Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Robbie Williams concertează la UNTOLD 2019

Robbie Williams revine în România pentru a concerta pentru prima oară la UNTOLD. La 4 ani de la concertul din București, Robbie va urca pe scena principală a festivalului din Cluj-Napoca și va susține un show incendiar, din a cărui producție vor face parte peste 50 de muzicieni și dansatori.

Publicat

pe

Concert Robbie Williams la Bucurresti pe 17 iulie 2015
Concert Robbie Williams la Bucurresti pe 17 iulie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Robbie Williams este surpriza pe care organizatorii festivalului UNTOLD au pregătit-o pentru ediția aniversară. Concertul din vară, de la Cluj-Napoca, este unul special și asta pentru că artistul și-a ales pentru anul 2019 doar câteva concerte în întreaga lume, în această selecție numărându-se și festivalul UNTOLD.

Organizatorii festivalului promit că spectacolul va fi unul cu adevărat memorabil, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment. Show-ul va dura peste 1 oră și 30 de minute și va însuma peste 50 de muzicieni și dansatori care vor fi prezenți pe scenă, alături de superstarul britanic.

După 4 ediții legendare, prin prezența lui Robbie Williams pe scena principală, UNTOLD demonstrează că este un festival pregătit să ducă experiența muzicală la nivelul următor, păstrându-și promisiunea de a aduce artiști de top din întreaga lume și de a evolua la fiecare ediție.

Robbie Williams a intrat în cartea recordurilor pentru numărul de bilete vândute

Cariera artistului este una impresionantă și a început încă din primul moment în care a urcat pe scenă alături de trupa Take That în 1990. În 1995, artistul a decis că-și dorește o cariera solo, iar de peste 30 de ani, acesta a avut un drum fulminant, din toate punctele de vedere.

În cariera sa spectaculoasă, Robbie Williams a vândut peste 55 de milioane de albume, “Live at Knebworth” (2003)  devenind cel mai titrat concert din istoria muzicală a Marii Britanii; trei ani mai târziu a reuşit să intre în Cartea Recordurilor datorită faptului că în doar o zi a vândut mai mult de 1.6 milioane de bilete pentru turneul său mondial (“Close Encounters Tour”). A fost desemnat cel mai mare / influent artist al anilor ’90, având la activ numeroase premii BRIT, ECHO, MTV şi Grammy.

Robbie Williams a concertat pentru prima oară în România în 2015. Show-ul a avut loc pe 17 iulie în Piața Constutuției din București, artistul britanic fiind întâmpinat de 65.000 de spectatori. Turneul desfășurat sub egida Let Me Entertain You i-a dat posibilitatea lui Robbie să facă un show antrenant, în care a interpretat atât compoziții proprii, cât și câteva preluări celebre, precum ”Bohemian Rhapsody” (Queen), ”My Way” (Frank Sinatra) și ”Freedom” (George Michael).

RECOMANDARE: Vezi poze de la concertul lui Robbie Williams din București

Următoarele 5000 de abonamente se vând miercuri, 5 iunie, la preț special

Următoarele 5000 de abonamente pentru cele 4 zile de festival se vor pune în vânzare, miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la prețul de 149 de euro plus taxe. Acestea vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat online aici. Cei care nu și-au cumpărat încă un abonament la festival, mai au timp să se înregistreze pentru tranșa care va fi scoasă la vânzare miercuri.

Bilete pentru o zi la UNTOLD 2019:

  • Săptămâna viitoare (10 - 16 iunie) vor fi scoase la vânzare și biletele pentru o zi de festival.

Cea de-a cincea ediție UNTOLD Festival va avea loc la Cluj-Napoca, în primul weekend din luna august, mai exact între 1 - 4 august 2019. În line-up-ul festivalului au fost confirmați și Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Bastille, James Arthur.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 1 august 2019

UNTOLD Festival 2019

Loc
Cluj Arena

Muzică și film

Robbie Williams este portretizat de o maimuță în trailerul pentru "Better Man" - VIDEO

Robbie Williams ajunge să-l înțeleagă pe Gregor Samsa din nuvela "Metamorfoza". Chiar dacă nu este vorba de o gânganie, ca la personajul lui Kafka, cântărețul trece totuși printr-o transformare animalică pentru viitorul film biografic - "Better Man". Te invităm să citești mai multe detalii și să urmărești trailerul.

Publicat

pe

Trailer film "Better Man"
Trailer film "Better Man" │ FOTO: captură YouTube / Paramount Pictures

Viața și cariera lui Robbie Williams vor fi explorate într-un film biografic, de tip musical, intitulat "Better Man". Pelicula este regizată de Michael Gracey și va apărea pe 25 decembrie în anumite cinematografe, cu o lansare la scară largă din 17 ianuarie 2025. Williams narează povestea, însă este prezentat vizual ca o maimuță CGI.

"Știu la ce te gândești. Care-i treaba cu maimuța? Eu sunt Robbie Williams. Sunt unul dintre cei mai mari cântăreți pop din lume. Dar întotdeauna m-am văzut mai puțin evoluat", declară artistul în trailer.

Materialul arată secvențe din copilăria/adolescența lui Williams, perioadă în care era pasionat de fotbal, lucru evidențiat de ținuta purtată de maimuță. Apoi, trailerul arată imagini spectaculoase din concertele artistului și energia lui de showman. Sau showmonkey, în acest caz.

"Better Man" spune povestea cu suișuri și coborâșuri a cântărețului britanic - de la a fi cel mai tânăr membru al trupei de Take That până la realizările sale de neegalat ca artist solo, în același timp confruntându-se cu provocările pe care celebritatea le poate aduce.

Distribuția filmului este completată de Steve Pemberton, Damon Herriman, Raechelle Banno, Alison Steadman, Kate Mulvaney, Frazer Hadfield, Tom Budge, Anthony Hayes și Jonno Davies.

TRAILER "Better Man":

Citește în continuare

Trending