Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

În preajma Dragobetelor, un concert drag de la Ducu Bertzi

Publicat

pe

Multora le e dragă muzica lui Ducu Bertzi, dar puțini au ocazia să-l vadă live într-un concert. O ocazie cu totul specială a fost seara de 20 februarie, când Bertzi a concertat în cadrul deosebit de cald al Teatrului Excelsior din București - destul de generos ca spațiu, aproape intim ca atmosferă.

Melodiile lui Bertzi reușesc întotdeuna să te arunce în emoție așa cum puține muzici mai fac astăzi în România. E o bucurie să îi vezi și să îi asculți pe “vechii” trubaduri, să te știi norocos că te mai poți bucura de muzica lor “în direct”.

Dacă la începutul concertului parcă i-am simțit vocea puțin “afectată”, după primele trei melodii, aceasta i-a redevenit cea de altădată, puternică în totalitate. A interpretat cântecele bine știute, dar de care nu ne plictisim niciodată, precum și câteva mai puțin cunoscute. A cântat de la “Când s-o împărțit norocul” - prima piesă înregistrată de Ducu Bertzi la Radiodifuziunea Română, “Dacă tu”, “Nu am cer”, “Suflet fără chei”, “Floare de colț” la “Visul”, “Plecarea”, “Iza”, “Fata bătrână”, care îi plăcea foarte mult lui Florian Pittiș. Am putut asculta și din repertoriul traducerilor lui Pittiș - “Ține minte” (tradusă după Bob Dylan).

“Supriza serii” a fost interpretarea alături de violonistul Mihai Neniță. Acesta este o revelație atunci când urcă pe scenă, iar Bertzi colaboarează cu el de vreo 6-7 ani. Venit de la Chișinău, Mihai Neniță s-a stabilit la București, unde și-a finalizat studiile de muzică. A fost la Koln cu o bursă câștigată în orașul german, dar a ales din nou România, unde a mai cântat alături de Valeriu Sterian, Narcisa Suciu și Paula Seling. Dacă aveți ocazia să îl vedeți într-un concert, ar fi bine să nu o ratați. Vă poate strecura (definitiv) vioara în suflet înainte de a prinde de știre. Pe lângă solo-ul de excepție, ne-a impresionat cu piesa “Mi-a spus”, tocmai datorită orchestrației semnate de Mihai Neniță. (n.r. Parcă versurile lui Dinu Olărașu nu trezesc aceleși emoții extraordinare precum cele ale Danielei Crâșnaru și melodiile din folclor).

Un moment foarte emoționant a fost discursul lui Ion Lucian de la finalul concertului. Maestrul le-a mulțumit celor doi “bufoni” pentru seara încântătoare.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

AUDIO: Paula Seling și Ducu Bertzi au cântat în duet piesa "M-am îndrăgostit numai de ea"

Paula Seling și Ducu Bertzi au creat un moment cu adevărat special în concertul "Colindăm, colindăm prin viață", ce a avut loc pe 9 decembrie 2025 la Sala Palatului. Artiștii au adus un nou suflu piesei "M-am îndrăgostit numai de ea", iar rezultatul este acum disponibil online.

Publicat

pe

Paula Seling și Ducu Bertzi - M-am îndrăgostit numai de ea
Paula Seling și Ducu Bertzi - M-am îndrăgostit numai de ea │ FOTO: captură YouTube

Paula Seling a gândit un spectacol ca o poveste la sfârșitul anului trecut. Artista a revenit pe scena Sălii Palatului cu "un ritual al luminii", după cum însăși l-a descris. "Colindăm, colindăm prin viață" a împletit trecutul cu prezentul, celebrând colindele copilăriei și muzica ancestrală, dar și partituri moderne și reușite contemporane. Programul a fost completat de o serie de invitați speciali, printre care Paul-Surugiu Fuego, Ducu Bertzi, Ionuț Fulea, Corul Anghelos, Corul Bărbătesc Cantus Domini, Angry Band, Camerata Chișinău, sub bagheta dirijorului Sandu Rotaru și Ansamblul Folcloric Național Transilvania alături de Iuliana Maria Dragoș.

Împreună cu Ducu Bertzi, Paula Seling a ales să interpreteze piesa "M-am îndrăgostit numai de ea". Vocile artiștilor s-au completat firesc și i-au adus partiturii o nouă emoție. Duetul a fost recent publicat și pe YouTube pentru a ajunge la un public cât mai larg. Despre moment, Paula Seling a transmis:

"<<M-am îndrăgostit numai de ea>> e un imn al iubirii, o retrăire a fiorului adolescentin simțit de generația noastră. Azi, traversează timpul în căutare de noi iubiri.

