Urmărește-ne în Social Media

Dirty Shirt - New Boy in Town

Dirty Shirt a lansat o nouă piesă, ”New Boy in Town”, ce ilustrează trăirile intense provocate de izolare. Single-ul vine acompaniat de un videoclip regizat de chitaristul formației, Dan Petean.

"New Boy in Town" a fost înregistrată de către Adrian Uritescu (Lowbass Studio Deva) și Mihai Tivadar (MTSound, Chambery).

"Prin piesa New Boy in Town am încercat să redăm fără cuvinte, doar prin muzică și imagini, trăirile intense provocate de izolare. Este primul videoclip realizat de colegul nostru Dan Petean, în colaborare cu Vlad Bornuz (For the Wicked), avându-l ca protagonist pe Ionut Deneș", a declarat Mihai Tivadar, liderul formației maramureșene.

Viitorul album Dirty Shirt este programat să apară la finele anului 2021, la o distanță de doi ani de precedentul material, "Letchology" (2019) și va include pe lângă piesele "Geamparalele" și "Away" ( pentru care formația a lansat deja videoclipuri), colaborări cu Benji de la Skindred, Caliu (Taraf de Caliu), Paul Ilea de la Sensor (producător muzical la Românii au talent, Vocea României, SuperStar România).

În perioada următoare, Dirty Shirt va concerta în cadrul festivalurilor Rock Metal Nation Fest #2 din Club Quantic, București, ARTmania Festival 2021, Rock The Wolves 2021 și WTF – Way Too Far Rock Festival.

Dirty Shirt este una din cele mai originale și iubite formații de rock din România, cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock/metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Ascensiunea formației maramureșene în ultimii ani, atât în țară cât și în străinătate, este una remarcabilă. Odată cu lansările albumelor "Freak Show" în 2013 și "Dirtylicious" în 2015, aclamate în unanimitate de presă și public, au urmat turnee susținute în țară și în Europa, care s-au încununat cu locul 2 la finala internațională a celui mai mare concurs de muzică rock independentă din lume, Wacken Metal Battle, al premiului "Best Romanian Act Metal" la Maximum Rock Awards 2014, cât și al titlului de "Best Romanian Rock Ambassador" în cadrul Metalhead Awards 2014.

Comentarii

Concerte & turnee

Dirty Shirt cântă la Festivalul Praetorian Gates 2026 de la Alba Iulia

Dirty Shirt va urca pe scena festivalului de muzică metal Praetorian Gates 2026. Evenimentul va avea loc în perioada 3 - 4 iulie, la Alba Iulia.

Publicat

pe

Dirty Shirt vine la Pretorian Gates
Dirty Shirt vine la Pretorian Gates │ FOTO: Captură afiș

Metalul cucerește Cetatea Alba Iulia. Festivalul Praetorian Gates aduce două zile de energie pură și riff-uri legendare. Pe 3 și 4 iulie, zidurile istorice ale Cetății Alba Iulia vor vibra sub sunetul celor mai iubite trupe ale scenei metal românești.

În lineup-ul festivalului a fost confirmată trupa Dirty Shirt, una din cele mai originale și iubite formații de rock din România. Trupa este cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock/metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Ascensiunea formației maramureșene în ultimii ani, atât în țară cât și în străinătate, este una remarcabilă. Odată cu lansările albumelor "Freak Show" în 2013 și "Dirtylicious" în 2015, aclamate în unanimitate de presă și public, au urmat turnee susținute în țară și în Europa, care s-au încununat cu locul 2 la finala internațională a celui mai mare concurs de muzică rock independentă din lume, Wacken Metal Battle, al premiului "Best Romanian Act Metal" la Maximum Rock Awards 2014, cât și al titlului de "Best Romanian Rock Ambassador" în cadrul Metalhead Awards 2014.

Lineup-ul Festivalului Praetorian Gates 2026:

Pe scenă vor urca nume deja consacrate și apreciate de fanii metalului:

  • Dirty Shirt, E-an-na, Underwaves, We Are Numbers, Reverse The Moment și OverBurn.

În același timp, Festivalul Metal Praetorian Gates devine locul perfect pentru a descoperi viitoarele tale trupe preferate:

  • Athoris, Godless By Design, Hatespeech, Imprudent, Punisher și Vandaal.

Prețurile biletelor la Praetorian Gates 2026:

  • Abonament elevi / studenți / pensionari - 150 lei
  • Abonament General - 180 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cargo și Paraziții cântă la Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care susține achiziționarea de echipamente medicale

Arena Națională găzduiește între 17 și 19 iulie Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil ce oferă sprijin direct pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Din lineup fac parte artiști consacrați precum Cargo, Paraziții și Phoenix.

Publicat

pe

Cargo
Cargo

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Pe parcursul celor trei zile, participanții se vor bucura de concerte live, activări dedicate publicului, zone de relaxare, food & drinks, spații pentru familii și o serie de experiențe construite în jurul unei comunități unite de aceeași cauză.

