Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Dirty Shirt participă la Wacken Open Air Festival, cel mai mare eveniment metal din Europa

Dirty Shirt va susține un recital în cadrul celui mai mare festival metal din Europa, Wacken Open Air din Germania. Anunțul vine după ce în anul 2014, maramureșenii obțineau locul doi la concursul Waken Metal Battle.

Publicat

pe

Wacken Open Air Festival se desfășoară în perioada 1 - 3 august 2019, în apropiere de Hamburg, și este considerat atât de către formații, cât și de către presa de specialitate, cel mai important festival metal din Europa. În ultimii ani, la Wacken Open Air s-au vândut toate cele 75.000 bilete puse în vânzare în doar câteva ore.

În cadrul acestui eveniment, Dirty Shirt va prezenta atât piese de pe noul material discografic, “Letchology”, cât și piese de pe precedentele albume.

”Este o onoare pentru noi să putem cânta la acest festival”

”Faptul că am ajuns să fim prima trupă din România care a luat un premiu la Wacken Open Air Festival, se datorează în mare parte lui Robi Metalistu (voce), care a insistat și a insistat să ne înscriem în concursurile Wacken Metal Battle. Mai întâi în 2010 și după aceea și în 2014.

Astfel, după ce am trecut de semifinalele de la Cluj și am intrat în finală, am luat locul 1 la Sibiu și am reprezentat România la Wacken Open Air unde am luat locul 2. Astăzi putem anunța faptul că suntem invitați să cântăm la Wacken 2019. Din câte știu, Dordeduh și Negură Bunget au mai cantat în recital la acest festival.

Este o onoare pentru noi să putem cânta la acest festival foarte mare, care de mai bine de 15 ani este Sold Out în fiecare an, participând 75.000 oameni din întreaga lume și unde se cântă pe mai multe scene concomitent. E un festival simbol pentru mișcarea rock și ar trebui să fie punctat de orice rocker amator de concerte.” - Dan “Rini” Crăciun (voce)

Albumul “Letchology” va fi lansat pe 8 martie 2019 prin casele de discuri Rock Attack Records / Cargo Records (world wide) si Apathia Records / Season of Mist (Franța).

În prezent, Dirty Shirt înseamnă: Dan “Rini” Crăciun (voce), Robert Rusz (voce), Mihai Tivadar (chitară, clape), Cristian Bălănean (chitară), Dan Petean (chitară), Pal Novelli (bas), Vlad Țoca (tobe) și Cosmin Nechita (vioară).

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Publicat

pe

Andrei Coman
Andrei Coman

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.

Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"

"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:

  • Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
  • Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
  • Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:

  • Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
  • Bilet de o zi - 150 lei

*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Dirty Shirt cântă la Festivalul Praetorian Gates 2026 de la Alba Iulia

Dirty Shirt va urca pe scena festivalului de muzică metal Praetorian Gates 2026. Evenimentul va avea loc în perioada 3 - 4 iulie, la Alba Iulia.

Publicat

pe

Dirty Shirt vine la Pretorian Gates
Dirty Shirt vine la Pretorian Gates │ FOTO: Captură afiș

Metalul cucerește Cetatea Alba Iulia. Festivalul Praetorian Gates aduce două zile de energie pură și riff-uri legendare. Pe 3 și 4 iulie, zidurile istorice ale Cetății Alba Iulia vor vibra sub sunetul celor mai iubite trupe ale scenei metal românești.

În lineup-ul festivalului a fost confirmată trupa Dirty Shirt, una din cele mai originale și iubite formații de rock din România. Trupa este cunoscută datorită măiestriei cu care combină elementele muzicale moderne din rock/metal cu influențe tradiționale din Europa de Est, dar și world music, funk, electro, etc.

Ascensiunea formației maramureșene în ultimii ani, atât în țară cât și în străinătate, este una remarcabilă. Odată cu lansările albumelor "Freak Show" în 2013 și "Dirtylicious" în 2015, aclamate în unanimitate de presă și public, au urmat turnee susținute în țară și în Europa, care s-au încununat cu locul 2 la finala internațională a celui mai mare concurs de muzică rock independentă din lume, Wacken Metal Battle, al premiului "Best Romanian Act Metal" la Maximum Rock Awards 2014, cât și al titlului de "Best Romanian Rock Ambassador" în cadrul Metalhead Awards 2014.

Lineup-ul Festivalului Praetorian Gates 2026:

Pe scenă vor urca nume deja consacrate și apreciate de fanii metalului:

  • Dirty Shirt, E-an-na, Underwaves, We Are Numbers, Reverse The Moment și OverBurn.

În același timp, Festivalul Metal Praetorian Gates devine locul perfect pentru a descoperi viitoarele tale trupe preferate:

  • Athoris, Godless By Design, Hatespeech, Imprudent, Punisher și Vandaal.

Prețurile biletelor la Praetorian Gates 2026:

  • Abonament elevi / studenți / pensionari - 150 lei
  • Abonament General - 180 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cargo și Paraziții cântă la Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care susține achiziționarea de echipamente medicale

Arena Națională găzduiește între 17 și 19 iulie Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil ce oferă sprijin direct pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Din lineup fac parte artiști consacrați precum Cargo, Paraziții și Phoenix.

Publicat

pe

Cargo
Cargo

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Pe parcursul celor trei zile, participanții se vor bucura de concerte live, activări dedicate publicului, zone de relaxare, food & drinks, spații pentru familii și o serie de experiențe construite în jurul unei comunități unite de aceeași cauză.

Toți banii obținuți din vânzările de bilete vor fi donați

Organizat de Big Red Crew Bucharest Town, cu sprijinul ONG-ului Oferă în Dar un Zâmbet, evenimentul își propune să transforme participarea publicului într-un gest concret de susținere: toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Conceptul evenimentului a pornit dintr-o realitate personală, care a generat o inițiativă cu impact colectiv:

"O zi absolut obișnuită în parc, când copiii mei râdeau și se bucurau de libertate, m-a făcut să realizez că pentru alți copii această "zi obișnuită" este doar un vis, rostit în liniște lângă un pat de spital. Atunci am știut că trebuie să fac asta", declară reprezentantul organizatorilor.

Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:

  • Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
  • Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
  • Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:

  • Abonament pentru cele 3 zile (presale) - 250 lei
  • Biletele pot fi achiziționate online, în rețeaua Eventim.

Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.

Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.

Citește în continuare

Trending