Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

"American Idol" pentru rockeri? Alice Cooper este în juriu la un nou talent show, "No Cover"

Ultimul mare show de talente muzicale a fost "The Four" şi de atunci nu s-a mai lansat vreunul nou. Ei bine, de această dată ni se pregăteşte ceva special, un soi de "American Idol" pentru rockeri, cu Alice Cooper în juriu. O nouă emisiune numită "No Cover" se pregăteşte de lansare în State, iar scopul său este de a găsi cea mai bună trupă fără contract din lume. Aveţi detalii în articol.

Publicat

pe

Emisiune talente No Cover
Emisiune talente No Cover │ FOTO: Hit Parader

În general la show-uri ca "American Idol" se cântă coveruri după piese celebre şi doar uneori la "X Factor" se vine cu compoziţii proprii. Ei bine în cadrul lui "No Cover" este căutată o trupă (sau artist) care nu a intrat încă în mainstream şi care să zguduie scena cu riff-urile şi ideile sale revoluţionare. În juriu se află Alice Cooper, dar şi Lzzy Hale de la Halestorm, plus Gavin Rossdale de la Bush. Pe lângă ei vor mai judeca prestaţiile de pe scenă şi chitaristul Tosin Abasi de la Animals As Leaders şi solistul Bishop Briggs.

Liderul trupei Sleeping With Sirens, Kellin Quinn va fi gazda, alături de Caity Babs, de la SiriusXM. De interviuri se va ocupa corespondentul MTV Matt Pinfield. La finalul primului sezon de talent show, artistul sau trupa care câştigă îşi va asigura un contract cu 6 cifre cu Sumerian Records, reprezentare managerială de la UTA şi management de la Shelter Music Group. În plus va avea garantată apariţia la marile festivaluri muzicale şi timp de înregistrări asigurat la Nightbird Recording Studios.

Gibson vine cu echipament, iar artiştii primesc şi contracte cu branduri, oportunităţi de licenţiere şi altele. Primul sezon va fi filmat la sala de concerte Troubadour din West Hollywood, California. Acolo a cântat Elton John în premieră în SUA şi acolo au fost descoperiţi artişti ca Neil Young, Bob Dylan şi Joni Mitchell. O parte din filmări are loc şi la Sunset Marquis Hotel, în aceeaşi zonă. Artişti solo şi trupe pot participa după înscrierea pe acest site.

Concurenţii trebuie să înscrie piese originale, fotografii şi clipuri video. Shelter Music Group, care se va ocupa de managementul artiştilor pe viitor are în portofoliu nume ca Fleetwood Mac, ZZ Top, A Perfect Circle, Johnny Depp şi mulţi alţii. Aşteptăm şi la noi acest format de emisiune, pentru un salt de popularitate al genului rock la nivel local şi o şansă dată formaţiilor la început de drum.

Juratul Alice Cooper a lansat recent piesa "Elected", începând o falsă campanie prezidenţială la alegerile curente.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

Alice Cooper descrie un "star rock" creat cu inteligență artificială și atrage atenția asupra problemelor care apar

Artiștii creați cu inteligență artificială se pot adapta oricărui gen muzical, inclusiv rock. Alice Cooper a explicat, în detaliu, cum ar crea el un star rock folosind AI, identificând și o serie de probleme care apar în acest proces.

Publicat

pe

Alice Cooper în concert la București
Alice Cooper în concert la București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Viitorul muzicii va fi influențat, fără îndoială, de inteligența artificială. Și chiar dacă muzica rock n-a avut parte, până acum, de un artist notabil creat cu AI, acest lucru nu e imposibil. Alice Cooper a detaliat cum ar crea el cu AI un așa-zis "star rock", explicând ulterior și care sunt pericolele.

"OK, iată despre ce e vorba: aș putea chiar acum să creez un rock star. Aș putea să creez un Yungblud, un tip foarte atrăgător, rock, dur, care arată cool. Aș putea să creez o tipologie anume – nu contează – Starboy sau cum vreți, și să-l fac să arate grozav. El, de fapt, nu există", a explicat Alice Cooper într-un interviu cu Eddie Trunk de la SiriusXM.

Vocalistul în vârstă de 78 de ani a povestit apoi ce fel de rockstar ar putea inventa.

"Aș putea să-i spun AI-ului: "Vreau să sune ca Tom Petty și Freddie Mercury. Și iată despre ce este albumul. Scrie cântecele"", a spus Cooper, adăugând: "Ok, acum ai un star rock care nu există și un album care nu există decât în această lume AI."

Alice Cooper: "Ce se întâmplă dacă muzica asta (cu AI) se vinde? Cine primește banii?"

Alice Cooper a amintit, totuși, că nu ar exista niciun artist real care să revendice drepturile de autor.

"Ce se întâmplă dacă muzica asta se vinde? Cine primește banii? AI a scris piesele! Asta se va întâmpla. Fii atent și vei vedea că problema asta va apărea, pentru că tipul care tocmai a sugerat cum ar trebui să fie muzica nu a scris, de fapt, piesele."