Pentru mulți dintre noi, prima iubire am ținut-o în brațe dansând pe piesa asta, la balul bobocilor, cu emoția aceea stângace și sinceră, la început de visuri, la început de viață. Piesa este, fără doar și poate, o capodoperă italiană (Gianni Nazzaro), cântată de Ducu Bertzi, dar, după atâția ani, am bucuria imensă de a o cânta împreună cu Ducu într-un aranjament fabulos semnat de omul meu drag, Alexandru Gorgos - păstrând emoția originală, dar cu aripi noi.

Această versiune inedită a strălucit pe scena Sălii Palatului în concertul <<Colindam, colindam prin viață>>. Nu o ratați. Este una dintre acele versiuni rare care te fac să plutești pe aripile nemuririi, acolo unde amintirile nu dor și iubirea rămâne tânără."

AUDIO: Paula Seling și Ducu Bertzi - M-am îndrăgostit numai de ea

Paula Seling este una dintre cele mai respectate și versatile voci din muzica românească. Și-a început studiile muzicale la o vârstă fragedă și s-a remarcat rapid printr-o tehnică vocală impecabilă, cu influențe din pop, soul, jazz și chiar muzică clasică. A câștigat numeroase trofee la festivaluri naționale și internaționale, iar consacrarea în mainstream a venit la începutul anilor 2000.

Un moment definitoriu în cariera sa rămâne participarea la Eurovision alături de Ovi, în 2010, cu piesa "Playing with Fire", care a obținut locul 3 pentru România, unul dintre cele mai bune rezultate din istoria țării în concurs. Paula este apreciată nu doar pentru vocea sa puternică și controlată, ci și pentru eleganța artistică și discreția cu care și-a construit parcursul, îmbinând proiecte pop cu muzică de Crăciun, colaborări speciale și apariții în zona culturală.

Ducu Bertzi este una dintre figurile emblematice ale folkului românesc. Și-a început cariera în cadrul Cenaclului Flacăra, unde a devenit rapid unul dintre cei mai iubiți interpreți ai generației sale. Piese precum "Floare de colț", "M-am îndrăgostit numai de ea" sau "Suflet fără chei" au devenit repere pentru iubitorii de muzică folk, prin lirismul și sinceritatea lor. De-a lungul anilor, Ducu Bertzi a rămas fidel identității sale artistice, continuând să susțină concerte și să cultive legătura directă cu publicul.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Evenimentul "Cenaclul Flacăra - O Istorie" de la Sala Palatului adună invitați de seamă și omagii artistice

Mai mult decât un concert, spectacolul e un gest de memorie activă: o reconectare cu valorile, mesajele și spiritul Cenaclului Flacăra - acel amestec de poezie, solidaritate și muzică ce a unit generații.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Pe 15 februarie 2026, Sala Palatului va găzdui din nou un eveniment cu adevărat special, "Cenaclul Flacăra - O Istorie", gândit și prezentat de Andrei Păunescu, ca omagiu adus uneia dintre cele mai importante mișcări culturale din România. Versurile și acordurile care au marcat conștiința publică timp de decenii vor răsuna din nou, iar publicul va fi martorul unui spectacol muzical și cultural de neratat.

Ediția din acest an a evenimentului va prezenta artiști de referință din muzica folk, printre care: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Radu Pietreanu, Magda Puskas, Cristian Buică, Maria Nagy, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu, Mădălina Amon, Mihai Napu, Adriana Margalina, Florin Paul Camen, Lavinia, Lucas și Vlady Săteanu și trupa Totuși.

Cenaclul Flacăra a fost unul dintre cele mai notabile fenomene culturale din România comunistă, un spațiu de expresie artistică ce a reunit poezie, muzică folk și rock, într-o perioadă marcată de cenzură și constrângeri ideologice. Inițiat în 1973 de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a devenit rapid o platformă pentru tinerii artiști ai vremii, oferindu-le vizibilitate și un public numeros, într-un context în care libertatea de exprimare era sever limitată.

Din punct de vedere artistic, Cenaclul Flacăra a jucat un rol esențial în dezvoltarea muzicii folk românești și în afirmarea unor nume care aveau să devină repere culturale, precum Ștefan Hrușcă, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Nicu Alifantis sau Valeriu Sterian. Concertele-maraton, desfășurate adesea pe stadioane sau în săli polivalente, combinau recitalurile muzicale cu momente de poezie și discursuri.

Prețuri bilete "Cenaclul Flacăra - O Istorie" la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 88 lei și 254 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending