi vaccinat, aș fi putut fi într-un real pericol", a declarat Bruce.

Vocalistul Iron Maiden și-a exprimat părerea și cu privire la vaccinare în contextul concertelor, considerând că este "o alegere personală" a fiecăruia, dar că speră, totuși, ca oamenii să aleagă varianta vaccinării.

"Personal, cred că oamenii sunt foarte prost sfătuiți, dacă nu se duc să se vacineze cu schema completă cât de repede posibil, nu neapărat pentru a merge la concerte, ci pentru propria lor sănătate.

Continuând pe aceeași idee, dacă ești vaccinat, tot poți să te îmbolnăvești de COVID-19, deci tot poți să transmiți virusul altor persoane care nu sunt vaccinate și care pot face o formă gravă a bolii și chiar muri. Nu poți reglementa ceva doar pentru a împiedica creșterea mortalității.

Sunt multe lucruri pe lumea asta care omoară oameni, dar care nu sunt ilegale, deși sunt regretabile. Cancerul omoară o mulțime de oameni. Atacurile de cord omoară o mulțime de oameni. Obezitatea la fel. Malaria omoară extraordinar de mulți oameni în fiecare an...Așa că, la un moment dat, trebuie pur și simplu să realizăm: <<Va trebui, probabil, să trăim cu virusul ăsta. Și dacă trebuie să trăim cu el, atunci putem apela la vaccin>>", a concluzionat Bruce.

O părere similară cu a lui Bruce are și Corey Taylor, acesta declarând într-un interviu recent că teoriile conspirației sunt, din păcate, mai vizibile decât informațiile comunicate de specialiști în domeniul medical.

Revenind la Bruce Dickinson, Iron Maiden va lansa toamna aceasta un nou album, intitulat "Senjutsu". Discul este programat să apară pe 3 septembrie, primul single, "The Writing On The Wall", fiind lansat cu videoclip.

Albume noi

Iron Maiden a lansat albumul "Senjutsu", 10 piese cu zvâc şi spirit heavy metal

Iron Maiden a revenit după 6 ani de pauză cu noul album "Senjutsu", lansat pe 3 septembrie 2021. Bruce Dickinson and co ne propun 1 oră şi 21 de minute de muzică, distribuite în 10 piese. LP-ul se poate asculta pe reţelele de streaming şi îşi trage inspiraţia din cultura japoneză, din schimbările societăţii din ultimii ani şi istoria care se repetă. Puteţi asculta câteva piese noi în articole.

Publicat

pe

Videoclip Iron Maiden Writing on the Wall
Videoclip Iron Maiden Writing on the Wall │ FOTO: Iron Maiden

Promovarea acestui LP a început din iulie, cu single-ul "The Writing on the Wall", care a primit un videoclip fabulos, realizat de oameni de la Pixar. În el mascota Iron Maiden Eddie se transformă în samurai şi îi pedepseşte pe oamenii dintr-o distopie despotică. Al doilea single a fost "Stratego", lansat în august 2021, o piesă ceva mai scurtă şi cu o chitară plină de energie.

"Senjutsu" este albumul Maiden cu numărul 17 şi succesorul lui "The Book of Souls" din 2015. O bună parte din acest material a fost compusă de basistul şi fondatorul formaţiei, Steve Harris. El a creat 4 piese, fiecare în lungime de peste 9 minute şi este creditat drept co-autor pentru 3 alte track-uri. Au contribuit şi chitaristul Janick Gers şi Adrian Smith.

Smith are la activ 3 piese pe acest LP, aceleaşi pe care şi Bruce Dickinson figurează drept creator: "The Writing on the Wall", "Days of Future Past" şi "The Darkest Hour".

