Urmărește-ne în Social Media

Andrea Bocelli - Ave Maria

Andrea Bocelli continuă promovarea albumului "Believe" cu o reinterpretare emoționantă a piesei "Ave Maria". În videoclip îl vedem pe îndrăgitul tenor alături de fiica sa de 8 ani, Virginia.

Materialul "Believe", coprodus de Steven Mercurio și Haydn Bendall, este o selecție de melodii care l-au inspirat și susținut pe Bocelli de-a lungul anilor. Discul conține duete cu Alison Krauss și Cecilia Bartoli - două cântărețe ale căror voci distincte sunt celebrate în întreaga lume - plus o piesă inedită a marelui compozitor italian Ennio Morricone, precum și "Gratia Plena" - piesa de închidere a filmului "Fatima". Bocelli a compus, de asemenea, propriile sale versiuni ale melodiilor "Ave Maria" și "Padre Nostro", special pentru acest disc.

Temele explorate în această nouă înregistrare sunt profund personale pentru Bocelli.

"Conceptul din spatele albumului "Believe" este bazat pe trei cuvinte cheie: credință, speranță și filantropie. Acestea sunt cele trei virtuți teologice ale creștinismului și totodată - independent de orice credință religioasă - sunt și modalități extraordinare prin care oferim semnificație și întregire vieții fiecăruia dintre noi", a detaliat Andrea Bocelli.

Pe 12 decembrie, Andrea Bocelli va susține online concertul "Believe in Christmas". Evenimentul va fi transmis în flux fanilor din întreaga lume, în funcție de timp, în regiuni specifice.

Înzestrat din punct de vedere muzical de la naștere, Andrea Bocelli este unul dintre cei mai celebri cântăreți din istoria modernă, cântând la evenimente internaționale majore, inclusiv la Jocurile Olimpice și Cupa Mondială, precum și la propriile sale spectacole de arena din toată lumea. Are un Glob de Aur, șapte BRIT-uri și șapte premii World Music Awards, plus o stea pe Walk of Fame, de la Hollywood. Albumul său anterior, Si, a ajuns pe locul 1, atât în ​​topurile din SUA, cât și din cele din Marea Britanie.

Comentarii