Fall In Love Festival 2019 este un eveniment care a stat sub semnul Telekom, Kaufland şi Miller, dar şi McCann PR. A avut loc la Palatul Mogoşoaia pe 31 august şi 1 septembrie, privând câţiva nuntaşi de ocazia de a face pozele măiastre pentru care tot e folosită moşia. Vă avertizez de acum că o să îl tot compar cu Summer Well, pentru că seamănă mult şi ca locaţie, amplasare, concept şi multe altele.

Organizare

Asemenea evenimentului păstorit de Orange, e o combinaţie de trupe indie din afară, de la noi, dar şi street food. A avut un spaţiu de desfăşurare cam la fel de mare ca la Summer Well, dar cu o arhitectură splendidă a Palatului Mogoşoaia, deci mult eye candy. Puteai să priveşti apusul lângă lac şi să asculţi muzică la cele 3 mari scene: Main Stage, Scena Guerrilla Radio şi Telekom Electronic Beats Stage.

 

Apoi era zona de food şi ceva divertisment, dar mult mai limitat decât la Summer Well. În afară de ceva badminton pentru cei mici şi tatuaje temporare nu prea am văzut alte activităţi. Plata pentru băutură şi mâncare se făcea cu o brăţară pe care o primeai la intrare şi pe care o încărcai la unul din puţinele puncte de top up. Preţurile erau cam ca la Summer Well, adică 20 de lei cidrul cel nou Stella, 10 lei apa şi orice suc sau 22.5 lei Baccardi.

Mi-au plăcut mult decorurile: lasere psihedelice în pădure, aparate care scoteau bule de săpun între scene, un soi de totem steampunk Kaufland, penele acelea uriaşe roz care au împodobit scenele, copacii acoperiţi cu lumini de Crăciun, ghirlande colorate atârnate peste tot. Nu am lucruri prea bune de zis despre locurile de stat. Erau foarte puţine perne şi şezlong-uri şi doar vreo 4 mese la care să poţi mânca. Plus butoaiele Red Bull şi altele de gen pentru cei care mâncau în picioare.

Şi mi s-a părut că Main Stage şi scena Guerrilla erau prea apropiate şi se încălecau sonorizările, iar unele formaţii au fost "scoase" mai devreme pentru a intra scena de lângă. Am apreciat totuşi că organizatorii au oferit transport gratuit de la şi spre Palatul Mogoşoaia, cu microbuze care au venit rapid şi au fost aproape încăpătoare.

Băutură şi mâncare

M-a mirat că Miller a fost berea principală a festivalului, pentru că nu am mai auzit de ea de ceva vreme. La zona de Food găseai nume familiare, dacă ai fost până acum la un Street Food Festival sau Summer Well. Cred că erau undeva pe la 10-12 truck-uri, deci de vreo 4 ori mai puţine decât la Summer Well. Puteai mânca Arepas Colombianas, un soi de tortilla fără gluten, calamari şi midii de la Drunken Squid sau pastele care s-au viralizat în social media de la Gattini. Erau hand made şi cu extra parmezan.

Culmea e că la dulciuri era mai mare varietate: Atelierul de Clătite, 2 truck-uri cu gofre şi Suzette cu donut şi clătite. Nu au lipsit nici burgerii de la Baz şi Flying Pig, dar şi un stand Mixology cu milk shake la 20 de lei şi socată la 12 (foarte bună). Erau cozi cam mari la truck-uri, mai ales în ziua 2, iar Gattini nu mai făceau faţă şi te chema la ora fixă. Faptul că zona de băuturi era departe de zona de mâncare e un minus, aş spune, dar am mai văzut asta la alte festivaluri.

Muzica

Lăsăm totuşi mâncarea şi trecem la ce e mai important: muzica. O să vă spun din start că la scena Telekom Electronic Beats a fost trist rău, iar DJii care mixau acolo aveau un public de vreo 10-20 persoane. Totul se petrecea într-o zonă aşa întunecată că riscai să îţi scoţi ochii şi lumea nu prea părea încântată de muzică. Măcar era o zonă cu Red Bull şi top up pentru brăţara lângă.

Sâmbătă, pe 31 august am ajuns la fix pentru a îi prinde pe De la Soul pe Main Stage. Grupul american de hip hop s-a ţinut numai de glume, a animat perfect publicul şi ne-a adus nişte rap ca la mama lui pe Coasta de Est. Sampling-ul din piese jazz a fost fantastic şi rapperii au ridicat lumea în picioare. Beat-uri dansabile, fredonabile şi mesaje anti sistem şi poliţie au răsunat la Palatul Mogoşoaia.