O altă problemă identificată de Alice Cooper  este faptul că "artiștii" AI nu au simțit în realitate nicio emoție.

"Dacă aș putea să-i spun să scrie un cântec despre Eddie Trunk alăturându-se trupei The Rolling Stones, ți-ar scrie un cântec grozav - cu excepția unui lucru", a menționat Alice. "Singurul lucru pe care nu îl poate face este să aibă emoție - el nu a fost niciodată îndrăgostit. Nu i s-a frânt niciodată inima. Nu a fost niciodată furios. Nu a fost niciodată fericit."

Lipsa emoțiilor va face imposibilă crearea unei conexiuni cu muzica generată de AI. Inevitabil, publicul va simți diferența, e de părere Alice Cooper.

"(Muzica făcută cu AI) nu transmite emoție. Nu are inimă, nu are simțire, nu are suflet, și aici este punctul în care totul se prăbușește", a concluzionat vocalistul Hollywood Vampires.

Citește în continuare

Industria muzicala

BUSH reinterpretează hit-ul "Swallowed" la 30 de ani de la lansare - VIDEO

Trupa britanică BUSH accesează vulnerabilitatea în noua versiune a piesei "Swallowed", extrasă de pe albumul "Razorblade Suitcase" din 1996. Melodia este acompaniată și de un videoclip proaspăt, disponibil de vizionat în articol.

Publicat

pe

Gavin Rossdale în videoclipul piesei "Swallowed (30 Suns of Sound)
Gavin Rossdale în videoclipul piesei "Swallowed (30 Suns of Sound) │ FOTO: captură YouTube

"Swallowed" din 1996 devine, 30 de ani mai târziu, "Swallowed (30 Suns Of Sound)", o compoziție care pune accent pe melancolie și introspecție. Spre deosebire de original, marcat de energia rock-ului alternativ specific anilor '90, noua versiune înclină spre un sound mai vulnerabil și lent. Interpretarea lui Gavin Rossdale evidențiază într-un mod diferit mesajul versurilor, iar teme precum singurătatea și deconectarea emoțioanlă capătă noi valențe, mai dureroase și mai apăsătoare.

"Există ceva special în a descompune o piesă până ajungi la ADN-ul ei - linia melodică deține toată puterea. Mi-am dorit ca <<Swallowed>> să se simtă ca un imn", a declarat Gavin Rossdale.

Artistul a reușit ce și-a propus pentru că reacțiile fanilor nu au întârziat să apară:

  • "Swallowed" este o melodie care te marchează mai tare pe măsură ce îmbătrânești, iar această versiune surprinde bine acest sentiment. Una dintre melodiile mele preferate din toate timpurile.
  • "Swallowed" a fost una dintre melodiile care au marcat anii '90 pentru mine. Vocea lui Gavin sună diferit acum, dar emoția este încă acolo. O frumoasă relansare!
  • Aceasta a fost versiunea pe care BUSH a interpretat-o ​​live în concertul din februarie, sincer m-a uluit, o melodie foarte puternică!
  • Melodia mea preferată de la BUSH! Această versiune este absolut superbă!
  • Îmi place cum au dat un suflu proaspăt muzicii care a fost aproape de inimile noastre atât de mult timp! 30 de ani! Mă face să mă simt bătrână, dar, în același timp, o iubesc enorm!
  • Piele de găină. Am amintiri adolescentine de neuitat legate de această melodie.

Încă de la lansarea inițială, piesa "Swallowed" a devenit unul dintre cele mai importante hituri ale trupei BUSH și una dintre melodiile reprezentative ale scenei alternative rock din acea perioadă. Materialul "Razorblade Suitcase", produs de legendarul Steve Albini, a debutat direct pe primul loc în Billboard 200 și a consolidat statutul formației în peisajul rock internațional al anilor '90.

BUSH s-a format în Londra în 1992, avându-l ca lider pe Gavin Rossdale. Deși a apărut în Marea Britanie, trupa a cunoscut un succes uriaș în Statele Unite, devenind un nume esențial al valului post-grunge al anilor '90. Albumul de debut, "Sixteen Stone" (1994), cu hituri precum "Glycerine", "Machinehead" și "Comedow", a adus recunoaștere formației, impunându-se rapid pe scena rock internațională.

În ciuda unei recepții mai rezervate în țara natală, trupa a rămas relevantă în peisajul rockului american, cu o carieră presărată de hiatusuri, reuniuni și noi materiale discografice. După o pauză de opt ani, BUSH s-a reunit în 2010 și a continuat să lanseze albume, printre cele mai recente numărându-se "The Kingdom" (2020), "The Art of Survival" (2022) și "I Beat Loneliness" (2025).

VIDEOCLIP BUSH: Swallowed (30 Suns Of Sound)

Citește în continuare

Trending