Urmărește-ne în Social Media

Muse - Won't Stand Down

Începutul lui 2022 a venit pentru Muse cu poftă de muzică nouă. Atât muzicienii, cât și fanii lor se bucură de "Don't Stand Down", o piesă cu de toate. Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

Dacă 2022 ar fi să aibă un soundtrack, noua piesă Muse s-ar potrivi de minune. Din toate punctele de vedere: instrumental, vocal, ca mesaj. Trupa britanică aduce energie, riff-uri puternice, influențe metal, toate acompaniind timbrul special al lui Matt Bellamy. "Won't Stand Down" a fost compusă de cei trei membri Muse și vorbește despre putere, curaj și încrederea în sine. Melodia fusese anunțată criptic la sfârșitul anului trecut, cu un teaser postat pe rețelele de socializare.

Acum, fanii se pot bucură cu adevărat de piesă, dar și de videoclipul care o însoțește. Acesta a fost regizat de Jared Hogan și îl are în prim plan pe Bellamy. Are înfățișarea unui bătrân, cu păr lung și cărunt, și se află în scaun cu rotile. Este adus pe o scenă de două personaje misterioase, care îi conectează degetele la niște aparate speciale. Cu ajutorul degetelor, Bellamy începe să controleze mulțimea aflată în fața lui pe ritmurile energice ale piesei "Won't Stand Down". În final, Matt se transformă într-un personaj puternic, ce reușește să se ridice din scaun. Muzica poate înălța și la propriu, nu doar la figurat.

"Won't Stand Down" este primul single Muse de la anterioarele piese de pe albumul "Simulation Theory" (2018). Excepție a făcut Matt Bellamy care a lansat niște piese solo. De la înființarea din '94, Muse a lansat opt albume de studio, a primit două premii Grammy, două Brit Awards, cinci MTV Europe Music Awards şi opt premii NME. Are la activ peste 20 de milioane de albume vândute internaţional.

Comentarii