După un burger cu prea mult sos picant a început să se audă ceva ciudat printre tufişuri. Era sunetul celor de la Karpov Not Kasparov. Aceasta este cea mai ciudată trupă românească pe care am auzit-o în ultima vreme. Pe de o parte au cântat jumătate de set care sună a sonerii MIDI de Nokia, pe de altă parte au dat-o înspre o virtuozitate de pianist de la The Doors spre final, cu aceleaşi floricele şi improvizaţii nebuneşti.

Sintetizatorul trupei este fantastic, hipnotic, răzbătând peste tot domeniul Mogoşoaia, dar devine obositor după vreo 3 piese. Băieţii au fost şi nevoiţi să încheie mai devreme pentru a face loc veteranilor Underworld. Toată lumea îi ştie pentru piesa "Born Slippy" din coloana sonoră a filmului "Trainspotting", dar oamenii au dovedit că sunt mult mai mult de atât.

Faptul că solistul Karl Hyde dansează atât de frenetic şi bine sincronizat la 62 de ani este un miracol al anatomiei şi al muzicii. Este la fel şerpesc ca Dave Gahan, poate mai mult. Având în vedere că trupa face muzică din 1980, e lesne de înţeles că de la ei au învăţat să mixeze The Prodigy, The Chemical Brothers, Daft Punk şi cam toate numele mari. Ei nu sunt tăticii muzicii electronice, ci bunicii. "King of Shake" a sunat genial şi ne-a dus pe un val de rave puternic.

Cunoscuţi pentru trance, dar etalând un techno genial, Underworld a atras foarte multă lume la Main Stage şi nimeni nu a dat locului. Când a intrat "Born Slippy" la final toată lumea era cu braţele în aer şi la secţiunile lente când se aprindeau reflectoarele experienţa a fost aproape religioasă. Am auzit chiar şi o piesă de proto drum and bass care suna a Pendulum înainte de Pendulum.

Şi după tot acest efort de dans continuu, solistul de 62 de ani a plecat ţopăind de pe scenă. Imediat după, pe scena Guerrilla a venit Şuie Paparude. Băieţii nu au fost deloc pe vibe, cântând doar 45 de minute, iar Bean nu a cântat aproape deloc. A îngânat câteva versuri şi a fost lipsit de energie. Singura parte bună e că am auzit piese mai vechi ale grupului, din anii '90. Nici nu s-au auzit prea bine, deci e posibil să îi fi deranjat sonorizarea.

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu un DJ set Disclosure, iar lumea a părut destul de încântată, deşi se mai răsfirase după Underworld. Abia la final au intrat mega hiturile duo-ului, care părea să imite Daft Punk prin imaginea scenică şi amplasarea la pupitru. Am auzit "Help Me Lose My Mind", iar unii au aşteptat 2 ore doar pentru acest track. A fost impecabil mixat totuşi.

Ziua 2 a început cu DJ Ruky, după care a urmat Jurjak, cu un sunet foarte american de rock 'n roll, dar cu angoasele şi bântuirea unui act indie care refuză mereu mainstream-ul. The Mono Jacks mi-au amintit de ce ascultam AB4 în liceu, pentru inspiraţia şi vocea tristă a solistului Doru Trăscău. Spiritul său dăinuie la The Mono Jacks, iar track-uri ca "Please Don't" s-au născut pentru a fi cvntate live la malul unui lac într-o după amiază leneşă a primei zile de toamnă.

The Mono Jacks e genul de trupă care sună mai bine live decât în varianta de studio. Am prins şi câteva piese Robin and the Backstabbers, sau RATB cum sunt cunoscuţi mai nou. A fost o experienţă trăznită, cu un solist îmbrăcat în pompier şi mânuind un târnăcop. Muzicienii făceau glume, dar sonorizarea nu prea a ţinut cu ei, mai ales când tonurile de chitară deveneau psihedelice.

Highlight-ul lor a fost improvizaţia de la final, cu unele doze de Rage Against the Machine şi ceva experimentare a la Mars Volta. Poate cea mai agresivă trupă de la Fall In Love Festival şi asta aşa, off script... cea ce nu e rău deloc. Kovacs ne-a dus în altă epocă, cu o voce plină de trăiri pe piese ca "My Love". O undă din tonalitatea lui Amy Winehouse plutea prin timbrul artistei.

Cântăreaţa olandeză de 29 de ani combină jazz-ul şi soul-ul cu o voce incredibilă ce transcende sex, rasă sau gen muzical. Are două albume la activ şi piese ca "The Devil You Know" sunt demne de un film cu James Bond. Sunt momente în care artista trece fără efort de la registrul lui Amy Winehouse la Duffy şi înapoi, un talent fantastic.

Kaiser Chiefs au urmat apoi, de la ora 20, cu optimismul infecţios al lui "Ruby". Solistul a fost foarte şugubăţ şi pus pe glume, ne-a amintit de multe ori de noul album "DUCK" şi a tot stat pe tobe, pe boxe, la înălţime, aspirând entuziasmul publicului ca un vampir elegant. Am trecut de la muzică de reclame la bere la ceva mai punk, odată cu "I Predict a Riot". Chitarele sunau ceva mai ameninţător şi mulţimea începuse să danseze ca în Control.