Iată şi tracklist-ul noului album, cu durate de piese şi creatorii lor:

01." Senjutsu" (8:20) Smith/Harris
02. "Stratego" (4:59) Gers/Harris
03. "The Writing On The Wall" (6:13) Smith/Dickinson
04. "Lost În A Lost World" (9:31) Harris
05. "Days Of Future Past" (4:03) Smith/Dickinson
06. "The Time Machine" (7:09) Gers/Harris
07. "Darkest Hour" (7:20) Smith/Dickinson
08. "Death Of The Celts" (10:20) Harris
09. "The Parchment" (12:39) Harris
10. "Hell On Earth" (11:19) Harris

Pentru cei curioşi, cuvântul "Senjutsu" înseamnă "tactică şi strategie" conform site-ului Iron Maiden, dar şi "Arta Războiului, conform altor surse. Abordează teme precum curajul lui Wintson Churchill, apocalipsa în viziunea lui Bruce Dickinson, dar şi diviziunea socială din ultimii ani.

În cazul în care nu ştiaţi, "Senjutsu" are două părţi, discul 1 cu primele 6 piese şi discul 2 cu ultimele 4. Acest material heavy metal a fost înregistrat la început de an 2019 la studioul Guillaume Tell din Paris, iar Kevin Shirley şi-a pus din nou amprenta pe muzica Maiden. El lucrează cu formaţia britania de două decenii şi are în CV colaborări cu Joe Bonamassa, Journey, Dream Theater şi Led Zeppelin.

Iron Maiden se pregăteşte să fie introdusă în Rock and Roll Hall of Fame în toamna acestui an, alături de Foo Fighters şi Rage Against the Machine.

Citește în continuare

Muzică nouă

Iron Maiden a lansat piesa "Stratego", al doilea single de pe noul album - AUDIO

Iron Maiden continuă lansările de single-uri de pe noul său album, iar după "The Writing on the Wall", acum ascultăm "Stratego". Rămânem în lumea samurailor, a răzbunărilor şi strategiilor de lupte între shoguni. Noul track se poate asculta în articol.

Publicat

pe

Coperta single Iron Maiden Stratego
Coperta single Iron Maiden Stratego │ FOTO: Iron Maiden

"Stratego" este o piesă ceva mai scurtă decât primul single de pe noul album, "The Writing on the Wall". Ambele se vor găsi pe LP-ul "Senjutsu", care va sosi pe 3 septembrie, prin casa de discuri BMG. Noul single este compus de chitaristul Janick Gers şi fondatorul/basistrul formaţiei, Steve Harris. Odată cu noul disc, formaţia britanică condusă de Bruce Dickinson ajunge la 17 materiale discografice.

Acest LP Iron Maiden vine după o pauză de 6 ani şi a fost înregistrat la Paris alături de producătorul Kevin Shirley şi a fost co-produs de Steve Harris. Primul single a fost foarte apreciat de fani, ca şi videoclipul animat care ni-l prezintă pe Eddie, mascota scheletică a trupei într-o nouă poveste şi într-o variantă samurai. De acea animaţie s-au ocupat foşti angajaţi Pixar, cu o măiestrie deosebită.

Înainte să vină aceste piese şi clipuri Iron Maiden a aprins imaginaţia fanilor cu teasere şi o vânătoare globală de comori. "Senjutsu" se traduce prin "tactică şi strategie" şi are artwork cu tematică japoneză, cu samurai şi celebrele uniforme de război ale japonezilor de acum sute de ani. "Stratego" are acel ritm frenetic şi "galop" resimţit prin bas şi percuţie, completate de o chitară ameninţătoare care a moştenit tenebrele creatorilor metal-ului precum Black Sabbath.

Vocea lui Dickinson e dată destul de încet la început de piesă, fiind cam timidă şi nu mai tună ca altă dată. De abia spre final auzim o voce ceva mai puternică, fix înainte să intre în acţiune solo-urile. "Senjutsu" are 10 piese, unele surprinzător de lungi, precum "The Parchment", care are 12 minute şi 39 de secunde sau "Hell on Earth" la 11 minute.

