Agorafobia este o problemă mentală, persoanei afectate fiindu-i teamă de mulţimi sau de ieşitul din casă. Robbie Williams a suferit de această afecţiune între 2006 şi 2009, fiind practic incapabil să se ridice de pe canapea, conform declaraţiilor date publicaţiei The Sun. Afectat de problema sa, Robbie a refuzat contracte generoase, şansa de a prezenta American Idol şi turnee în Statele Unite.
Iată ce spune Robbie Williams despre acea perioadă întunecată din viaţa sa:
Cariera mea ajunsese la un nivel stratosferic şi m-a dus spre Marte; aveam nevoie de ceva timp să îmi recuperez echilibrul şi să îmi revin. Corpul şi mintea mea îmi spuneau că nu ar trebui să plec nicăieri, că nu puteam să fac nimic. Îmi spunea că trebuie doar să aştept, aşa că am stat şi am aşteptat. Am fost agorafobic între 2006 şi 2009.
Acei ani i-am petrecut purtând un halat din caşmir, mâncând Kettle Chips şi lăsându-mi barba să crească, în vreme ce stăteam la interior. Îmi amintesc că mi s-au oferit 15 milioane de lire sterline pentru a-i lua locul lui Simon Cowell la American Idol, plus un concert important în Statele Unite, dar am refuzat tot pentru că nu eram în stare să părăsesc canapeaua în acele momente. Pur şi simplu nu puteam.
Robbie Williams a ţinut să sublinieze că melodia "Human" a celor de la The Killers a fost instrumentală în revenirea sa. Versurile "And sometimes I get nervous, when I see an open door" au fost cele care l-au pus pe gânduri. De aici a venit motivaţia de a compune piese, a crea un album nou şi a pleca în turneu. După câteva sesiuni de terapie, artistul a revenit în 2009 şi a primit un boost mental şi de la reuniunea Take That.
Artistul de 45 de ani este într-un crescendo personal, devenind prieten cu Simon Cowell şi ajungând în juriul X Factor anul trecut. Artistul a petrecut doar un sezon în acea postură, preferând să revină la cariera muzicală. În 2019 a lansat single-urile "Gold" şi "Indestructible", oferind şi indicii că pregăteşte un nou album.
Pe Robbie îl vom auzi la UNTOLD 2019 în perioada 1-4 august 2019. Au trecut 4 ani de când Robbie a concertat în România, încântând zeci de mii de fani la Bucureşti.