E loc şi de un vibe mai funky aşa cum ne-a arătat piesa "Good Days Bad Days". Formaţia părea chiar încântată să deschidă concertul lui Liam şi l-a şi menţionat de câteva ori pe Gallagher. Între timp, înainte de solistul Oasis a intrat Firma, poate cea mai bună trupă românească de la Fall In Love Festival. Solistul Daniel Rocca şi chitaristul au făcut furori.

În general trupele îşi lasă piesele hit pentru final. Disclosure a făcut-o, Şuie Paparude şi Underworld au făcut-o. Nu şi Firma, care a cântat a cincea sau şasea piesă "Nimeni", într-un medley cu "Soro Lume". Vocea lui Rocca a răsunat peste tot Palatul Mogoşoaia, acoperind şi scena Telekom. Este o voce mare, amplă, de arene, comparabilă cu cea de la Kasabian sau Incubus. De altfel, când Firma pornea la drum mi s-a părut că seamănă mult cu Incubus.

Cum ultimul album Firma a fost o colecţie de poezii de Mihai Eminescu, Ana Blandiana şi alţi poeţi şi poetese pe muzică rock, am avut ocazia să auzim şi câteva astfel de mostre de cultură. Am auzit "Dulce Românie" cu un twist de rock şi solo-uri pe care s-a dezlănţuit chitaristul, ce aducea cu Slash de la Guns 'n Roses uneori, prin postură şi stil de a cânta.

Câteva solo-uri improvizaţionale de final de piesă au avut floricelele compozitorului japonez Akira Yamaoka, cunoscut pentru coloana sonoră a jocurilor "Silent Hill". "Fiul Rătăcitor" a fost fredonată în mod incredibil de absolut toată lumea şi a primit o interpretare mai light şi mai de suflet, cu vocea lui Rocca primind ecou infinit.

Pentru că tot ce e frumos trebuie să fie stricat cumva pe lumea asta, pe măsură ce Firma se pregătea să îşi încheie setul a venit vestea cea proastă: Liam Gallagher şi-a anulat reprezentaţia. Artistul nu ar fi fost fost mulţumit de scena pe care au cântat Kaiser Chiefs şi aceasta nu ar fi trecut testul de securitate al echipei sale. Organizatorii au transmis că publicul va fi anunţat ulterior legat de bilete puse în vânzare pentru o altă reprezentaţie a lui Liam.

Zvonistica s-a pus în mişcare şi au început să apară informaţii despre un Liam care nu vrea să cânte pe o scenă aşa roz, aşa mică sau pur şi simplu nu a putut cânta din cauza unei dedulciri la spirtoase autohtone. Evident, totul la nivel de zvon, glumă şi bârfă sau românescul haz de necaz. Cert e că Liam a fost MIA toată ziua de ieri şi încă aşteptăm să auzim dacă l-a văzut cineva.

Firma şi Underworld rămân de departe highlight-ul Fall In Love Festival, care a început promiţător şi s-a terminat cu un eşec răsunător. Cât despre public, acesta clar nu a fost un eveniment pentru tineri. Foarte puţini adolescenţi am văzut, extrem de puţini cei de 20+, plin de oameni 30+ şi 40+, cu copii, unii chiar bunici cu nepoţi, lume familistă venită la un picnic urban cu muzică.

Concluzii

Pentru o primă ediţie, Fall In Love Festival a fost OK ca festival junior, dar uriaşul minus al lipsei lui Liam a umbrit mai toate bilele albe. Au fost şi grupuri de zeci de englezi, americani, oameni veniţi special din Serbia şi Bulgaria să îl audă pe solistul Oasis cântând "Wonderwall". Au rămas cu buza umflată şi în standby... Altminteri mâncare şi băutură din belşug, la preţuri de Summer Well, mult loc de desfăşurare şi cam puţină lume. Aş zice că destulă cât să umpli Arenele Romane şi cam atât. Cam toţi artiştii şi-au făcut treaba, în afară de Liam Gallagher şi Şuie Paparude, care nu păreau încântaţi să se afle acolo. Nu stricau şi ceva mai multe mese şi scaune, dar şi activităţi extra.

Sonorizarea a fost mixtă, când bună, când rea, iar suprapunerea scenelor prea apropiate e clar o problemă. Putem doar să sperăm că se va clarifica situaţia lui Liam şi că va mai există o ediţie, pentru că au fost câteva plusuri faţă de Summer Well, ce merită exploatate: transport gratuit, loc generos de desfăşurare, decor mai elegant, chiar şi nume muzicale mai mari. Ah şi aş mai aminti şi de lipsa de semnal de telefon pe toată zona concertului.