Iron Maiden nu a mai lansat muzică nouă de la albumul "The Book of Souls" din 2015, înregistrat la final de 2014 tot în Paris, alături de Shirley. În perioada de lansare a acestui disc Bruce Dickinson a aflat că are cancer la gât şi a urmat un tratament eficient, dar care i-a afectat totuşi corzile vocale. Cu o săptămână în urma Bruce Dickinson a anunţat că are Covid-19.

Citește în continuare

Albume noi

Iron Maiden anunţă noul album "Senjutsu", dezvăluie un nou Eddie

Iron Maiden a lansat un nou single după 6 ani pe 15 iulie, "The Writing On the Wall", iar acum dezvăluie detalii despre un nou album. Acesta se numeşte "Senjutsu" şi va sosi pe 3 septembrie 2021. Odată cu acest LP apare şi o nouă versiune a mascotei trupei, Eddie.

Publicat

pe

Coperta album Iron Maiden Senjutsu
Coperta album Iron Maiden Senjutsu │ FOTO: Iron Maiden

"Senjutsu" este primul material nou al trupei după 6 ani de pauză. Discul a fost înregistrat la Guillaume Tell Studio din Paris, alături de producătorul Kevin Shirley, care a colaborat deja cu trupa de ani buni, plus Steve Harris. Noul material poartă numărul 17 în discografia formaţiei britanice. Înainte de toate aceste dezvăluiri şi lansarea single-ului "The Writing on the Wall", am avut parte de o amplă campanie de teasere.

Iron Maiden a postat pe web toate cele 16 artwork-uri ale albumelor lansate până acum pe parcursul unei săptămâni. Pe 13 iulie apăreau primele 11 coperte de albume, iar apoi câte o copertă pe zi a apărut online. În fiecare artwork se ascundeau totuşi indicii, care aveau să se concretizeze sub forma noii incarnaţii de mascotă Eddie. Omul schelet care a însoţit Iron Maiden pe parcursul poveştii sale devine acum un samurai.

Titlul albumului de altfel are legătură cu Japonia, "Senjutsu" însemnând în mare "tactică şi strategie". Solistul Bruce Dickinson a declarat următoarele despre noul album:

Suntem foarte încântaţi cu privire la acest album. L-am înregistrat la început de 2019, în timpul unei pauze de la turneul "Legacy", aşa încât să profităm de concerte, dar şi să avem timp să pregătim artwork excelent şi ceva special ca video. Evident, pandemia a întârziat lucrurile mai mult, aşa că adio planuri bine concepute, sau poate "strategii"?

Piesele sunt foarte variate, iar câteva dintre ele sunt destul de lungi. Există şi una sau două melodii care sună diferit de stilul nostru obişnuit, dar cred că fanii Maiden vor fi plăcut surprinşi, sper asta.

Iată tracklist-ul complet al lui "Senjutsu", cu durata pieselor şi compozitori:

01. Senjutsu (8:20) (Smith/Harris)
02. Stratego (4:59) (Gers/Harris)
03. The Writing On The Wall (6:13) (Smith/Dickinson)
04. Lost În A Lost World (9:31) (Harris)
05. Days Of Future Past (4:03) (Smith/Dickinson)
06. The Time Machine (7:09) (Gers/Harris)
07. Darkest Hour (7:20) (Smith/Dickinson)
08. Death Of The Celts (10:20) (Harris)
09. The Parchment (12:39) (Harris)
10. Hell On Earth (11:19) (Harris)

Noul LP va fi oferit la precomanda pe 21 iulie pe www.ironmaiden.com. Trupa nu a mai lansat muzică nouă din 2015, când sosea discul "The Book of Souls", înregistrat tot în Franţa. Acela a fost cel mai lung album Maiden, cu 92 de minute de muzică. A fost însoţit şi de un joc video cu acelaşi nume.

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< sept. 2021 >>
lmmjvsd
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3

Trending