Toți banii obținuți din vânzările de bilete vor fi donați

Organizat de Big Red Crew Bucharest Town, cu sprijinul ONG-ului Oferă în Dar un Zâmbet,
evenimentul își propune să transforme participarea publicului într-un gest concret de susținere: toate
încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Conceptul evenimentului a pornit dintr-o realitate personală, care a generat o inițiativă cu impact
colectiv:

"O zi absolut obișnuită în parc, când copiii mei râdeau și se bucurau de libertate, m-a făcut să realizez că pentru alți copii această "zi obișnuită" este doar un vis, rostit în liniște lângă un pat de spital. Atunci am știut că trebuie să fac asta", declară reprezentantul organizatorilor.

Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:

  • Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
  • Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
  • Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, spații
pentru parteneri și vendori, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:

  • Abonament pentru cele 3 zile (presale) - 250 lei
  • Biletele pot fi achiziționate online, în rețeaua Eventim.

Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.

Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Dirty Shirt colaborează cu Organizația Salvați Copiii România

Anul 2026 și Dirtylicious Decade Tour se deschid cu o nouă inițiativă, care marchează, totodată, o premieră. Dirty Shirt colaborează cu Organizația Salvați Copiii România, transformând fiecare concert într-un îndemn la empatie și susținere reciprocă.

Publicat

pe

Dirty Shirt x Salvați Copiii
Dirty Shirt x Salvați Copiii │ FOTO: PR

Organizația Salvați Copiii aduce în atenția celor prezenți la viitoarele concerte Dirty Shirt nevoia reducerii mortalității infantile și a dotării maternităților cu echipamente medicale vitale.  Prezența Organizației în cadrul concertului de pe 30 iaunarie, din Quantic, va fi una interactivă, dedicată dialogului și implicării publicului.

Lansarea brățărilor personalizate Dirty Shirt x Salvați Copiii

"Wall of Hope" va oferi participanților ocazia de a lăsa mesaje scrise atât pentru copiii născuți prematur, cât și pentru ei înșiși, așa cum erau în copilărie. Inițiativa este completată de lansarea brățărilor personalizate Dirty Shirt x Salvați Copiii, fondurile obținute fiind direcționate integral către programele Organizației. Persoanele prezente la concert pot susține cauza fie prin donații singulare (atât în numerar, cât și cu cardul), fie prin redirecționarea a 3,5% din impozitului pe venit sau prin trimiterea unui SMS cu textul "SALVEZ" la 8844, pentru donații recurente.

Despre activitatea Salvați Copiii România

Promovarea și apărarea drepturilor copilului reprezintă pilonul esențial pe care Salvați Copiii România își fundamentează întreaga activitate. Pornind de la acest principiu, Organizația acționează în domeniul sănătății, prin dotarea și modernizarea secțiilor de neonatologie și terapie intensivă neonatală, precum și prin acordarea de sprijin socio-medical mamelor și nou-născuților. În educație, Salvați Copiii derulează programe de prevenire a abandonului școlar și de susținere a copiilor din comunități vulnerabile. De asemenea, Organizația intervine în sprijinul copiilor afectați de migrația părinților, prin programe de suport educațional, social și psihologic dedicate acestora. Componenta de incluziune vizează oferirea de servicii integrate pentru copiii și familiile din comunitățile marginalizate.

Turneul Dirtylicious

Turneul Dirtylicious Decade Tour promite să fie o experiență completă - pentru că un concert Dirty Shirt nu se termină odată cu ultimul bis. La baza acestui demers aniversar se află albumul Dirtylicious, lansat în urmă cu 10 ani, materialul care a definit direcția artistică a trupei și a consolidat poziția Dirty Shirt pe scena rock/metal din România și din afara granițelor.

Tot în cadrul acestui turneu, Dirty Shirt își reafirmă angajamentul față de susținerea noii generații de artiști din scena rock și metal din România, oferind formațiilor tinere oportunitatea de a cânta în deschiderea concertelor. Astfel, pe 30 ianuarie, publicul este invitat la Quantic să îi (re)descopere în deschidere pe Claro Que No și Revolter, două trupe care completează perfect energia și diversitatea acestui eveniment.

Datele Dirtylicious Decade Tour:

  • 30.01.2026 – Quantic – București
  • 31.01.2026 – Rockstadt – Brașov
  • 12.02.2026 – Lokal – Oradea
  • 13.02.2026 – Form Space – Cluj Napoca
  • 14.02.2026 – Republic Hub – Tg Mureș
  • 06.03.2026 – Art Rock Café – Suceava
  • 07.03.2026 – Urbana – Iași
  • 08.03.2026 – Beraria Valhalla – Bacău
  • 17.04.2026 – Oldies Pub – Sibiu
  • 19.04.2026 – The Station – Petrosan
  • 09.05.2026 – Soho Music Hall – Bistrița
  • 22.05.2026 – Terasa Flex – Arad
  • 23.05.2026 – In Spatele Casei – Timișoara

Dirty Shirt este una din cele mai originale și iubite formații de rock din România, cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock/metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Citește în continuare