Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Oklahoma a găzduit un concert futurist; participanții au stat în bule de plastic - FOTO

Trupa americană The Flaming Lips a susținut pe 22 ianuarie primul concert oficial "Space Bubble". Evenimentul a avut loc la Teatrul Criterion din Oklahoma City, orașul de baștină al formației. Găsești detalii și poze în articol.

Publicat

pe

The Flaming Lips - concert în bule de plastic
The Flaming Lips - concert în bule de plastic │ FOTO: captură YouTube / The Flaming Lips

În luna octombrie a anului trecut, The Flaming Lips a testat noua modalitate de a concerta, denumită "Space Bubble". Imagini de la acel eveniment pot fi urmărite în videoclipurile trupei pentru piesele "Assasins of Youth" și "Brother Eye". Se pare că "Space Bubble" i-a coafat atât pe membrii formației, cât și pe spectatori, astfel că acest tip de concert a fost pus din nou în scenă.

Într-un demers creativ de a oferi o atmosferă sigură pentru public, The Flaming Lips au oferit 100 de bule gonflabile transparente în care participanții să poată sta în timp ce urmăresc show-ul muzical. Fiecare balon putea găzdui până la trei persoane. Mai mult, și membrii formației rock au stat închiși în propriile bule de plastic în timpul concertului.

Ideea cu bulele de plastic îi aparține solistului Wayne Coyne care le-a folosit ani de zile pentru a se proiecta în mulțime în timpul concertelor. Acum, conceptul a fost adaptat pentru a include şi publicul.

The Flaming Lips este o trupă de rock alternativ, psihedelic și experimental, fondată în 1983. The Flaming Lips a câștigat primul premiu Grammy în 2003, pentru piesa "Approaching Pavonis Mons by Balloon". Până în prezent, formația a fost nominalizată de șase ori la premiile Grammy, obținând trei trofee. The Flaming Lips are la activ 16 albume, cel mai recent fiind "American Head" (2020).

FOTO și VIDEO concert în bule de plastic:

Comentează

Trending