"Lost" este o piesă tipică Robbie Williams, un sound pur britanic, la graniţa dintre brit rock şi brit pop. Are ceva de Coldplay, ceva de U2 şi ceva de Oasis, dar timbrul e pur Robbie. Un artist ceva mai încetinit de vârstă, cu frazare a la Bowie, dar mai matur decât în perioada "Let Me Entertain You". De altfel denumirea "XXV" vine de la cei 25 de ani de carieră solo ai artistului.
Da, au trecut două decenii şi jumătate de când britanicul a părăsit legendara formaţie Take That. Între timp a devenit un super artist solo, cu peste 85 de milioane de albume vândute în toată lumea. A avut 13 dintre LP-uri pe locul întâi în UK, performanţă atinsă până acum doar de Elvis Presley. A reuşit şi să vândă cele mai multe bilete din istorie într-o singură zi: 1.6 milioane în noiembrie 2005 şi a cântat la Knebworth în faţa a 375.000 de oameni.
Acest LP nou este o reeditare orchestrală a marilor hituri semnate de fostul solist Take What, alături de Metropole Orchestra. Videoclipul îl vede pe muzician invitat la un talk show clasic, din postura de performer, de gazdă, de technian, cameraman şi cam orice alt personaj relevant. "Lost" nu e neapărat despre pierdere, cât despre interpretarea sa, chiar şi pierderea speranţei sau dragostei ca o lecţie şi o modalitate de maturizare.
Discul cel nou include aranjamente de la Jules Buckley, Guy Chambers şi Seve Widwel. Williams însuşi a declarat că a regândit şi "reiubit" melodiile şi a concurat cu versiunea sa mai veche şi mai tânără pe înregistrări. "Lost" este o compoziţie nouă pe lângă hituri, a fost scrisă toamna trecută, în melancolia pandemiei şi e un track memorabil.
În vârstă de 48 de ani, Robbie Williams a lansat ultimul album în 2019, "The Christmas Present" fiind doldora de melodii de Crăciun. Ultimul album cu Take That a fost "Odyssey" din 2018. Acum britanicul pregăteşte un turneu global, desfăşurat pe parcursul anilor 2022 şi 2023.
Lifestyle
Robbie Williams se împrietenește cu motanul Felix, într-o reclamă la mâncarea pentru pisici - VIDEO
Robbie Williams și motanul Felix ne spun că "e grozav să fii pisică", într-o nouă reclamă la hrana pentru feline. Cei doi sunt niște adevărate staruri internaționale, însă Felix reușește să îi ia fața muzicianului. Detalii și video în articol.

Robbie Williams a bifat o colaborare surprinzătoare. Artistul de 48 de ani apare într-o reclamă la mâncarea Purina Felix. Nu este singur, ci însoțit de o vedetă cu prestanță: nimeni altul decât simpaticul motan Felix.
Robbie și Felix se pregătesc să apară în lumina reflectoarelor, cu un recital de excepție. Muzicianul cântă acompaniat de o orchestră, dar adevărata vedetă a momentului este motanul Felix. El cucerește cu prezența și cu năzbâtiile de care dă dovadă. Îl părăsește pe Robbie și se duce la instrumentiști, satisfăcându-și curiozitatea de pisică. Revine la partenerul său de scenă doar când acesta îi oferă o gustare delicioasă marca Purina.
VIDEO: Robbie Williams și motanul Felix
„Sunt noua voce a lui Felix. Am fost un fan de multă vreme al pisicilor, am avut mulți prieteni feline de-a lungul anilor și, după ce le-am studiat comportamentul fascinant, pot spune cu încredere: Este grozav să fii o pisică.” - a transmis Robbie.
Melodia va fi disponibilă și pe Spotify, în curând.
Robbie Williams este cunoscut pentru hit-uri ca "Let Me Entertain You", "Angels", "Millenium", "She's the One" sau "I've Been Expecting You". Artistul deține și Guinness World Record pentru 1,6 milioane de bilete vândute într-o singură zi, pe lângă faptul că șase dintre albumele sale fac parte din top 100 cele mai bine vândute în Marea Britanie.
Cu 7 single-uri numărul 1 în Marea Britanie și 14 albume de studio numărul 1, 18 Brit Awards și trei MTV European Music Awards, Robbie Williams este unul dintre cei mai mari muzicieni, dar și entertaineri. El revine în România vara aceasta cu un show în Piața Constituției. Este vorba despre Summer in the City, un festival în care este headliner alături de Sam Smith.
Concerte & turnee
Robbie Williams și Sam Smith vin la București, la festivalul Summer in the City
Pe 3 și 4 iunie, Piața Constituției din București va găzdui unul dintre cele mai mari festivaluri din București: Summer in the City! Headlinerii ediției sunt Robbie Williams și Sam Smith. Află ce alți artiști vor completa lineup-ul.

Summer in the City dorește să aducă un nou suflu pe piața concertistică din România. Timp de două zile, participanții se vor bucura de concertele live ale unora dintre cei mai apreciați artiști. Headlinerii celor două seri sunt Robbie Williams și Sam Smith cărora li se alătură Editors, LP, Calum Scott, Abby Roberts și mulți alții care vor fi anunțați în curând.
Robbie Williams revine la București după show-ul sold out din aceeași locație din 2015. Hit-uri precum "Let Me Entertain You", "Angels", "Millenium", "She's the One", "I've Been Expecting You" precum și multe altele vor fi cântate din nou în Piața Constituției. Robbie deține și Guinness World Record pentru 1,6 milioane de bilete vândute într-o singură zi, pe lângă faptul că șase dintre albumele sale fac parte din top 100 cele mai bine vândute în Marea Britanie.
Cu 7 single-uri numărul 1 în Marea Britanie și 14 albume de studio numărul 1, 18 Brit Awards și trei MTV European Music Awards, Robbie Williams este unul dintre cei mai mari muzicieni, dar și entertaineri.
Sam Smith este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari artiști britanici ai tuturor timpurilor. Cu un Oscar și patru premii Grammy, Sam a primit un American Music Award și un Glob de Aur. Un artist complex ale cărui melodii au adunat miliarde de vizualizări pe platformele de streaming, Sam Smith vine pentru prima dată la București.
Pe scena din Piața Constituției, la Festivalul Summer in the City, vor răsuna "I'm not the only one", "Too Good at Goodbyes" sau "Dancing with a Stranger." "Unholy", recenta sa colaborare cu Kim Petras, i-a adus deja primul loc în topurile din Statele Unite. Melodia este extrasă de pe următorul său album, "Gloria", ce va fi lansat în 2023 și de pe care vom auzi câteva piese la București.
Bilete Summer in the City 2023
Abonamentele pentru Summer in the City vor fi puse în vânzare începând de astăzi, 16 decembrie, la următoarele prețuri:
!! Nu există bilete pe zi
- Acces general (în picioare) Early Bird: 449 lei, număr limitat de bilete. Ulterior prețurile vor creste de la 499 până la 669 lei în ziua evenimentului
- Golden Circle (în picioare): 839 lei, număr limitat de bilete. Ulterior prețurile vor creste de la 999 lei pana la 1119 lei până în ziua evenimentului
- VIP (cu loc in tribuna): 1679 lei - în Tribune. Doar 2.000 de locuri disponibile