Urmărește-ne în Social Media

MGT & Ville Valo - Knowing Me Knowing You (ABBA Cover)

Unul dintre cele mai cunoscute hit-uri ABBA, „Knowing Me Knowing You”, care a devenit un lexion pop al anilor '70, a fost readus în fața publicului într-o manieră deosebită, de Ville Valo și chitaristul britanic MGT. Noua versiune poate fi ascultată în articol.

Chitaristul MGT, Mark Gemini Thwaite, va lansa primul lui album solo, „Volumes”, la sfârșitul lunii iunie. Single-ul principal, „Knowing Me Knowing You”, este un cover după piesa clasică a trupei ABBA împreună cu vocalistul HIM, Ville Valo, fiind mixat de Tim Palmer și masterizat de Maor Appelbaum.

„Piesa originală și video-ul debordau un sentiment iernatic, așa că am decis să realizăm un videoclip și pentru versiunea noastră. Și eu și Ville Valo am decis că ar trebui să încercăm să surprindem și o parte a versiunii ABBA și să avem și noi acel sentiment, iernatic. Am filmat partea mea în munții acoperiți de zăpadă, iar cea cu Ville în fața șemineului într-un loc secret din Helsinki. Suntem mulțumiți cu ce a ieșit și producătorul Ville Jurrikkala a făcut o treabă fantastică!”, declară MGT.

GMT-Ville-Valo-Knowing-Me-Knowing-You-2

Valo nu este singurul invitat de pe „Volumes”, album care s-a transformat într-unul veritabil cu multe vedete. Mai sunt apariții cu Wayne Hussey (The Mission), Miles Hunt și Erica Nockalls (The Wonder Stuff), Ricky Warwick (Black Star Riders, Thin Lizzy), Raymond Watts (PIG, KMFDM), Saffron (Republica), Julianne Regan ( All About Eve), Ashton Nyte (The Awakening), Carlo Van Putten (Dead Guitars) și legenda goth, Andi Sex Gang.

Mark Gemini este originar din Birmingham, Anglia și a apărut în peste 20 de albume. A lucrat cu The Mission, Peter Murphy (Bauhaus), Tricky, Gary Numan, Ricky Warwick, Al Jourgensen (Ministry), P. J. Harvey, Roger Daltrey (The Who), membri ai trupei Red Hot Chili Peppers, Alanist Morissette, Tommy Victor și Prong.

Comentarii

Concerte & turnee

Concert Ville Valo la Sala Palatului: program și reguli de acces

Ville Valo va susține un concert pe 8 aprilie la Sala Palatului din București, parte a turneului de promovare a albumului "Neon Noir". Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile în cazul în care vei participa la acest eveniment.

Publicat

pe

Ville Vallo la Metalhead Meeting 2023 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro

Ville Valo revine la București cu un concert ce va avea loc pe 8 aprilie 2024 la Sala Palatului din București. Carismaticul artist s-a impus pe scena muzicală ca solistul trupei H.I.M. pentru care a compus majoritatea pieselor și alături de care a dat naștere așa numitului "love metal", o combinație de gothic metal, alternative și dark rock. În deschidere va cânta trupa britanică ZETRA.

Program concert Ville Valo la Sala Palatului

  • Acces: 19:00
  • Zetra: 20:00-20:30
  • Ville Valo: 21:00- ...

Reguli de acces concert Ville Valo la Sala Palatului

Accesul publicului este permis începând cu ora 19:00, iar spectacolul începe la ora 20:00, astfel sunteți rugați să alocați timp suficient pentru drum, parcare, acces, lăsarea hainelor la garderoba, și orice alte activități ce premerg participarea la spectacol în sine, în scopul intrării în sala de spectacole înainte de începerea actului artistic.

Accesul în perimetrul evenimentului este permis pe bază de bilet valid. Accesul publicului după ora de începere a spectacolului, așa cum apare tipărită pe bilet, nu este permis. Ușile de acces în sala se vor închide la ora începerii spectacolului, adică 20:00.

Copiii sub 7 ani pot avea acces gratuit, însă nu beneficiază de loc, părinții trebuind să îi țină în brațe. De asemenea, organizatorii recomandă, pentru a înlătura orice dubii, prezentarea la intrare a unui act doveditor al vârstei copilului (copie). Este recomandat să aduceți căști speciale pentru protecția auzului copilului. Volumul puternic poate afecta auzul celor mici.

Deținătorii de bilete pot fi controlați la intrarea în locație pentru a se asigura respectarea regulilor anunțate. Spectatorii sunt rugați să păstreze permanent biletele asupra lor. După ce s-a făcut accesul, spectatorii nu mai pot părăsi incinta pentru a se reîntoarce decât dacă își achiziționează din nou bilet, însă nu după ora de începere a spectacolului, adică 20:00.

Neprezentarea la timp în scopul intrării în sala de spectacole nu dă dreptul la rambursarea biletului sau la utilizarea sa la o reprezentație ulterioară.

Este INTERZIS accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • arme, bate, cuțite, spray-uri, lanțuri lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascuțite, artificii
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;

Informații utile:

Persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Este interzis consumul de droguri sau de alte substanțe ilegale în locația unde se desfășoară evenimentul. Constituie infracțiune și va fi pedepsită conform prevederilor legale în vigoare.

Este interzis fumatul, inclusiv cel electronic, în spațiul unde se desfășoară evenimentul.

Obligațiile publicului

  • să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor;
  • să nu introducă sau să nu încerce introducerea în incintă de făclii, artificii, petarde, torțe, recipiente, materiale incendiare ori fumigene, substanțe toxice, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant (ori alte asemenea materiale, substanțe sau obiecte), obiecte artizanale și de distracție, pe baza de amestecuri pirotehnice, artificii din categoria "obiecte zburătoare luminoase", pocnitori ori altele asemenea ce pot favoriza producerea și propagarea incendiilor;
  • să nu aducă în stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afișele, marcajele sau altele asemenea, destinate apărării împotriva incendiilor aflate în incintă;
  • publicului îi este interzis să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunțurile și afișele expuse de organizator în incinta ansamblului construit, precum și să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în incintă, a evacuării persoanelor, a intervenției în situații de urgență sau a celor care semnalează existența unui pericol pentru viața persoanelor;

Prețuri bilete concert Ville Vale la Sala Palatului

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 99 lei (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare